Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor)
Duminica Mironosițelor, ne descoperă curajul femeilor purtătoare de miruri și îndrăzneala lui Iosif din Arimateea, modele de credință și iubire statornică față de Hristos Cel Înviat.
(Text din Sfânta Evanghelia: Marcu 15, 43-47; 16, 1-8)
În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui lisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit așa curând și, chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit de mult. Deci, aflând de la sutaș, a dăruit lui Iosif trupul. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă și a prăvălit o piatră la ușa mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Și, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Și dis-de-dimineață, în ziua cea dintâi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt; și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Și, intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus vouă. Și, ieșind, au fugit de la mormânt, căci erau cuprinse de frică și de uimire, și nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.
În această Duminică binecuvântată, Biserica lui Hristos face pomenire cu cinste de Sfintele femei mironosițe, precum și de dreptul Iosif din Arimateea și de Nicodim, cei ce au slujit cu dragoste și îndrăzneală trupului Domnului după Răstignire. Ele au fost cele dintâi care au venit la mormânt cu miruri și s-au învrednicit a primi vestea Învierii.
Îndrăzneala lui Iosif – începutul slujirii iubirii
După ce Domnul a fost răstignit și ucenicii s-au risipit de frică, iată că se ridică un om drept și cu inimă curată: Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales. El nu s-a temut de ocara lumii, nici de mânia mai-marilor, ci, îndrăznind, a cerut de la Pilat trupul Domnului.
Această îndrăzneală nu era din puterea firii omenești, ci din dragostea cea arzătoare către Hristos. Căci iubirea adevărată nu se ascunde în vreme de primejdie, ci se arată tocmai atunci când este mai greu.
Și astfel, coborând trupul Domnului de pe Cruce, l-a înfășurat în giulgiu curat și L-a pus în mormânt nou, săpat în stâncă, pecetluind cu piatră locul odihnei Celui ce avea să zdrobească porțile morții.
Femeile mironosițe – slujitoare ale credinței neclintite
După trecerea sâmbetei, dis-de-dimineață, pe când încă răsărea soarele, au venit la mormânt Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomeea, purtând miresme de mare preț. Ele nu s-au gândit la străjeri, nici la piatra cea mare, nici la primejdie. Au mers înainte numai cu dorul inimii.
Dragostea lor a fost mai tare decât frica.
Și iată minunea: piatra era răsturnată, mormântul era deschis, iar îngerul Domnului le-a vestit:
„Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici.”
Astfel, cele ce veniseră să ungă trup mort au aflat pe Domnul Cel viu. Cele ce purtau miruri au primit bucuria Învierii. Cele ce plângeau au devenit vestitoare ale vieții.
Curajul credinței care biruie frica
Ucenicii se ascunseseră de frica iudeilor, dar femeile au mers la mormânt fără teamă, arătând că iubirea adevărată izgonește frica din inimă.
De aceea, Biserica le cinstește ca pe niște apostoli ai Apostolilor, căci ele au fost cele dintâi care au primit vestea Învierii și au fost trimise să o vestească ucenicilor.
În taina aceasta vedem că Dumnezeu nu caută puterea lumească, ci inima smerită și credincioasă. Nu caută glasul cel tare, ci lacrima curată. Nu caută slava oamenilor, ci dragostea statornică.
Chemarea Mironosițelor pentru sufletele noastre
Și astăzi, fiecare creștin este chemat să devină mironosiță în inima sa: să poarte mirul rugăciunii, al milosteniei și al credinței vii către mormântul gol al necredinței din sufletul său.
Căci adeseori și noi ne întrebăm:
„Cine ne va prăvăli piatra?”
Dar, mergând cu credință înainte, aflăm că piatra este deja răsturnată de harul lui Dumnezeu.
Mironosițele ne învață să nu amânăm iubirea, să nu ascundem credința și să nu ne temem de întunericul lumii. Ele ne arată că cel ce caută pe Hristos cu inimă curată Îl va afla viu și lucrător în viața sa.
Să mergem dar și noi, cu mirul sufletului, spre Domnul cel înviat, ca să auzim și noi glasul îngeresc:
„A înviat! Nu este aici.”
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu