Toți suntem păcătoși selectivi: despre judecarea aproapelui și smerenia inimii
O reflecție duhovnicească despre păcat, judecarea aproapelui, smerenie și nevoia de a ne cerceta propria inimă înaintea lui Dumnezeu.
Înaintea ochilor lui Dumnezeu, omul nu se vădește drept prin aceea că vede păcatul fratelui său, ci prin aceea că își plânge propria cădere. Căci lesne este a arăta cu degetul spre slăbiciunea altuia, dar anevoie este a intra în cămara inimii și a zice:
„Doamne, eu sunt cel dintâi care are nevoie de milă.”Acest cuvânt ne pune înainte o oglindă aspră, dar folositoare: adeseori nu urâm păcatul pentru că este păcat, ci numai pe acela care ne tulbură, ne rănește sau ne rușinează. Pe cele ale noastre le îmbrăcăm în scuze, iar pe ale aproapelui le judecăm cu măsură grea. De aceea, omul duhovnicesc nu începe îndreptarea lumii cu osândirea celorlalți, ci cu pocăința inimii sale.
Să luăm, așadar, acest gând ca pe o chemare la smerenie: să nu fim judecători aspri ai fraților noștri și apărători îngăduitori ai propriilor căderi. Căci acolo unde încetează judecata, începe mila; iar unde se naște mila, Dumnezeu poate lucra tămăduirea sufletului.
„Toți suntem păcătoși selectivi. Alegem păcatul cu care ne simțim confortabil şi îi judecăm pe ceilalți pentru cele care ne displac.”
– Shams Tabrizi
Shams al-Din Tabrizi este cunoscut ca mistic persan legat de viața și formarea spirituală a lui Rumi.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu