Chemarea lui Matei: când Hristos ridică omul din păcat

Când Dumnezeu cheamă omul de la masa păcatului la masa milei

Evanghelia chemării lui Matei ne arată că Hristos nu laudă păcatul, dar nici nu leapădă omul căzut. Îl cheamă, îl ridică și îl duce spre pocăință.

(Textul din Sfânta Evanghelie după Matei 9, 9-13 ) 

În vremea aceea, trecând, Iisus a văzut pe un om care ședea la vamă, cu numele Matei, și i-a zis acestuia: Vino după Mine! Și, ridicându-se, a mers după El. Și pe când ședea Iisus la masă, în casă, iată mulți vameși și păcătoși au venit și au șezut la masă împreună cu Iisus și cu ucenicii Lui. Și, văzând fariseii, au zis ucenicilor: Pentru ce mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii? Iar Iisus, auzind, a zis: Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Duceți-vă, așadar, și învățați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă»; că n-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință.

Evanghelia despre chemarea lui Matei nu este lungă. Dar, dacă stai puțin asupra ei, vezi că spune foarte mult despre felul în care Dumnezeu se apropie de om.

Iisus trece pe lângă vamă și vede acolo un om. Îl chema Matei. Nu era într-un loc de cinste, nici într-un loc de rugăciune. Era la vamă, acolo unde își ducea viața și unde, probabil, mulți îl priveau cu răceală.

Trebuie spus lucrul acesta pe față: vameșii nu erau iubiți de popor. Erau legați de bani, de biruri, de stăpânirea străină. Mulți îi vedeau ca pe niște oameni care câștigau din necazul altora. De aceea, un vameș nu era doar un funcționar. Era, pentru mulți, un om compromis.

Și totuși, Iisus Se oprește tocmai la el.

Îi spune doar atât: „Vino după Mine!”

Și Matei se ridică.

Aici este partea care ar trebui să ne pună pe gânduri. Matei nu începe să se tocmească. Nu cere timp. Nu spune: „Doamne, mai târziu.” Nu spune: „Să-mi mai aranjez puțin treburile.” Aude chemarea și pleacă.

Nu știm ce s-a petrecut în inima lui în clipa aceea. Dar știm ce a făcut: s-a ridicat. Iar uneori tocmai asta lipsește omului. Nu știe tot, nu poate explica tot, dar simte că Dumnezeu îl cheamă și trebuie să se ridice din locul în care s-a obișnuit să stea.

După aceea, Evanghelia ne arată pe Hristos la masă, împreună cu vameși și păcătoși. Nu era o imagine pe placul fariseilor. Pentru ei, un învățător care stătea cu asemenea oameni se murdărea.

De aceea întreabă:

„Pentru ce mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii?”

Întrebarea aceasta pare evlavioasă, dar nu este chiar așa. În spatele ei se simte judecata. Se simte omul care s-a așezat deja de partea celor curați și privește de sus spre cei căzuți.

Să nu ne grăbim să-i condamnăm doar pe farisei. Și noi facem asta. Poate nu cu vorba, dar în gând. Ne uităm la cineva și spunem repede: „Acesta nu se mai schimbă.” Sau: „Pe acesta Dumnezeu nu are de ce să-l primească.” Și, fără să ne dăm seama, punem hotar milei lui Dumnezeu.

Hristos răspunde simplu și adânc: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.”

Aici se lămurește totul. Hristos nu stă cu păcătoșii pentru că păcatul ar fi ceva neînsemnat. Hristos Se apropie de cei bolnavi ca Doctor, nu ca să binecuvânteze boala, ci ca să vindece omul.

Asta trebuie spus limpede, mai ales astăzi. Mila nu înseamnă să spui că păcatul nu mai este păcat. Dar nici dreptatea nu înseamnă să calci omul în picioare pentru că a căzut.

Hristos nu laudă păcatul, dar nici nu aruncă omul. Îl cheamă. Îl ridică. Îi dă început nou.

De aceea spune: „Milă voiesc, iar nu jertfă.”

Cuvântul acesta nu desființează postul, rugăciunea, slujba, rânduiala sau osteneala. Nicidecum. Dar ne arată că toate acestea, fără milă, se pot usca în noi.

Hristos le spune fariseilor: „Duceți-vă și învățați ce înseamnă aceasta.” Nu le spune întâmplător. Ei știau Scriptura, dar nu mai știau mila. Cunoșteau litera, dar nu mai vedeau omul.

Matei era la vamă, dar Hristos vedea mai adânc decât vedea lumea. Lumea vedea un păcătos. Hristos vedea un om care putea deveni apostol. Fariseii vedeau o masă nepotrivită. Hristos făcea din acea masă un început de întoarcere.

Asta nu înseamnă că Matei a fost lăsat în vechea lui viață. Nu. Matei s-a ridicat. A plecat de la vamă. A mers după Hristos.

Aici este cheia întregii Evanghelii: Dumnezeu îl primește pe păcătos, dar îl cheamă la pocăință. Nu-l primește ca să-l lase în păcat, ci ca să-l scoată de acolo.

De aceea, această Evanghelie nu este o scuză pentru păcat. Este o chemare la ridicare.

Fiecare om are, într-un fel, „vama” lui. Un loc al rușinii. O patimă. O neiertare. O lăcomie. O mândrie. O obișnuință rea. O rană ascunsă. Un colț al vieții în care stă de mult și aproape s-a obișnuit cu întunericul.

Dar Hristos trece și pe acolo.

Și când trece, nu vine ca să ne umilească. Vine să ne cheme: „Vino după Mine!”

Matei s-a ridicat de la vamă. Și, prin ridicarea lui, ne arată că omul nu este condamnat să rămână acolo unde a căzut.

Doamne, dă-ne și nouă inimă trează, ca să auzim chemarea Ta. Ridică-ne din vama păcatelor noastre, scoate-ne din amânare și învață-ne mila care vindecă, nu mila care acoperă minciuna. Amin.

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇