Ca toți să fie una în Hristos – Rugăciunea Domnului pentru Biserica Sa
Rugăciune Mântuitorului către Tatăl, rostită pentru Apostoli și pentru toți cei ce aveau să creadă în El prin cuvântul lor. În acest loc sfânt al Evangheliei, Hristos Se roagă pentru sfințirea în adevăr, pentru unitatea credincioșilor și pentru ca iubirea Tatălui să locuiască în oameni.
„Precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume”
(Textul din Sfânta Evanghelie după Ioan 17, 18-26)
În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr. Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca unde sunt Eu să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Și le-am făcut cunoscut numele Tău și-L voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu să fiu în ei.
Iubiți frați creștini,
În această dumnezeiască rugăciune, Domnul nostru Iisus Hristos nu Se roagă numai pentru Sine, nici numai pentru ucenicii care stăteau atunci lângă Dânsul, ci Își întinde rugăciunea peste veacuri, până la noi, cei de astăzi, și până la cei ce vor veni după noi.
El zice: „Precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume.” Aici vedem că Apostolii nu sunt oameni trimiși după voia lor, nici vestitori ai unei învățături omenești, ci trimiși ai lui Hristos. Precum Fiul a fost trimis de Tatăl, spre mântuirea lumii, așa și Apostolii sunt trimiși de Hristos, spre luminarea neamurilor.
De aici învățăm că Biserica nu este o adunare întemeiată pe păreri, pe gusturi sau pe obiceiuri omenești, ci este lucrarea lui Dumnezeu în lume. Cuvântul Apostolilor nu este simplă vorbire, ci temelie de credință. Prin cuvântul lor, lumea a cunoscut pe Hristos; prin mărturia lor, Evanghelia a ajuns până la marginile pământului; prin sângele lor, credința s-a pecetluit ca adevăr viu.
Sfințirea întru adevăr
Domnul zice mai departe: „Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr.”
Aici trebuie să luăm aminte cu evlavie: Hristos nu Se sfințește fiindcă ar fi avut lipsă de sfințenie. El este Sfântul sfinților, Fiul Cel Unul-Născut, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Când spune: „Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi”, El arată dăruirea Sa deplină, jertfa Sa, punerea Sa de bunăvoie înaintea Tatălui pentru mântuirea oamenilor.
Prin urmare, sfințirea noastră nu se naște din ambiția omului, nici dintr-o morală rece, ci din Jertfa lui Hristos. Omul se sfințește prin unirea cu Hristos, prin pocăință, prin adevăr, prin rugăciune și prin viața Bisericii.
Iar Domnul nu spune simplu: „să fie sfințiți”, ci „să fie sfințiți întru adevăr.” Aceasta este de mare însemnătate. Căci nu orice aprindere sufletească este sfințenie, nu orice vorbire dulce este adevăr, nu orice unire între oameni este unitate bineplăcută lui Dumnezeu.
Adevărul este Hristos. Adevărul nu se schimbă după vremuri, după moda lumii sau după slăbiciunile noastre. Sfințenia fără adevăr se preface în înșelare, iar adevărul fără iubire se poate înăspri în judecată. În Hristos însă, adevărul și iubirea sunt una.
„Nu numai pentru aceștia Mă rog” – Hristos Se roagă și pentru noi
Cu câtă mângâiere se cuvine să primim aceste cuvinte: „Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.”
Fraților, aici suntem cuprinși și noi. În ceasul acela sfânt, înainte de Pătimirea Sa, Hristos S-a rugat și pentru sufletul meu, și pentru sufletul tău, și pentru toată Biserica Sa, până la sfârșitul veacurilor.
Nu suntem uitați. Nu suntem lăsați singuri. Nu suntem creștini întâmplători, risipiți prin lume fără ocrotire. Hristos ne poartă în rugăciunea Sa către Tatăl. Iar aceasta este temelia nădejdii noastre: că înainte de a ne ruga noi Lui, El S-a rugat pentru noi.
↪ Când slăbește credința, să ne aducem aminte: Hristos S-a rugat pentru noi.
↪ Când ne apasă necazul, să nu uităm: Hristos S-a rugat pentru noi.
↪ Când lumea ne tulbură și ne trage spre risipire, să ne întoarcem la acest cuvânt: Hristos S-a rugat ca noi să rămânem întru El.
Unitatea credincioșilor nu este simplă înțelegere omenească
Domnul Se roagă: „Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine.”
Aceasta nu este o unitate oarecare. Nu este un compromis, nu este o pace mincinoasă, nu este tăcerea care ascunde adevărul, nici amestecarea credinței cu rătăcirea. Hristos nu Se roagă ca oamenii să fie una oricum, ci una în Dumnezeu, după chipul unirii dintre Tatăl și Fiul.
Aici trebuie spus limpede: unitatea creștină nu se face prin lepădarea adevărului, ci prin întoarcerea tuturor la Hristos. Nu orice împăcare este sfântă, dacă ea calcă Evanghelia. Nu orice toleranță este iubire, dacă ea lasă sufletul în întuneric. Iubirea adevărată nu rupe adevărul, iar adevărul lui Hristos nu ucide iubirea.
Unitatea Bisericii se trăiește în aceeași credință, în aceeași rugăciune, în aceeași împărtășire cu Hristos, în aceeași nădejde a vieții veșnice. Când omul se desparte de mândrie, de zavistie, de clevetire și de voia sa, atunci începe să guste taina unirii în Hristos.
„Ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”
Domnul arată și rostul acestei unități: „ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”
Lumea privește la creștini. Uneori nu citește Evanghelia din carte, ci o citește din purtarea noastră. Dacă ne vede dezbinați, plini de ură, de răutate, de vorbe grele și de judecăți, lumea se poticnește. Dar dacă vede între noi dragoste, iertare, răbdare și adevăr, atunci începe să înțeleagă că Hristos este viu în Biserica Sa.
Nu este destul să spunem că suntem creștini. Trebuie să arătăm, prin viață, că Hristos locuiește în noi. Nu este destul să vorbim despre iubire, dacă purtăm vrajbă. Nu este destul să apărăm credința cu buzele, dacă inima noastră este rece. Credința se mărturisește și prin cuvânt, dar se dovedește prin viață.
Slava lui Hristos dăruită oamenilor
Mântuitorul spune: „Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor.”
Ce taină mare! Dumnezeu nu ține slava Sa departe de om, ci voiește să-l ridice pe om la împărtășirea de viața dumnezeiască. Omul, căzut prin păcat, este chemat iarăși la slavă; cel rănit este chemat la vindecare; cel risipit este chemat la unire; cel întunecat este chemat la lumină.
Această slavă nu este slavă lumească. Nu este faimă, nu este putere trecătoare, nu este cinste de la oameni. Slava lui Hristos este lumina harului, viața în Dumnezeu, pacea inimii, curăția sufletului și nădejdea Împărăției.
De aceea, creștinul nu trebuie să caute slava deșartă. Cine caută aplauzele lumii pierde adesea liniștea lui Dumnezeu. Cine caută cinstea oamenilor uită smerenia lui Hristos. Dar cine caută slava lui Dumnezeu, acela primește înlăuntrul său lumină, chiar și în mijlocul necazurilor.
„Părinte, voiesc ca unde sunt Eu să fie împreună cu Mine și aceia...”
Aceste cuvinte sunt pline de mângâiere: Hristos voiește să fim cu El. Nu numai să auzim despre El, nu numai să-I rostim numele, nu numai să-I cinstim poruncile din depărtare, ci să fim împreună cu El.
Aceasta este ținta vieții creștine: să fim cu Hristos. Nu numai în ziua duminicii, nu numai la necaz, nu numai la bătrânețe, ci în toată vremea. Cu Hristos în casă, cu Hristos în muncă, cu Hristos în suferință, cu Hristos în bucurie, cu Hristos în moarte și cu Hristos în veșnicie.
Cine trăiește fără Hristos poate avea multe, dar rămâne sărac. Cine trăiește cu Hristos poate pierde multe, dar nu pierde ceea ce este mai de preț: sufletul său.
Iubirea Tatălui în noi
La sfârșitul acestei rugăciuni, Domnul spune: „ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu să fiu în ei.”
Hristos nu voiește numai să fim iertați, ci să fim umpluți de iubirea Tatălui. Nu voiește numai să scăpăm de pedeapsă, ci să devenim fii ai luminii. Nu voiește numai să fim oameni mai buni, ci să fim oameni în care El Însuși locuiește.
Aici se vede adâncul credinței creștine: Dumnezeu ne cheamă la viață în iubire. Dar această iubire nu este slăbiciune, nici îngăduință față de păcat, ci foc curățitor, lumină care vindecă, adevăr care ridică.
Când iubirea lui Dumnezeu intră în om, omul nu mai poate trăi la fel. Începe să ierte, să rabde, să se roage, să caute pacea, să nu mai răspundă răului cu rău. Nu devine fără luptă, dar devine om al nădejdii. Nu este lipsit de ispite, dar nu mai este singur în ele.
Biserica este chemarea la unime în Hristos
Iubiți credincioși,
Evanghelia aceasta ne arată inima Rugăciunii lui Hristos: sfințire în adevăr, unitate în iubire și viață împreună cu El.
Să nu trăim credința ca pe un obicei uscat. Să nu socotim Biserica doar loc de aprins lumânări, ci casă a unirii noastre cu Dumnezeu. Să nu ne mulțumim cu vorba creștină, ci să căutăm viața creștină. Căci Hristos S-a rugat pentru noi nu ca să rămânem reci, dezbinați și risipiți, ci ca să fim una în El.
Să ne cercetăm, așadar: suntem noi oameni ai unirii sau ai dezbinării? Suntem oameni ai adevărului sau ai părerilor schimbătoare? Suntem purtători de pace sau semănători de tulburare?
Dacă vrem să fim ai lui Hristos, să rămânem în adevărul Lui, în iubirea Lui și în Biserica Lui. Căci numai acolo unde Hristos este în om, omul începe să guste viața cea adevărată.
Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce Te-ai rugat pentru Apostoli și pentru toți cei ce vor crede în Tine, unește-ne pe noi în adevărul Tău, curățește inimile noastre de vrajbă și de mândrie, și fă să locuiască în noi iubirea Tatălui, ca și noi să fim întru Tine, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu