Să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, nu grijile pământești

Să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, nu grijile lumii

Textul evanghelic din Matei 6, 31-34 și 7, 9-11 așază înaintea noastră îndemnul Mântuitorului de a nu robi sufletul prin grija cea peste măsură pentru hrană, băutură și îmbrăcăminte, ci de a căuta mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui.

(Textul din Sfânta Evanghelie după Matei 6, 31-34; și 7, 9-11)

Zis-a Domnul: Să nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar știe Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de toate acestea. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.

Cine este omul acela dintre voi care, dacă îi va cere fiul său pâine, el îi va da piatră? Sau de-i va cere pește, el îi va da șarpe? Deci dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu atât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El!

Iubiți credincioși,

Cuvântul Domnului de astăzi ne lovește drept în inima neliniștii noastre. Nu este om care să nu se fi întrebat, măcar o dată, cu teamă: „Ce voi mânca? Cu ce voi trăi? Ce va fi mâine? Cum mă voi descurca?”. Aceste întrebări sunt omenești, dar, dacă se fac stăpâne peste suflet, ele ajung lanțuri grele, care trag inima în jos și o depărtează de Dumnezeu.

Domnul nu ne spune să fim leneși. Aici trebuie să fim limpezi: Evanghelia nu binecuvântează nepăsarea, risipa și trândăvia. Cine înțelege cuvântul „nu vă îngrijiți” ca pe o chemare la nelucrare, acela răstălmăcește învățătura lui Hristos. Omul este dator să muncească, să chivernisească, să poarte grijă de casa lui, de copii, de cei bolnavi și de cele trebuincioase vieții. Dar una este grija cu măsură, născută din responsabilitate, și alta este grija bolnavă, născută din necredință.

Mântuitorul ne învață să nu punem pâinea mai presus de Dumnezeu, haina mai presus de suflet și ziua de mâine mai presus de veșnicie. Căci omul care trăiește numai pentru cele pământești ajunge să aibă mâinile pline, dar inima goală. Are hambare, dar nu are pace. Are planuri, dar nu are rugăciune. Are hrană pentru trup, dar sufletul îi flămânzește.

De aceea zice Domnul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui”. Nu spune: „Nu căutați pâinea”. Nu spune: „Nu căutați cele necesare”. Ci spune: nu le puneți pe acestea în locul lui Dumnezeu. Pâinea este bună, dar nu este dumnezeu. Casa este binecuvântare, dar nu este mântuire. Haina acoperă trupul, dar numai harul acoperă rușinea păcatului.

Omul modern se teme mult de lipsuri, dar se teme prea puțin de pierderea sufletului. Se neliniștește pentru ziua de mâine, dar uită să-și cerceteze ziua de azi. Își asigură trupul, dar își lasă inima neîmpăcată. Își face provizii pentru iarnă, dar nu-și agonisește untdelemn pentru candela sufletului.

Domnul ne spune: „Tatăl vostru Cel ceresc știe că aveți nevoie de toate acestea”. Ce cuvânt mângâietor! Dumnezeu nu este străin de lipsurile noastre. Nu este departe de foamea noastră, de lacrimile noastre, de datoriile noastre, de neputințele trupului și de apăsările casei. El știe. Dar vrea ca noi să nu trăim ca niște orfani, ci ca niște fii.

Aici este miezul Evangheliei: creștinul nu trăiește sub stăpânirea întâmplării, ci sub purtarea de grijă a Tatălui Ceresc. Nu toate se întâmplă cum vrem noi, nu toate vin când dorim noi, nu toate durerile se risipesc îndată. Dar cel ce caută Împărăția nu mai este singur în mijlocul încercărilor. El știe că Dumnezeu vede, Dumnezeu știe, Dumnezeu rânduiește și Dumnezeu poartă grijă.

Când Domnul întreabă: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă îi va cere fiul său pâine, el îi va da piatră?”, El ne descoperă chipul iubirii părintești. Dacă un tată pământesc, cu toate slăbiciunile lui, știe să dea fiului său cele de trebuință, cu cât mai mult Tatăl Ceresc va da cele bune celor ce cer de la El?

Dar să luăm aminte: Dumnezeu nu ne dă întotdeauna ceea ce cerem, ci ceea ce ne este de folos. Copilul cere uneori lucruri care îl vatămă, iar tatăl înțelept nu i le dă. Tot așa și noi cerem uneori șarpe, crezând că este pește; cerem piatră, crezând că este pâine. De aceea rugăciunea adevărată nu zice numai: „Doamne, dă-mi ce vreau”, ci mai ales: „Doamne, dă-mi ce-mi este de mântuire”.

Grija zilei de mâine este una dintre cele mai viclene ispite. Ea nu vine mereu cu față de păcat, ci se îmbracă în haină de prudență. Îți spune: „Gândește-te la viitor”, dar, pe nesimțite, îți fură pacea prezentului. Îți spune: „Fii chibzuit”, dar ajunge să-ți stingă încrederea în Dumnezeu. Îți spune: „Pregătește-te”, dar te face să uiți rugăciunea.

De aceea Domnul zice: „Ajunge zilei răutatea ei”. Adică fiecare zi are crucea ei, osteneala ei, lupta ei. Nu pune pe umerii zilei de astăzi și povara zilei de mâine. Nu trăi de două ori necazul: o dată în închipuire și o dată în faptă. Azi roagă-te. Azi fă binele. Azi iartă. Azi caută dreptatea lui Dumnezeu. Azi pune început bun.

Căutarea Împărăției nu este o idee frumoasă, ci o lucrare zilnică. Înseamnă să pui rugăciunea înaintea cârtirii. Să pui milostenia înaintea lăcomiei. Să pui iertarea înaintea mândriei. Să pui adevărul înaintea câștigului nedrept. Să pui voia lui Dumnezeu înaintea voii tale.

Când omul caută mai întâi Împărăția, cele pământești își găsesc locul lor firesc. Nu mai sunt idol, ci mijloc. Nu mai sunt stăpân, ci slujitor. Pâinea devine prilej de mulțumire. Casa devine loc de rugăciune. Munca devine ascultare. Ziua de mâine nu mai este prăpastie de frică, ci loc în care Dumnezeu ne va întâmpina cu mila Sa.

Așadar, să nu ne străduim numai după cele pământești. Să nu ne risipim viața alergând după lucruri care trec. Să nu ne vindem pacea pentru griji care nu mântuiesc. Să muncim, dar să nu uităm rugăciunea. Să chivernisim, dar să nu uităm milostenia. Să ne îngrijim de trup, dar să nu părăsim sufletul.

Căci la sfârșit nu vom fi întrebați câte am adunat, ci cât am iubit. Nu cât am stăpânit, ci cât am dăruit. Nu cât ne-am temut de ziua de mâine, ci cât ne-am încredințat Tatălui Ceresc.

Să cerem, dar, de la Domnul inimă liniștită, credință tare și minte luminată. Să ne învețe El să căutăm mai întâi Împărăția Sa, iar cele de trebuință să le primim cu mulțumire, fără cârtire și fără robia grijilor. Amin.

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇