Urmarea lui Hristos – Crucea mărturisirii și răsplata vieții veșnice
Textul evanghelic rânduit, este cunoscut în Biserică mai ales în legătură cu Duminica întâi după Rusalii, Duminica Tuturor Sfinților, unde se vorbește despre mărturisirea lui Hristos, luarea crucii și răsplata celor ce-I urmează Lui.
(Textul din Sfânta Evanghelie după Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30)
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarini, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și viață veșnică va moșteni. Și mulți dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi.
Iubiți credincioși,
Cuvântul Evangheliei de astăzi este aspru la auzire, dar plin de lumină pentru sufletul care voiește mântuirea. Domnul nostru Iisus Hristos nu cheamă pe om la o credință ascunsă sub obroc, nici la o evlavie de fațadă, ci la o mărturisire vie, curată și statornică.
El zice: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu.” Aceste cuvinte sunt ca o pecete pusă peste viața creștinului. Nu este destul să-L purtăm pe Hristos doar în gând, când nu ne vede nimeni. Nu este destul să-L cinstim numai în biserică, iar în lume să ne rușinăm de numele Lui. Creștinul este chemat să fie lumină și în casă, și la lucru, și în necaz, și în bucurie, și între prieteni, și între cei ce-l judecă.
Mărturisirea nu înseamnă strigare trufașă, nici ceartă fără folos, nici a ne socoti mai buni decât alții. Mărturisirea adevărată este viața trăită în adevăr: să nu minți când toți mint, să nu urăști când lumea te îndeamnă la răzbunare, să nu te lepezi de rugăciune când ceilalți râd de tine, să nu părăsești Biserica pentru rușinea oamenilor.
Cel ce-L mărturisește pe Hristos nu-L apără ca și cum Dumnezeu ar avea nevoie de apărare, ci își arată credincioșia față de Cel ce l-a iubit până la Cruce.
Lepădarea nu se face numai cu gura
Domnul mai spune: „Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu.”
Acesta este un cuvânt cutremurător. Dar trebuie să-l înțelegem drept. Lepădarea de Hristos nu se face numai atunci când omul spune limpede: „Nu cred.” Lepădarea poate fi și tăcută. Ne lepădăm de Hristos când știm adevărul și alegem minciuna pentru câștig. Ne lepădăm de El când vedem nedreptatea și tăcem din lașitate. Ne lepădăm de El când purtăm cruce la gât, dar nu purtăm milă în inimă. Ne lepădăm de El când ne rușinăm să facem semnul Sfintei Cruci, dar nu ne rușinăm de păcat.
Aici este primejdia mare a vremurilor noastre: creștinismul fără mărturisire, credința fără jertfă, rugăciunea fără schimbarea vieții. Mulți voiesc un Hristos Care să-i mângâie, dar nu și un Hristos Care să-i îndrepte. Mulți voiesc binecuvântarea Lui, dar nu și poruncile Lui. Însă Hristos nu poate fi urmat pe jumătate.
Iubirea de familie și iubirea de Dumnezeu
Mai departe, Domnul zice: „Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.”
Să nu înțelegem strâmb acest cuvânt. Hristos nu ne poruncește să ne disprețuim părinții, copiii sau familia. Dimpotrivă, porunca iubirii față de părinți este sfântă. Dar Domnul ne arată aici dreapta rânduială a iubirii. Dumnezeu trebuie să fie mai presus de toate, căci numai când Dumnezeu este pe primul loc, și iubirea față de familie se curățește de egoism, de posesivitate și de frică.
Cine iubește pe tată, pe mamă, pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Hristos ajunge, fără să-și dea seama, să facă din omul iubit un idol. Iar idolul, oricât ar părea de dulce, nu mântuiește. Omul nu poate purta greutatea locului lui Dumnezeu.
Când Îl iubim pe Hristos mai presus de toate, nu ne iubim familia mai puțin, ci o iubim mai drept. Nu o legăm de patimile noastre, ci o aducem înaintea lui Dumnezeu. Nu o iubim numai pentru această viață trecătoare, ci dorim s-o vedem în Împărăția Cerurilor.
Crucea fiecăruia
Domnul spune apoi: „Cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine.”
Crucea nu este un simplu necaz, nici o suferință oarecare. Crucea devine cruce mântuitoare atunci când este purtată cu credință, cu răbdare și cu nădejde în Dumnezeu. Toți oamenii suferă, dar nu toți își poartă suferința cu Hristos. Unii se amarăsc, alții se răzvrătesc, alții cad în deznădejde. Creștinul însă este chemat să-și ia crucea și să meargă după Domnul.
Crucea poate fi o boală, o neputință, o nedreptate, o singurătate, o luptă cu patimile, o rană veche, o povară de familie, o încercare pe care nimeni nu o vede. Dar crucea nu trebuie purtată cu mândrie, ca să fim lăudați, nici cu cârtire, ca să fim compătimiți, ci cu smerenie și rugăciune.
A-ți lua crucea înseamnă să nu fugi de calea mântuirii atunci când devine grea. Înseamnă să nu-L părăsești pe Dumnezeu când nu primești răspunsul dorit. Înseamnă să rămâi credincios și când sufletul este ars de lacrimi.
„Noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție”
Sfântul Apostol Petru întreabă: „Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Cu noi, oare, ce va fi?”
Întrebarea lui Petru este omenească, dar sinceră. El nu cere bogăție, ci vrea să știe dacă jertfa urmării lui Hristos rămâne fără răsplată. Iar Domnul răspunde cu făgăduință mare: cei ce L-au urmat vor avea parte de slava Împărăției, iar cei ce au lăsat case, rudenii, țarini și cele pământești pentru numele Lui vor primi înmulțit și vor moșteni viața veșnică.
Aici se descoperă taina Evangheliei: nimic din ce este dăruit lui Dumnezeu nu se pierde. Lacrima vărsată în rugăciune nu se pierde. Răbdarea în necaz nu se pierde. Milostenia făcută în ascuns nu se pierde. Cuvântul bun spus unui om căzut nu se pierde. Crucea purtată fără hulă nu se pierde.
Dumnezeu nu rămâne dator nimănui. Dar răsplata Lui nu este mereu după măsura gândului omenesc. Omul cere uneori alinare grabnică, iar Dumnezeu îi dă întărire. Omul cere scăpare de cruce, iar Dumnezeu îi dă putere să o poarte. Omul cere răsplată pe pământ, iar Dumnezeu îi pregătește viață veșnică.
Cei dintâi și cei de pe urmă
Evanghelia se încheie cu acest cuvânt: „Mulți dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi.”
Acest cuvânt ne păzește de mândrie. Înaintea lui Dumnezeu nu contează numai începutul, ci sfârșitul. Nu ajunge să fi fost cândva credincios, dacă astăzi trăiești în nepăsare. Nu ajunge să ai nume bun între oameni, dacă inima este departe de Hristos. Nu ajunge să pari întâi, dacă în taină ești gol de iubire.
Dar acest cuvânt este și mângâiere pentru cei smeriți. Poate că unii au venit târziu la credință. Poate că au căzut mult. Poate că au fost disprețuiți de oameni. Dar dacă se ridică, dacă se pocăiesc, dacă Îl mărturisesc pe Hristos și își iau crucea, Dumnezeu îi poate așeza înaintea celor ce se socoteau drepți.
Împărăția Cerurilor nu este premiul celor mândri, ci darul celor smeriți. Nu este cununa celor ce se laudă, ci a celor ce rabdă, iubesc și urmează lui Hristos până la capăt.
...
Iubiți frați și surori,
Urmarea lui Hristos nu este o podoabă religioasă, ci o cale de viață. Nu este numai vorbă, ci mărturisire. Nu este numai simțire, ci cruce. Nu este numai dorință de mântuire, ci lepădare de păcat și statornicie în bine.
Să nu ne rușinăm de Hristos în fața oamenilor, ca să nu ne rușinăm în ziua Judecății. Să-L punem pe Dumnezeu mai presus de toate, ca toate celelalte să-și afle locul lor firesc. Să ne luăm crucea fără cârtire, știind că Hristos nu ne cheamă pe un drum pe care El nu l-a străbătut mai întâi.
Căci cine merge după Hristos nu merge spre pierzare, ci spre înviere. Cine se leapădă de sine pentru El nu se pierde, ci se află. Cine lasă cele trecătoare pentru numele Lui primește comoară netrecătoare.
Să ne învrednicească Domnul să-L mărturisim cu gura, cu fapta și cu viața, ca și El să ne mărturisească pe noi înaintea Tatălui Celui Ceresc. Amin.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu