Lucrați nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică

Nu pentru pâinea cea pieritoare, ci pentru viața veșnică

Meditație duhovnicească la Evanghelia după Ioan 6, 14-27: umblarea pe mare, căutarea lui Hristos și chemarea la hrana cea veșnică. Înțelesuri pentru viața sufletului.

(Textul din Sfânta Evanghelie după Ioan Ioan 6, 14-27)

În vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume. Cunoscând, deci, Iisus că au să vină și să-L ia cu sila ca să-L facă Împărat, S-a dus iarăși în munte, El singur. Și, când s-a făcut seară, ucenicii Lui au coborât la mare. Și, intrând în corabie, se îndreptau spre Capernaum, dincolo de mare. Și s-a făcut întuneric, iar Iisus încă nu venise la ei. Și, suflând vântul cu putere, marea se învolbura. După ce au vâslit, deci, ca la douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, L-au văzut pe Iisus umblând pe apă și apropiindu-Se de corabie și s-au înfricoșat. Dar El le-a zis: Eu sunt; nu vă temeți! Deci, voiau să-L ia în corabie, însă corabia îndată a sosit la țărmul la care mergeau. A doua zi, mulțimea, care rămăsese de cealaltă parte a mării, a văzut că nu era acolo decât numai o corabie mai mică și că Iisus nu intrase în corabie împreună cu ucenicii Săi, ci plecaseră numai ucenicii Lui. Și alte corăbii mai mici au venit din Tiberiada în apropiere de locul unde ei mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulțumise. Deci, când a văzut mulțimea că nu sunt acolo Iisus și ucenicii Lui, oamenii au intrat în corăbiile cele mici și au venit la Capernaum, căutându-L pe Iisus. Și, găsindu-L dincolo de mare, I-au zis: Învățătorule, când ai venit aici? Iisus le-a răspuns și a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutați nu pentru că ați văzut minuni, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. Lucrați nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică și pe care o va da vouă Fiul Omului, pentru că pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl.

Fraților iubiți întru Domnul, Evanghelia aceasta ne pune înainte o taină adâncă a inimii omenești: dorința de a-L urma pe Hristos, dar nu întotdeauna pentru Hristos Însuși. Căci după minunea înmulțirii pâinilor, mulțimile L-au căutat cu râvnă, socotindu-L Prorocul cel așteptat și dorind să-L facă împărat peste dânșii. Însă Domnul, cunoscând gândurile lor, S-a depărtat în munte, singur.

Aceasta ne arată că împărăția lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta și nici nu se întemeiază pe dorințele omenești cele vremelnice, ci pe ascultarea smerită și pe credința cea adevărată.

Hristos fuge de slava cea omenească

Domnul nu primește împărăție de la oameni, nici slavă de la lume. El nu Se lasă ridicat pe tronurile pământești, căci împărăția Lui este împărăția Crucii, a jertfei și a iubirii.

Mulțimile vedeau minunea pâinilor și doreau un împărat care să le sature foamea trupească. Dar Hristos venise să hrănească foamea sufletului. De aceea Se retrage în munte, în tăcere, în singurătate, arătându-ne că slava adevărată se naște din ascultarea față de Tatăl, nu din aplauzele oamenilor.

Așa și noi, de multe ori, dorim pe Dumnezeu pentru darurile Lui, iar nu pentru El Însuși.

Corabia vieții și furtuna încercărilor

Ucenicii pleacă pe mare, iar noaptea se lasă peste dânșii. Vântul se ridică, valurile se învolbură, iar frica le cuprinde inimile. Atunci Hristos vine către ei umblând pe apă și le grăiește cu glas liniștitor:

„Eu sunt; nu vă temeți!”

Aceste cuvinte sunt temelia nădejdii noastre. Când sufletul este cuprins de întuneric, când valurile necazurilor se ridică asupra noastră, Domnul vine nevăzut, dar lucrător, și spune aceleași cuvinte mângâietoare.

Unde este Hristos, acolo furtuna nu mai stăpânește.

Și îndată corabia ajunge la liman.

Aceasta este icoana Bisericii, în care credincioșii, purtați prin valurile lumii, ajung la țărmul mântuirii prin prezența Domnului.

Căutarea lui Hristos – între minune și interes

A doua zi, mulțimile Îl caută iarăși pe Domnul. Îl caută cu osteneală, trec marea, întreabă, cercetează, dar Hristos descoperă adevărul inimii lor:

„Mă căutați nu pentru că ați văzut minuni, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat.”

Cât de des se întâmplă și cu noi asemenea!

Îl căutăm pe Dumnezeu în boală, în necaz, în lipsuri, dar uităm de El în vremea liniștii. Îl chemăm când avem nevoie, dar nu-L urmăm când ne cheamă El.

Domnul însă nu ne leapădă, ci ne ridică spre o căutare mai înaltă.

Hrana cea nestricăcioasă

De aceea rostește Mântuitorul cuvântul cel mântuitor:

„Lucrați nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică.”

Aceasta este chemarea Evangheliei.

Nu doar pâinea trupului ne ține vii, ci pâinea cea cerească, care este Hristos Însuși. Nu doar grijile zilei acesteia trebuie să ne preocupe, ci veșnicia.

Cel ce adună numai pentru pământ rămâne sărac înaintea cerului. Iar cel ce adună pentru suflet se îmbogățește în Dumnezeu.

Chemare la trezirea inimii

Fraților, Evanghelia aceasta ne întreabă pe fiecare:

De ce Îl căutăm pe Hristos?

Pentru liniște?
Pentru ajutor?
Pentru binecuvântări?

Sau pentru viața cea veșnică?

Fericit este sufletul care Îl caută pe Domnul nu pentru pâinea cea trecătoare, ci pentru pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer și dă viață lumii.

Să ne sârguim, dar, nu pentru cele ce pier, ci pentru cele ce rămân. Nu pentru cele ce se sfârșesc, ci pentru cele ce se veșnicesc. Nu pentru hrana trupului, ci pentru hrana sufletului.

Căci aceasta este adevărata căutare a omului și adevărata întâlnire cu Dumnezeu.

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇