Adevărata împlinire a Legii: „Da” să fie „da” și „nu” să fie „nu”
Textul evanghelic din Matei 5, 33-41 face parte din Predica de pe Munte, unde Mântuitorul arată că n-a venit să strice Legea, ci s-o împlinească, ridicând porunca de la litera ei la curăția inimii.
(Textul din Sfânta Evanghelie după Matei 5, 33-41)
Zis-a Domnul: Ați auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu juri strâmb, ci să ții înaintea Domnului jurămintele tale». Eu însă vă spun vouă: Să nu vă jurați nicidecum, nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este așternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poți să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; și ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, este de la cel viclean. Ați auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte». Eu însă vă spun: Nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa. Iar dacă te va sili cineva să mergi o mie de pași, mergi cu el două mii.
Iubiți credincioși,
Domnul nostru Iisus Hristos ne pune astăzi înainte o învățătură adâncă și grea pentru omul cel vechi, dar luminătoare pentru cel ce voiește să se nască din Duh. El nu Se oprește la rânduiala dinafară, nici la dreptatea măsurată cu cumpăna lumii, ci pătrunde până în cămara tainică a inimii, acolo unde se zămislește adevărul sau minciuna, pacea sau răzbunarea, blândețea sau împietrirea.
Legea veche oprea jurământul strâmb. Dar Hristos merge mai adânc și spune: „Să nu vă jurați nicidecum.” Nu pentru că adevărul ar fi neînsemnat, ci tocmai pentru că adevărul este atât de sfânt, încât nu trebuie chemat Dumnezeu ca martor pentru fiecare vorbă slabă a omului.
Omul care are inimă curată nu are trebuință să-și întărească vorba cu jurăminte multe. Cuvântul lui trebuie să fie simplu, drept, așezat: „Ceea ce este da, da; și ceea ce este nu, nu.” Aici se vede creștinul adevărat: nu în vorbă mare, nu în făgăduință zgomotoasă, nu în jurământ grăbit, ci în statornicia cuvântului său.
Sfântul Apostol Iacov întărește aceeași învățătură: să nu ne jurăm nici pe cer, nici pe pământ, ci vorba noastră să fie „da, da” și „nu, nu”. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă limpede la lepădarea de obiceiul jurămintelor și al blestemelor, arătând că începutul îndreptării gurii este fuga de aceste deprinderi.
Așadar, să luăm aminte: nu este mic păcatul vorbirii noastre. Limba poate fi altar sau prăpastie. Cu ea binecuvântăm și cu ea rănim. Cu ea mărturisim pe Dumnezeu și cu ea ne legăm în minciună. De aceea, creștinul este chemat să aibă cuvânt scurt, dar curat; puțin, dar adevărat; smerit, dar neclintit.
Apoi Domnul trece la altă rană a omului: răzbunarea. Legea veche zicea: „Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.” Aceasta nu era o chemare la cruzime, ci o rânduială de oprire a răzbunării fără măsură. Dar Hristos nu ne lasă nici aici la marginea Legii. El ne urcă pe muntele cel înalt al Evangheliei și zice: „Nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt.”
Aici se cuvine să nu înțelegem greșit. Domnul nu ne cere să iubim nedreptatea, nici să lăsăm pe cel slab pradă celui crud. Nu ne cere să fim nepăsători față de rău. Ci ne cere să nu lăsăm răul să nască în noi un alt rău. Ne cere să nu răspundem urii cu ură, ocării cu ocară, loviturii cu răzbunare.
A întoarce și celălalt obraz nu înseamnă slăbiciune, ci biruință asupra patimii. Omul lumesc socotește că este puternic atunci când lovește înapoi. Dar Evanghelia arată o putere mai înaltă: aceea de a nu lăsa mânia să-ți stăpânească sufletul.
Când cineva te lovește cu vorba, tu nu te grăbi să-l lovești cu o vorbă mai grea. Când cineva te nedreptățește, nu te grăbi să-ți faci din inimă tribunal al răzbunării. Când cineva îți ia pacea, nu-i da și sufletul tău în robia urii. Căci cel ce te-a rănit o dată te biruiește numai atunci când rana lui se face răutate în tine.
Domnul mai spune: „Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa.” Aceasta este chemarea la libertatea lăuntrică. Omul legat de lucruri se tulbură pentru orice pierdere. Omul lui Hristos știe că nu haina îl acoperă cel mai mult, ci harul lui Dumnezeu. Nu averea îl ține viu, ci mila Domnului. Nu dreptatea strigată cu mânie îl mântuiește, ci dreptatea unită cu smerenia.
Iar când zice: „Dacă te va sili cineva să mergi o mie de pași, mergi cu el două mii,” Hristos ne arată taina iubirii care depășește obligația. Omul firesc face numai cât este silit. Omul duhovnicesc face mai mult, nu din frică, ci din libertatea dragostei. Aici se vede creștinismul: nu doar să nu faci rău, ci să biruiești răul cu binele; nu doar să nu minți, ci să fii adevărat; nu doar să nu te răzbuni, ci să te rogi pentru cel ce te-a tulburat.
Iubiți frați și surori,
Adevărata împlinire a Legii nu este asprimea dinafară, ci schimbarea inimii. Hristos nu ne cere doar să păzim porunci ca pe niște ziduri, ci să devenim oameni ai Împărăției. Omul Împărăției are cuvânt curat, inimă blândă, răbdare în ispită și dragoste mai mare decât dreptatea rece a lumii.
Să ne întrebăm, deci, fiecare: este cuvântul meu vrednic de crezare fără jurământ? Este „da”-ul meu adevărat? Este „nu”-ul meu cinstit? Mă aprind repede când sunt jignit? Port în mine dorința de răzbunare? Mă bucur când celălalt cade? Sau încerc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să opresc răul la mine, să nu-l dau mai departe?
Căci aceasta este marea nevoință: să nu fii verigă în lanțul răului. Cineva te-a ocărât, dar la tine ocara să se stingă. Cineva te-a nedreptățit, dar la tine răzbunarea să moară. Cineva ți-a cerut silit o mie de pași, dar tu să mergi două mii cu inimă liberă, ca să arăți că nu sila lumii te conduce, ci dragostea lui Hristos.
Aceasta este biruința Evangheliei: omul nu mai trăiește după legea răzbunării, ci după legea harului. Nu mai spune: „Mi-a făcut, îi fac.” Ci spune: „Doamne, păzește-mă să nu mă asemăn răului care m-a rănit.”
Să ne rugăm, dar, Mântuitorului Hristos să ne curețe limba de minciună, inima de răzbunare și mintea de judecată aspră. Să ne dea cuvânt drept, răbdare în necaz, blândețe în ispită și puterea de a răspunde răului nu cu rău, ci cu lumina iubirii.
Căci unde cuvântul este adevărat, acolo Dumnezeu Se odihnește. Și unde omul nu se răzbună, acolo începe Împărăția Cerurilor în inima lui.
Amin.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Curăteste-ti mintea de mânie, de amintirea răului și de gânduri urâte.
RăspundețiȘtergereAunci vei putea cunoaște sălăsluirea lui Hristos în tine.