Nu căuta bărbatul desăvârșit, ci omul care se lasă lucrat de Dumnezeu
Un cuvânt duhovnicesc despre dragoste, smerenie și alegerea omului potrivit: nu omul perfect, ci sufletul care se lasă lucrat de Dumnezeu.
În vremea aceasta, mulți oameni aleargă după chipuri închipuite și după făpturi fără cusur. Feciorul caută femeia desăvârșită, femeia caută bărbatul desăvârșit, iar amândoi uită că desăvârșirea nu se află între hotarele firii omenești căzute, ci numai în Dumnezeu, Cel fără de început și fără de sfârșit.
De aceea, cuvântul acesta este vrednic de luare-aminte: „Dacă speri să găsești bărbatul perfect, amintește-ți că doar Dumnezeu este perfect.”
Nu este un cuvânt de deznădejde, ci de trezvie. Nu ne spune să nu iubim, nici să nu dorim un om bun lângă noi, ci ne învață să nu punem pe umerii unei făpturi omenești povara pe care numai Dumnezeu o poate purta.
Căci omul, oricât ar fi de blând, de muncitor, de credincios ori de așezat, rămâne tot om. Are slăbiciuni, are oboseli, are răni nevindecate, are zile în care cade, tace greșit, vorbește prea aspru sau nu înțelege îndeajuns. Iar dacă noi cerem de la el să fie înger, atunci nu-l mai iubim ca pe un om, ci ne închinăm unei năluciri făcute de mintea noastră.
Adevărata dragoste nu caută om fără pată, ci caută inimă care se smerește. Nu caută bărbat care nu greșește niciodată, ci bărbat care știe să-și ceară iertare. Nu caută chip frumos numai pe dinafară, ci suflet care se luptă cu păcatul, care nu fuge de răspundere și care nu-și face din mândrie lege.
Bărbatul vrednic nu este acela care pare desăvârșit înaintea lumii, ci acela care nu se rușinează să stea înaintea lui Dumnezeu cu neputințele sale. Acela care muncește cinstit, care ocrotește, care nu batjocorește, care nu rănește cu vorba, care nu face din puterea lui apăsare peste cel slab. Acela care știe că dragostea nu este stăpânire, ci jertfă.
Dar și femeia trebuie să se întrebe cu smerenie: caut eu un om viu sau un vis? Caut un suflet cu care să mă mântuiesc sau un idol care să-mi împlinească toate dorințele? Căci atunci când omul cere perfecțiune de la celălalt, adesea uită să-și privească propria inimă. Și cine dintre noi este fără greșeală? Cine poate spune: „Eu n-am rănit, eu n-am căzut, eu n-am avut nevoie de iertare”?
Numai Dumnezeu este desăvârșit. Numai El iubește fără umbră, iartă fără măsură și rămâne credincios chiar și atunci când noi ne schimbăm. El este Mirele sufletului, Părintele milei și Izvorul dragostei adevărate. De aceea, omul care Îl are pe Dumnezeu în inimă nu va cere de la celălalt dumnezeire, ci va învăța răbdarea, îngăduința și iertarea.
În căsnicie, nu se întâlnesc doi oameni perfecți, ci doi oameni chemați să se sfințească unul pe altul. Se întâlnesc două neputințe care, dacă se așază sub binecuvântarea lui Dumnezeu, pot deveni cale spre mântuire. Nu perfecțiunea ține casa, ci credința, rugăciunea, răbdarea, iertarea și osteneala de zi cu zi.
Așadar, nu căuta bărbatul perfect, căci nu-l vei afla. Caută omul care se teme de Dumnezeu, care are inimă bună, care știe să iubească fără să strivească, care se ridică după cădere și care nu fuge de crucea vieții. Caută omul cu care poți spune nu doar „îmi este bine”, ci și „ne putem mântui împreună”.
Iar mai presus de toate, caută-L pe Dumnezeu. Căci atunci când El este în mijlocul casei, și omul cu neputințe poate deveni sprijin, și dragostea rănită se poate vindeca, și viața cea obișnuită se poate face drum luminos către Împărăție.
Căci omul nu este chemat să fie perfect, ci să fie smerit. Nu să fie fără cădere, ci să se ridice. Nu să fie Dumnezeu, ci să se apropie de Dumnezeu.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu