Crucea nu se ocolește: urmarea lui Hristos începe cu lepădarea de sine
Sfânta Evanghelie după Matei 16, 20-24 despre vestirea Patimilor, mustrarea Apostolului Petru, lepădarea de sine și purtarea crucii împreună cu Hristos.
(Textul din Sfânta Evanghelie după Matei 16, 20-24)
În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de la bătrâni și de la arhierei și de la cărturari și să fie omorât și a treia zi să învieze. Și Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ți milă de Tine, să nu Ți se întâmple Ție aceasta. Iar El, întorcându-Se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi ești; că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.
„Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”
(Matei 16, 24)
Evanghelia ne așază în fața unui moment greu pentru ucenici. După mărturisirea lui Petru că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Domnul începe să le vorbească deschis despre cele ce aveau să se petreacă la Ierusalim: suferința, moartea și Învierea Sa.
Ucenicii așteptau un Mesia biruitor, puternic după măsurile lumii. În mintea lor nu încăpea imaginea unui Mântuitor batjocorit și răstignit. De aceea, Petru Îl ia deoparte pe Iisus și Îi spune:
„Fie-Ți milă de Tine, să nu Ți se întâmple Ție aceasta.”
Cuvintele lui izvorau din dragoste, dar dintr-o dragoste încă neluminată. Petru Îl iubea pe Domnul, însă încerca să-L îndepărteze tocmai de drumul pentru care venise în lume.
O iubire care nu înțelege voia lui Dumnezeu
Răspunsul Mântuitorului este neașteptat de aspru:
„Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi ești; că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.”
Hristos nu spune că Petru devenise diavol. Îl mustră fiindcă, fără să-și dea seama, se împotrivea planului dumnezeiesc al mântuirii. Gândul de a evita Crucea era tocmai ispita pe care vrăjmașul o așezase înaintea Domnului și în pustie.
Sfântul Ioan Gură de Aur ↗ arată că Petru vorbea din neștiință și din dragoste pentru Învățătorul său, dar dorința ca Hristos să nu pătimească slujea, fără voie, planului celui rău. Ucenicul vedea numai durerea apropiată; Dumnezeu vedea mântuirea întregii omeniri.
Și noi procedăm uneori la fel. Îi cerem lui Dumnezeu să ne scape de orice necaz, fără să ne întrebăm ce putem învăța sau ce poate lucra El prin încercarea noastră. Dorim o credință fără osteneală, o biruință fără luptă și o Înviere fără Cruce.
Nu suferința are ultimul cuvânt
Vestirea Domnului nu se oprește la moarte: „și a treia zi să învieze”. Aceste cuvinte schimbă sensul întregii pericope. Hristos nu laudă durerea pentru ea însăși și nici nu ne cere să căutăm suferința. El vestește că iubirea dusă până la jertfă va birui moartea.
Crucea nu este capătul drumului, ci trecerea spre Înviere. Tocmai de aceea creștinul nu privește necazul cu deznădejde. El poate plânge, poate simți teamă și poate cere ajutor, dar nu rămâne fără nădejde. Știe că Dumnezeu poate scoate lumină chiar și din ceea ce pare fără ieșire.
Ce înseamnă să ne lepădăm de noi înșine?
Lepădarea de sine nu înseamnă să ne disprețuim, să ne anulăm personalitatea ori să acceptăm nedreptatea și abuzul. Dumnezeu nu ne cere să devenim oameni fără glas și fără demnitate.
A ne lepăda de noi înșine înseamnă să renunțăm la omul stăpânit de mândrie, egoism și patimi. Înseamnă să nu mai așezăm voia noastră mai presus de voia lui Dumnezeu. Să putem spune „nu” păcatului chiar atunci când ne ademenește și „da” binelui chiar atunci când ne costă.
Crucea fiecăruia poate fi boala purtată cu credință, grija pentru un om neputincios, lupta împotriva unei patimi, iertarea celui care ne-a rănit sau răbdarea într-o vreme de încercare. Dar nu orice necaz este automat „cruce”. Unele suferințe sunt provocate de propriile noastre greșeli și cer îndreptare, iar nedreptatea nu trebuie încurajată printr-o înțelegere greșită a răbdării.
Așa cum explica părintele Teofil Părăian, purtarea crucii cuprinde osteneala depășirii de sine și efortul de a împlini poruncile lui Dumnezeu. Urmarea lui Hristos: mărturisirea credinței, luarea crucii și răsplata vieții veșnice ↗
„Dacă vrea cineva…”
Domnul nu obligă pe nimeni. El spune: „Dacă vrea cineva”. Chemarea Sa respectă libertatea omului. Hristos ne arată drumul, dar nu ne târăște pe el.
A-L urma înseamnă să rămânem în urma Lui, nu să încercăm să-I arătăm noi calea, așa cum făcuse Petru. De aceea, cuvintele „Mergi înapoia Mea” pot fi înțelese și ca o reașezare a ucenicului la locul său: nu înaintea Învățătorului, ci în urma Lui.
În fiecare zi suntem puși înaintea aceleiași alegeri: să cugetăm „cele ale oamenilor”, căutând numai confortul și folosul propriu, sau „cele ale lui Dumnezeu”, alegând adevărul, iubirea și jertfelnicia.
Creștinismul fără Cruce rămâne doar o vorbă frumoasă. Dar Crucea purtată împreună cu Hristos nu zdrobește omul, ci îl curăță și îl conduce spre Înviere. Nu ni se cere să fim mai puternici decât suntem, ci să nu fugim de Domnul atunci când drumul devine greu.
Căci adevărata întrebare nu este dacă vom avea o cruce, ci dacă o vom purta singuri sau împreună cu Hristos.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu