Cartea Tedeumului — Slujba de Mulțumire Ortodoxă & Imnul „Te Deum Laudamus” | Rugăciune Pentru Toți

Cartea Tedeumului — Glasul de Mulțumire al Bisericii Descoperă tâlcul duhovnicesc al Cărții Tedeumului, slujba de mulțumire a Bisericii Ortodoxe, rânduiala sa și imnul „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”, cu rol în rugăciuni de început de an, hramuri și momente de recunoștință. Cartea de Tedeum este una dintre sfintele cărți de slujbă ale Bisericii, cea ce adună în paginile sale glasul de mulțumire al Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești. Întru mijlocul acestei cărți strălucește imnul cel mare și veșnic, care se grăiește cu cinste și evlavie: „Te Deum laudamus” — „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm” , imn al Sfintei Creștinătăți, în tradiție atribuit preasfinților ierarhi Ambrozie al Milanului și Augustin de Hipona . În cultul ortodox românesc, slujba de Tedeum este rânduită nu numai ca o rugăciune de mulțumire plină de evlavie, ci și ca o cerere smerită către Dumnezeu, Cel ce toate le dă cu larghețe și milă. Această slujbă se săvârșește la începutul anului, la sărbătorir...

Semnul Sfintei Cruci pe cerul Ierusalimului – minunea din 7 mai 351

Semnul Sfintei Cruci pe cerul Ierusalimului – lumină din cer spre întărirea credinței

Pe 7 mai pomenim arătarea Sfintei Cruci pe cerul Ierusalimului, minune care a întărit credința ortodoxă și a rușinat erezia ariană.


În această lună, în ziua a șaptea, Sfânta Biserică face pomenirea semnului cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, care s-a arătat pe cer, deasupra Ierusalimului, în zilele împăratului Constanțiu, fiul marelui Constantin. Această dumnezeiască arătare este pomenită în calendar la 7 mai și este legată de anul 351, când Sfânta Cruce s-a arătat în chip luminos, întinzându-se de la Golgota până la Muntele Măslinilor.

Era vreme de tulburare mare în sânul Bisericii. Erezia lui Arie, care micșora dumnezeirea Mântuitorului Hristos și aducea rătăcire în mințile multora, încă semăna dezbinare, deși fusese osândită la Sinodul cel dintâi de la Niceea, din anul 325. Mulți se clătinau, mulți se amăgeau, iar cei drept-slăvitori ajunseseră, pe alocuri, prigoniți și împuținați.

În acele zile, împăratul Constanțiu era atras de învățătura ariană, iar Sfântul Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului, se nevoia cu râvnă să păzească dreapta credință. Și iată că Dumnezeu, Care nu lasă turma Sa fără mângâiere, a dat semn din cer, ca să se rușineze rătăcirea și să se întărească inimile credincioșilor.

Dimineața, deasupra cetății sfinte, s-a arătat o Cruce mare de lumină. Nu era nălucire, nici închipuire omenească, nici umbră trecătoare, ci semn văzut de mulțimea cetății. Lumina ei strălucea mai tare decât razele soarelui, iar poporul, cutremurat și bucuros, a alergat către sfintele biserici, slăvind pe Hristos Dumnezeu. Patriarhia Ierusalimului păstrează mărturia că arătarea a fost văzută de popor și că Sfântul Chiril a scris împăratului despre această minune cerească.

De aceea, arătarea Crucii pe cerul Ierusalimului nu a fost numai o minune pentru acea vreme, ci și o chemare pentru toate veacurile. Ea a strigat fără glas: „Hristos este Dumnezeu adevărat! Crucea este puterea Lui! Credința ortodoxă nu este înțelepciune omenească, ci mărturie din cer!”

Istoricul Sozomen amintește că această dumnezeiască arătare a lucrat mult în inimile oamenilor, aducând pe mulți păgâni și iudei la credința creștină. Iar credincioșii ortodocși, care erau slăbiți de prigoniri și tulburări, au primit întărire, ca unii ce văzuseră cum Dumnezeu pecetluiește din înălțime adevărul Bisericii Sale.

Crucea arătată pe cer ne aduce aminte și de cuvântul Mântuitorului despre sfârșitul veacurilor, când „semnul Fiului Omului se va arăta pe cer” și toate neamurile vor vedea slava Lui. Atunci Crucea, care astăzi este semn de pocăință și nădejde, se va arăta ca semn de judecată, de adevăr și de biruință.

Să nu ne rușinăm, dar, de Cruce. Să nu o purtăm numai la gât, ci și în inimă. Să nu o facem numai cu mâna, ci și cu viața. Căci ce folos este să însemnăm fruntea cu semnul Crucii, dacă mintea noastră rămâne robită întunericului? Ce folos este să sărutăm Crucea, dacă nu vrem să ne răstignim patimile? Ce folos este să vorbim despre biruința lui Hristos, dacă nu ne ridicăm din păcat?

Crucea este școală de smerenie. Crucea este armă împotriva diavolului. Crucea este scară către cer. Crucea este pecetea creștinului și bucuria celor ce rabdă cu nădejde. Prin Cruce, omul nu fuge de suferință, ci o preschimbă în jertfă. Prin Cruce, lacrima nu mai este deznădejde, ci rugăciune. Prin Cruce, moartea nu mai este capăt, ci trecere către înviere.

Astăzi, când lumea iarăși se tulbură de necredință, de mândrie, de răzvrătire și de uitare de Dumnezeu, semnul Crucii ne cheamă la statornicie. Să rămânem în Biserică. Să păzim dreapta credință. Să nu schimbăm adevărul după vremuri, nici Evanghelia după gustul lumii. Căci cerul nu s-a deschis la Ierusalim ca să întărească părerile oamenilor, ci ca să mărturisească adevărul lui Hristos.

Să privim, așadar, cu ochii inimii către Crucea cea luminoasă. Ea s-a întins de la Golgota până la Muntele Măslinilor, ca o punte între Jertfă și Înălțare, între durere și slavă, între pământ și cer. Pe Golgota, Hristos a primit răstignirea; pe Muntele Măslinilor, El S-a înălțat la cer. Iar Crucea luminoasă a arătat că drumul creștinului trece prin răbdare, prin credință și prin nădejde, până la lumina Împărăției.

Să zicem și noi, cu inimă smerită:

Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce prin Cruce ai biruit moartea, luminează întunericul sufletului nostru. Întărește-ne în credința cea dreaptă, păzește-ne de rătăcire și fă ca semnul Sfintei Tale Cruci să fie peste noi acoperământ, putere și mântuire. Amin.

❇❇
❇❇❇
❇❇

Comentarii