Vindecarea lunaticului – credința, rugăciunea și postul | Matei 17, 14-23

Vindecarea lunaticului – credința care se întărește prin rugăciune și post Vindecarea lunaticului este minunea relatată în Matei 17, 14-23, în care Iisus Hristos vindecă un copil adus de tatăl său. Pericopa, citită în Duminica a X-a după Rusalii, arată că adevărata credință se întărește prin rugăciune și post. Hristos îi învață pe ucenici că până și credința cât un grăunte de muștar poate birui obstacole care par imposibile. Evanghelia Vindecării lunaticului ne așază înainte una dintre cele mai dureroase imagini ale iubirii părintești: un tată îngenuncheat înaintea lui Iisus pentru copilul său. Nu vine cu vorbe multe și nici cu pretenții. Vine cu durerea unui om care a încercat tot ce putea și rostește una dintre cele mai simple rugăciuni ale Evangheliei: „Doamne, miluiește pe fiul meu!” Evanghelia zilei În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și ade...

Fereastra sufletului – cum intră Lumina lui Hristos în inima omului

Fereastra sufletului – cum intră Lumina lui Hristos în inima omului

Fereastra sufletului trebuie curățită prin rugăciune, pocăință și Spovedanie, pentru ca Lumina lui Hristos să intre în inimă și să lumineze viața omului.

Fereastra sufletului curat: rugăciunea, pocăința și Lumina lui Hristos

Fereastra casei pare, la prima vedere, un lucru mărunt. O deschizi dimineața, intră lumina, vezi cerul, vezi copacii, vezi omul care trece pe drum. Dar, dacă stai puțin și te gândești, fereastra spune multe. Când este curată, casa parcă se umple de viață. Când însă s-a pus pe ea praful, fumul ori murdăria vremii, lumina nu mai intră la fel. Nu soarele s-a făcut mai slab, ci geamul nu mai lasă lumina să treacă.

Când sufletul se întunecă: cum redeschidem inima către Dumnezeu

Cam așa se întâmplă și cu sufletul nostru. Dumnezeu nu Se depărtează de om și nu încetează să lumineze. El rămâne același: bun, milostiv și aproape. Numai că noi, prin păcat, prin nepăsare, prin mândrie și prin uitarea de cele sfinte, ajungem să ne acoperim inima. Se pune pe ea, încet-încet, un fel de praf lăuntric. Și atunci omul nu mai vede limpede. Iubește mai greu, iartă mai greu, se roagă mai cu osteneală și parcă nu mai simte bucuria aceea curată de altădată.

De aceea avem nevoie de rugăciune. Avem nevoie de pocăință. Avem nevoie de Sfânta Spovedanie. Nu pentru că Dumnezeu ar fi departe și trebuie chemat cu sila, ci pentru că inima noastră are nevoie să fie curățită. Spovedania este, într-un fel, ștergerea geamului sufletului. Iar când omul se smerește și își spune păcatul înaintea lui Dumnezeu, lumina începe iarăși să intre.

Să avem grijă, dar, de fereastra sufletului nostru. Să nu lăsăm inima închisă, întunecată și plină de praf. S-o deschidem către Hristos, către rugăciune și către aproapele nostru. Că omul care primește lumina lui Dumnezeu nu se luminează numai pe sine, ci face puțină lumină și în jurul lui.

❇❇
❇❇❇
❇❇

Comentarii

  1. Fereastra sufletului - De Bălășanu Constantin08:39

    O familie, cândva, o casă a moştenit,
    Zona era cu verdeaţă, cartierul liniştit.
    Şi fiindcă doreau iute s-o debaraseze,
    Veneau zilnic, o oră, împreună să lucreze.

    Fata lor, fiind micuţă, mare lucru nu făcea,
    Instalată la fereastră, afară în curte privea
    Şi văzu o bătrânică cu un coş mare, încărcat,
    Cum încet, cu greutate, punea rufe la uscat.

    Se uită mult mai atent, credea că nu vede bine,
    Toate rufele bătrânei erau murdare, o ruşine.
    Şi îmbrăcămintea-i de asemenea pătată era,
    Înţelese că bătrâna la spălat habar n-avea.

    Ca să vadă împreună şi pe mama a chemat,
    Cât e dânsa de mică, dar mai bine ar fi spălat.
    Mama s-a uitat mirată şi plecă apoi zâmbind,
    Fata a rămas la geam, către rufe des privind.

    Trecând fata la fereastră după câteva zile,
    Chemă repede pe mama, şi albită de uimire,
    Îi arătă rufele bătrânei care acum înşirate
    Erau albe, arătoase, erau chiar imaculate.

    Vezi, bătrâna să lucreze de acum a învăţat.
    Nu fetiţă, abia astăzi eu fereastra am spălat,
    Ce vedeai până acum erau pete pe fereastră,
    Bătrâna-i nevinovată, vina era doar a noastră.

    În viaţă oameni buni, mai înainte de a critica,
    Să privim la noi înşine poate că vedem ceva.
    Sufletul să-l curăţim, toţi, aşa cum se cuvine,
    Astfel vom vedea mai clar şi cu mult mai bine.

    Atunci vom admira într-o bucurie firească
    Şi la semenii noştri, curăţenia sufletească.
    Chiar dacă pe undeva se întrevede un defect,
    Pentru că o ştim cu toţi, nimeni nu este perfect.
    Iaşi 02 septembrie 2008

    RăspundețiȘtergere
  2. de George Topîrceanu08:41

    La fereastra ta

    La fereastra ta-mi zâmbiră
    Toate florile din glastră,
    Numai floarea cea mai dulce
    A fugit de la fereastră.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nicolas Danila08:42

    Dacă aspectul este fereastra sufletului, parfumul este uşa viselor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim08:42

    Un zâmbet este o lumină la fereastra sufletului care îţi spune că inima este acasă.

    RăspundețiȘtergere
  5. Robert M. Hensel08:43

    Dacă ai fost vreodată suficient de norocos încât să găseşti dragostea adevărată, primeşte-o cu braţele deschise în viaţa ta. O dragoste de o asemenea magnitudine îţi bate la fereastra sufletului doar o singură dată în viaţă.

    RăspundețiȘtergere
  6. Maria Filipoiu08:46

    Fericirea este lumina din fiecare clipă a vieţii. Trebuie doar să deschidem fereastra sufletului pentru a lăsa lumina să intre în el. - Maria Filipoiu/citat despre fericire

    RăspundețiȘtergere
  7. N. Petrescu-Redi08:47

    Pe fereastra copilăriei intră lumina basmului; pe fereastra şcolii - basmul luminii.

    RăspundețiȘtergere
  8. George Cornici08:48

    Lumina sufletului meu

    Lumina sufletului meu
    Nu-i în plăcerile deşarte
    Ci-n Cel mai minunat Evreu
    C-a biruit sinistra moarte.

    Mă leagă de eternitate
    Să pot vedea dincol' de nori
    Când vin momente delicate
    Îmi dă mai multe sărbători.

    Pătrunde cu a ei candoare
    Să cucerească tot ce am
    Asta se cheamă cercetare
    Să cred cum a crezut Avraam.

    Fiinţa-mi simte uşurare
    Când unda-i o atinge lin
    Iar în necaz şi-n încercare
    Mă-nseninează-al ei alin.

    Fereastra inimii-i deschisă
    Să intre, să-mi aducă har
    A fost de Suveran promisă
    Să vină-n pământesc hotar.

    Lumina mântuirii mele
    Nu e la oamenii puşi sus
    Ci-n spaţii mai presus de stele
    Din lumea fără de apus.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu