Când omul vede minunea și tot își închide inima

Când omul vede minunea și tot își închide inima

Hristos vindecă pe cel demonizat, orb și mut, dar fariseii clevetesc minunea. O meditație despre inimă, mândrie și puterea Duhului lui Dumnezeu.

(Textul din Sfânta Evanghelie după Matei 12, 14-16; 22-30 ) 

În vremea aceea fariseii s-au sfătuit împotriva lui Iisus cum să-L piardă. Însă Iisus, cunoscându-i, S-a dus de acolo. Și mulți au venit după El și i-a vindecat pe toți. Dar le-a poruncit ca să nu-L dea în vileag. Atunci au adus la El pe un demonizat, orb și mut, și l-a vindecat, încât cel orb și mut vorbea și vedea. Iar mulțimile toate se mirau zicând: Nu este, oare, Acesta Fiul lui David? Fariseii însă, auzind, ziceau: Acesta nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia diavolilor. Cunoscând gândurile lor, Iisus le-a zis: Orice împărăție care se dezbină în sine se pustiește, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui. Dacă Satana scoate pe Satana, s-a dezbinat în sine; dar atunci, cum va putea dăinui împărăția lui? Și dacă Eu scot pe diavoli cu Beelzebul, feciorii voștri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe diavoli, iată, a ajuns la voi Împărăția lui Dumnezeu. Cum poate cineva să intre în casa celui tare și să-i jefuiască lucrurile dacă nu va lega întâi pe cel tare și pe urmă să-i prade casa? Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, și cine nu adună cu Mine, risipește.

În Evanghelia aceasta vedem un lucru dureros: Iisus face binele, iar fariseii caută pricină să-L piardă. Nu se opresc să întrebe cu sinceritate cine este El. Nu se bucură pentru oamenii vindecați. Nu-i mișcă nici durerea mulțimii, nici mila Domnului. Ei au hotărât în inima lor că Iisus trebuie înlăturat, și de aici pornește toată orbirea lor.

Domnul le cunoaște gândul și Se depărtează de acolo. Nu pentru că S-ar fi temut, ci pentru că ceasul Lui încă nu venise. Și, chiar plecând din locul acela, nu încetează să vindece. Mulți merg după El, iar El îi primește și îi tămăduiește pe toți. 

Aici ar trebui să ne oprim puțin. Fiindcă nu toți cei care văd minunea se și schimbă. Unii văd și se smeresc. Alții văd și se înrăiesc mai tare. Așa se întâmplă și astăzi. Pe unul îl apropie necazul de Dumnezeu, pe altul îl face mai împietrit. Nu minunea singură schimbă omul, ci inima care primește minunea cu credință.

Apoi aduc la Domnul un om demonizat, orb și mut. Omul acela nu putea nici să vadă, nici să vorbească. Era, cumva, imaginea sufletului legat de întuneric. Când răul pune stăpânire pe om, acesta nu mai vede limpede lucrurile și nici cuvântul nu-i mai iese curat. Dar Hristos îl vindecă. Cel mut începe să vorbească și să vadă. Și mulțimea se miră și întreabă: „Nu este, oare, Acesta Fiul lui David?”

Fariseii însă nu primesc bucuria aceasta. Și aici se vede cât de jos poate cădea inima mândră. Ei nu pot spune că minunea nu s-a făcut, fiindcă era văzută de toți. Atunci fac altceva: o răstălmăcesc. Spun că Hristos scoate demonii cu Beelzebul, căpetenia demonilor. Adică văd lucrarea lui Dumnezeu și o numesc lucrare a celui rău.

Aceasta este primejdia cea mare: să ajungi să vezi binele și să-l vorbești de rău. Să vezi mila și să o numești înșelare. Să vezi omul vindecat și, în loc să dai slavă lui Dumnezeu, să cauți o vorbă prin care să murdărești totul.

Domnul le răspunde simplu și limpede: „Orice împărăție care se dezbină în sine se pustiește.” Satana nu lucrează împotriva lui Satana, căci răul nu-și dărâmă singur casa. Dacă demonii sunt izgoniți, atunci nu întunericul lucrează acolo, ci puterea lui Dumnezeu. Iar Iisus spune deslușit: „Dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe diavoli, iată, a ajuns la voi Împărăția lui Dumnezeu.”

Cuvântul acesta este aspru, dar mântuitor. Împărăția lui Dumnezeu nu vine numai ca mângâiere dulce, ci vine și ca judecată pentru mintea care nu vrea să se plece. Când Dumnezeu lucrează înaintea ta și tu tot cauți să-L învinuiești, atunci problema nu mai este lipsa de dovezi, ci împietrirea inimii.

Hristos mai spune că nimeni nu poate intra în casa celui tare, dacă nu-l leagă mai întâi pe cel tare. Cel tare este vrăjmașul care ține omul prins în frică, în păcat, în întuneric. Dar Iisus este mai tare decât el. Domnul intră acolo unde omul nu mai poate ieși singur și rupe legăturile robiei. De aceea omul acela, care era mut și orb, ajunge să vadă și să vorbească.

La sfârșit, Domnul spune un cuvânt pe care nu-l putem ocoli: „Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, și cine nu adună cu Mine, risipește.”

Nu există credință adevărată cu inima împărțită. Nu putem fi și cu Hristos, și cu mândria noastră. Nu putem aprinde lumânarea în biserică, iar apoi să stingem lumina din fratele nostru prin judecată, clevetire și răutate.

Să ne păzim de orbirea fariseilor. Că ea nu vine numai din neștiință, ci mai ales din mândrie. Să nu ajungem să vedem binele și să-l numim rău. Să nu ne facem judecători peste lucrarea lui Dumnezeu.

Mai bine să ne așezăm, smerit, lângă omul acela orb și mut. Să zicem și noi:

Doamne, deschide-mi ochii sufletului. Dezleagă-mi limba spre rugăciune. Scoate din mine întunericul pe care eu singur nu-l pot birui.

Că unde vine Iisus Hristos cu puterea Duhului lui Dumnezeu, acolo întunericul nu mai rămâne stăpân.

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇