Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul – păstorul care și-a pus viața pentru popor

Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul – păstorul venit din Creta, care și-a pus sufletul pentru Țara Românească

Viața Sfântului Ierarh Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești, apărător al credinței, al limbii române și al celor asupriți.

În ziua de 16 iunie, Biserica noastră îl pomenește pe Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești. Un sfânt venit de departe, din insula Creta, dar care nu a rămas străin între români. A venit cu altă limbă, cu alt neam, cu altă rânduială a copilăriei lui, dar cu o inimă care a știut să se plece spre durerile poporului încredințat lui.

Și asta trebuie spus din capul locului: nu orice om ajuns în scaun mare se face și părinte. Unii poartă cinstea ca pe o haină scumpă. Sfântul Neofit însă a purtat-o ca pe o cruce. A fost ierarh cu minte luminată, dar și cu inimă vie. A iubit cartea, slujba, școala, rânduiala Bisericii, dar n-a uitat nici omul sărac, nici țăranul apăsat, nici credinciosul care avea nevoie de păstor.

Din Creta, spre călugărie și slujire

Sfântul Neofit s-a născut în insula Creta, pe la anul 1690. A crescut în dreapta credință și, încă din tinerețe, a ales calea vieții monahale. Nu știm multe despre anii lui de început, dar se vede din toată lucrarea de mai târziu că omul acesta s-a format în rugăciune, în ascultare și în învățătură.

A deprins teologia și științele vremii, dar nu ca să se arate mai presus de alții. Cartea, la el, nu era podoabă de minte, ci unealtă de slujire. A fost călugăr învățat și cu viață bună, iar pentru aceasta a fost hirotonit mai întâi ierodiacon, apoi ieromonah.

Se simte în viața lui o așezare rară. Avea și știință, și frică de Dumnezeu. Iar când acestea două merg împreună, omul poate fi de folos Bisericii.

Chemarea în Țara Românească

Rânduiala lui Dumnezeu l-a adus în Țara Românească. Domnitorul Constantin Mavrocordat l-a chemat ca dascăl pentru copiii săi, fiindcă Neofit era cunoscut ca om cu multă învățătură și cu bună rânduială sufletească.

În ianuarie 1737 a fost hirotonit mitropolit titular al Mirelor Lichiei, iar după un an a fost ales Mitropolit al Țării Românești, cu sfatul boierimii și al clerului bisericesc.

Nu era lucru ușor. Să păstorești un popor care nu este al tău după sânge cere mai mult decât pricepere. Cere inimă. Cere răbdare. Cere smerenie. Sfântul Neofit le-a avut pe acestea. Nu s-a purtat ca un om venit vremelnic, ci s-a legat de locul acesta și de oamenii lui.

Țara Românească avea atunci nevoi multe. Era vreme de apăsare, de schimbări politice, de sărăcie, de tulburări și de nedreptăți. Iar Sfântul Neofit n-a stat deoparte. A intrat în toate aceste dureri cu o grijă de păstor adevărat.

Limba română în slujbă și în carte

Una dintre lucrările lui mari a fost sprijinirea limbii române în cult și în cărțile bisericești. A reînființat tipografia Mitropoliei din București și a tipărit cărți de slujbă și de învățătură, multe dintre ele în limba poporului.

Aici se vede înțelepciunea lui. Pentru că omul simplu nu se hrănește deplin dintr-un cuvânt pe care nu-l înțelege. Slujba are taina ei, frumusețea ei, adâncul ei, dar când cuvântul ajunge și la mintea credinciosului, atunci se aprinde mai ușor și inima.

Sfântul Neofit a mers pe urmele Sfântului Antim Ivireanul. Și acela venise din alt neam, dar iubise limba română și o slujise cu putere. Așa și Neofit: n-a disprețuit graiul poporului, ci l-a ajutat să intre mai deplin în viața Bisericii.

Nu s-a oprit doar la români. Având grijă și de ortodocșii din alte părți, l-a sprijinit pe Patriarhul Silvestru al Antiohiei să tipărească la București o Psaltire arabă, în anul 1747. Frumos lucru: din București, cartea de rugăciune ajungea și spre creștinii aflați sub greutăți, în Răsărit.

Iubitor de carte și sprijinitor al școlilor

Sfântul Neofit a înființat și a înzestrat Biblioteca Mitropoliei. I-a lăsat prin testament cărțile și manuscrisele sale, adunate cu grijă. A înțeles că Biserica nu poate trăi numai din ziduri, clopote și podoabe. Are nevoie și de carte bună, de minte luminată, de dascăli, de oameni care știu să învețe și pe alții.

A sprijinit școlile din București, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Târgoviște, Craiova, Câmpulung și Slatina. A fost numit chiar „ispravnic al dascălilor”, pentru că Biserica purta atunci grijă de multe școli.

A întemeiat o școală românească la Schitul Buliga din Pitești și o altă școală la Schitul Pătroaia, unde se învăța românește, grecește și slavonește. Și nu doar pentru copiii celor bogați. Acolo puteau învăța și copiii țăranilor, fără plată.

Asta spune mult despre el. Nu s-a uitat numai spre cei de sus. A știut că și pruncul sărac are suflet, minte și chemare de la Dumnezeu.

Sprijinitor al vieții isihaste

Sfântul Neofit a sprijinit și renașterea vieții isihaste, acea lucrare a rugăciunii adânci, a trezviei și a liniștirii inimii în Dumnezeu.

L-a chemat pe Sfântul Vasile de la Poiana Mărului să-și arate învățătura înaintea patriarhilor Matei al Alexandriei, Silvestru al Antiohiei și Partenie al Ierusalimului, care se aflau atunci la București. Aceștia au mărturisit că învățătura Sfântului Vasile era dreaptă și curată.

Nu era puțin lucru. În vremuri tulburi, când multe învățături puteau fi răstălmăcite, Sfântul Neofit a știut să așeze lucrurile în lumina Bisericii. A prețuit rugăciunea inimii, dar a voit și dreaptă socoteală. Căci râvna fără adevăr poate rătăci, iar adevărul fără rugăciune se usucă.

Chemarea la spovedanie și împărtășire

În anul 1739, la începutul Postului Mare, Sfântul Neofit a trimis o scrisoare pastorală către preoți, călugări și credincioși. Îi îndemna să se spovedească mai des și, cu binecuvântarea duhovnicului, să se apropie de Sfânta Împărtășanie.

Nu vorbea ca un om care dă sfaturi frumoase de departe. Vorbea ca unul care vedea rănile sufletești ale poporului. Știa că omul se împietrește când se îndepărtează de spovedanie, de pocăință, de Sfântul Potir.

Cuvântul lui era aspru pe alocuri, dar nu era răutate în el. Era durerea păstorului care vede turma slăbind. Spunea, pe drept cuvânt, că multe bătăi, nevoi și necazuri vin și din neascultarea față de poruncile lui Dumnezeu.

Aici este o învățătură și pentru noi. Să nu facem din credință doar obicei. Să nu venim la Biserică numai când ne arde o nevoie. Să ne întoarcem la spovedanie, la rugăciune, la Sfânta Împărtășanie, cu binecuvântare și cu inimă smerită.

Călătorii pastorale prin țară

În anii 1746 și 1747, Sfântul Neofit a făcut călătorii pastorale prin județele eparhiei sale și chiar printr-o parte din eparhia Râmnicului. A mers prin biserici și mănăstiri, a cercetat starea locurilor, a povățuit preoți și credincioși, a săvârșit slujbe, sfințiri, hirotonii și pomeniri ale ctitorilor.

Un păstor care merge prin popor vede altfel lucrurile. Nu le mai știe numai din auzite. Vede biserica săracă, vede preotul ostenit, vede credinciosul apăsat, vede satul cu necazurile lui.

Sfântul Neofit n-a stat închis în scaunul mitropolitan. A mers. A întrebat. A slujit. A îndreptat ce se putea îndrepta.

La Curtea de Argeș s-a închinat moaștelor Sfintei Filofteia și a adunat tradițiile despre viața ei, alcătuind o scriere spre cinstirea sfintei. Se vede aici dragostea lui pentru sfinți, dar și grija de a păstra memoria vie a Bisericii.

Ctitor și înnoitor de biserici

Sfântul Neofit a sprijinit ridicarea bisericii Sfântul Elefterie – Vechi din București și a refăcut biserica din Pătroaia, în jurul căreia a ridicat un schit.

Dar să nu ne oprim numai la ziduri. Pentru că el a zidit și altfel. A zidit prin carte. A zidit prin școală. A zidit prin tipar. A zidit prin rânduială bisericească. A zidit și prin curaj, atunci când a trebuit să stea înaintea celor puternici pentru popor.

Asemenea oameni nu lasă în urmă doar clădiri. Lasă urme în conștiința unei țări.

Grija pentru românii ortodocși din Transilvania

Românii ortodocși din Transilvania treceau atunci prin vremuri grele și erau lipsiți de prezența unui ierarh ortodox. Sfântul Neofit nu i-a uitat.

A hirotonit preoți pentru credincioșii ardeleni, între care s-a numărat și Sfântul Mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel.

Aceasta arată că dragostea lui nu se oprea la hotarele politice ale vremii. Pentru el, credincioșii erau fii ai Bisericii. Și unde era lipsă de păstor, el încerca să ajute.

Apărător al țăranilor apăsați

Un lucru mare, care nu trebuie trecut repede, este grija Sfântului Neofit pentru țăranii aflați în dependență față de boieri. Era vremea „rumâniei”, adică a șerbiei, prin care oamenii erau legați de moșiile pe care trăiau.

Sfântul Neofit a fost cel dintâi care i-a eliberat pe țăranii de pe moșiile Mitropoliei.

Aici se vede că dreptatea, pentru el, nu era numai cuvânt de predică. A început cu ceea ce avea sub mâna lui. Nu a așteptat să schimbe toată țara dintr-odată, ci a făcut binele acolo unde putea.

Asta este o lecție mare. Să nu vorbim mereu despre dreptate în general, iar acolo unde ține de noi să rămânem nepăsători.

În fruntea poporului

În vremea domnitorului fanariot Matei Ghica, poporul era apăsat de abuzuri și nedreptăți. Sfântul Neofit nu s-a ascuns. Cronicarii spun că s-a pus în fruntea poporului și a mers la trimisul sultanului, ca să arate plângerile oamenilor.

Era primejdios. Foarte primejdios. Dar păstorul adevărat nu stă liniștit când turma este lovită.

Matei Ghica s-a mâniat pe îndrăzneala Mitropolitului și, potrivit mărturiilor păstrate, a poruncit în ascuns ca acesta să fie otrăvit. La scurtă vreme, în ziua de 16 iunie 1753, Sfântul Ierarh Neofit Cretanul a trecut la Domnul.

A murit ca un ierarh martir, după aproape cincisprezece ani de păstorire. Nu pentru că a căutat moartea, ci pentru că nu s-a dat înapoi de la adevăr și de la apărarea celor asupriți.

A fost înmormântat lângă Catedrala mitropolitană din București, iar Biserica l-a așezat în rândul sfinților, cu zi de prăznuire la 16 iunie.

Ce ne spune astăzi Sfântul Neofit Cretanul

Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul ne vorbește și nouă, celor de astăzi. Și ne vorbește destul de apăsat.

Ne arată că păstorul Bisericii nu este chemat doar să vorbească frumos. Este chemat să poarte grijă de suflete. Să învețe. Să îndrepte. Să apere. Să mângâie. Iar când vremea o cere, să stea drept, chiar dacă îl costă.

Ne mai arată că omul lui Dumnezeu nu poate fi nepăsător față de nedreptate. Rugăciunea adevărată nu te face rece la durerea altuia. Dimpotrivă, îți deschide ochii.

Sfântul Neofit a venit din Creta, dar s-a făcut apropiat românilor prin dragoste și jertfă. A slujit limba română, a sprijinit școlile, a întărit tiparul bisericesc, a ajutat viața monahală, a purtat grijă de românii din Transilvania și a apărat țăranii apăsați.

Nu a fost un sfânt comod. Nici unul doar de icoană frumoasă. A fost un om viu, hotărât, cu inimă de păstor.

De aceea îl cinstim cu evlavie și îl rugăm să mijlocească pentru noi înaintea lui Hristos Dumnezeu.

Rugăciune către Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul

Sfinte Ierarhe Martir Neofit, păstor înțelept și apărător al celor asupriți, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Întărește pe păstorii Bisericii în credință, în curaj și în dreaptă socoteală. Luminează pe dascăli, pe tineri și pe toți cei ce caută învățătura cea folositoare. Ajută-ne să iubim cartea bună, rugăciunea curată, limba credinței și dreptatea izvorâtă din Evanghelie.

Fii mijlocitor pentru poporul român, pe care l-ai slujit cu atâta osteneală, ca și noi să rămânem statornici în credință, în pocăință și în iubirea aproapelui.

Amin.

Troparul Sfântului Ierarh Martir Neofit Cretanul, glasul 1

Pe păstorul cel vrednic și înțelept al Țării Românești, pe Sfântul Ierarh Neofit, vlăstarul Cretei și luminătorul credincioșilor, să-l cinstim astăzi cu bucurie, că, punându-și viața pentru păstoriții săi, a dobândit slava cea veșnică de la Hristos, Căruia se roagă pentru noi.

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇