Vindecarea lunaticului – credința care se întărește prin rugăciune și post Vindecarea lunaticului este minunea relatată în Matei 17, 14-23, în care Iisus Hristos vindecă un copil adus de tatăl său. Pericopa, citită în Duminica a X-a după Rusalii, arată că adevărata credință se întărește prin rugăciune și post. Hristos îi învață pe ucenici că până și credința cât un grăunte de muștar poate birui obstacole care par imposibile. Evanghelia Vindecării lunaticului ne așază înainte una dintre cele mai dureroase imagini ale iubirii părintești: un tată îngenuncheat înaintea lui Iisus pentru copilul său. Nu vine cu vorbe multe și nici cu pretenții. Vine cu durerea unui om care a încercat tot ce putea și rostește una dintre cele mai simple rugăciuni ale Evangheliei: „Doamne, miluiește pe fiul meu!” Evanghelia zilei În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și ade...
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
O familie, cândva, o casă a moştenit,
RăspundețiȘtergereZona era cu verdeaţă, cartierul liniştit.
Şi fiindcă doreau iute s-o debaraseze,
Veneau zilnic, o oră, împreună să lucreze.
Fata lor, fiind micuţă, mare lucru nu făcea,
Instalată la fereastră, afară în curte privea
Şi văzu o bătrânică cu un coş mare, încărcat,
Cum încet, cu greutate, punea rufe la uscat.
Se uită mult mai atent, credea că nu vede bine,
Toate rufele bătrânei erau murdare, o ruşine.
Şi îmbrăcămintea-i de asemenea pătată era,
Înţelese că bătrâna la spălat habar n-avea.
Ca să vadă împreună şi pe mama a chemat,
Cât e dânsa de mică, dar mai bine ar fi spălat.
Mama s-a uitat mirată şi plecă apoi zâmbind,
Fata a rămas la geam, către rufe des privind.
Trecând fata la fereastră după câteva zile,
Chemă repede pe mama, şi albită de uimire,
Îi arătă rufele bătrânei care acum înşirate
Erau albe, arătoase, erau chiar imaculate.
Vezi, bătrâna să lucreze de acum a învăţat.
Nu fetiţă, abia astăzi eu fereastra am spălat,
Ce vedeai până acum erau pete pe fereastră,
Bătrâna-i nevinovată, vina era doar a noastră.
În viaţă oameni buni, mai înainte de a critica,
Să privim la noi înşine poate că vedem ceva.
Sufletul să-l curăţim, toţi, aşa cum se cuvine,
Astfel vom vedea mai clar şi cu mult mai bine.
Atunci vom admira într-o bucurie firească
Şi la semenii noştri, curăţenia sufletească.
Chiar dacă pe undeva se întrevede un defect,
Pentru că o ştim cu toţi, nimeni nu este perfect.
Iaşi 02 septembrie 2008
La fereastra ta
RăspundețiȘtergereLa fereastra ta-mi zâmbiră
Toate florile din glastră,
Numai floarea cea mai dulce
A fugit de la fereastră.
Dacă aspectul este fereastra sufletului, parfumul este uşa viselor.
RăspundețiȘtergereUn zâmbet este o lumină la fereastra sufletului care îţi spune că inima este acasă.
RăspundețiȘtergereDacă ai fost vreodată suficient de norocos încât să găseşti dragostea adevărată, primeşte-o cu braţele deschise în viaţa ta. O dragoste de o asemenea magnitudine îţi bate la fereastra sufletului doar o singură dată în viaţă.
RăspundețiȘtergereFericirea este lumina din fiecare clipă a vieţii. Trebuie doar să deschidem fereastra sufletului pentru a lăsa lumina să intre în el. - Maria Filipoiu/citat despre fericire
RăspundețiȘtergerePe fereastra copilăriei intră lumina basmului; pe fereastra şcolii - basmul luminii.
RăspundețiȘtergereLumina sufletului meu
RăspundețiȘtergereLumina sufletului meu
Nu-i în plăcerile deşarte
Ci-n Cel mai minunat Evreu
C-a biruit sinistra moarte.
Mă leagă de eternitate
Să pot vedea dincol' de nori
Când vin momente delicate
Îmi dă mai multe sărbători.
Pătrunde cu a ei candoare
Să cucerească tot ce am
Asta se cheamă cercetare
Să cred cum a crezut Avraam.
Fiinţa-mi simte uşurare
Când unda-i o atinge lin
Iar în necaz şi-n încercare
Mă-nseninează-al ei alin.
Fereastra inimii-i deschisă
Să intre, să-mi aducă har
A fost de Suveran promisă
Să vină-n pământesc hotar.
Lumina mântuirii mele
Nu e la oamenii puşi sus
Ci-n spaţii mai presus de stele
Din lumea fără de apus.