Grâul, neghina și răbdarea lui Dumnezeu
O pildă despre Împărăția cerurilor
(Textul din Sfânta Evanghelie după Matei 13, 24-30)
Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemenea este Împărăția Cerurilor omului care a semănat sămânță bună în țarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină printre grâu și s-a dus. Iar dacă a crescut paiul și a făcut rod, atunci s-a arătat și neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu oare sămânță bună în țarina ta? De unde, dar, are neghină? Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaș a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voiești, deci, să ne ducem și s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeți odată cu ea și grâul. Lăsați să crească împreună, și grâul și neghina, până la seceriș, iar la vremea secerișului voi zice secerătorilor: Pliviți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunați-l în hambarul meu.
Mântuitorul spune că Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat sămânță bună în țarina lui. Nu orice fel de sămânță, nu amestecată, nu aruncată la întâmplare. Sămânță bună. Curată. Cu putere de rod.
Dar, pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul. A semănat neghină printre grâu și a plecat.
Așa lucrează răul de multe ori. Nu vine mereu cu zgomot, nu vine mereu pe față. Vine pe furiș. Vine când omul nu mai veghează. Când rugăciunea se răcește. Când conștiința tace. Când inima nu mai întreabă: „Doamne, e bine ce fac? E după voia Ta?”
Și, încet-încet, în ogorul unde Dumnezeu a semănat binele, începe să se vadă și neghina.
Țarina este lumea, dar și inima omului
Mântuitorul tâlcuiește mai departe pilda și spune că țarina este lumea. Lumea aceasta în care trăim laolaltă, buni și răi, drepți și păcătoși, oameni care se luptă cu păcatul și oameni care nici nu mai vor să audă de pocăință.
Dar, fără să răstălmăcim cuvântul Evangheliei, putem privi și spre noi. Pentru că și inima omului seamănă, într-un fel, cu o țarină.
În noi nu crește numai grâu. Să nu ne mințim singuri. Avem și gânduri bune, dar avem și gânduri urâte. Avem și rugăciune, dar avem și judecată. Avem și milă, dar avem și asprime. Avem dor de Dumnezeu, dar avem și încăpățânare. Uneori avem lacrimi curate, iar alteori buruieni pe care le ascundem bine, să nu le vadă nimeni.
De aceea, pilda aceasta nu trebuie citită cu degetul întins spre alții.
Nu așa: „Uite, acela e neghină. Acela trebuie scos. Acela nu are ce căuta între noi.”
Aici ne înșelăm foarte repede. Și nu e o greșeală mică.
Mântuitorul nu ne dă pilda aceasta ca să ne facă judecători peste oameni. Nu ne pune secera în mână. Nu ne trimite să-i smulgem pe cei care ni se par nouă nevrednici. Ba dimpotrivă, stăpânul din pildă îi oprește pe slujitori tocmai atunci când ei vor să curețe țarina repede.
„Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeți odată cu ea și grâul.”
Aici este o mare învățătură. Dumnezeu vede mai departe decât vedem noi. Noi ne grăbim. El rabdă. Noi punem etichete. El mai așteaptă pocăința omului.
Răul există și trebuie numit pe nume
Să nu înțelegem greșit. Pilda nu ne spune să ne prefacem că răul nu există.
Vrăjmașul este vrăjmaș. Neghina este neghină. Păcatul este păcat. Diavolul seamănă tulburare, minciună, mândrie, dezbinare, desfrânare, ură, necredință și batjocură față de cele sfinte. Nu avem voie să le îndulcim până nu se mai înțelege nimic.
Creștinismul nu este naivitate. Nu înseamnă să spui că toate sunt bune, când nu sunt. Nu înseamnă să numești întunericul lumină. Nu înseamnă să faci din păcat o simplă slăbiciune fără urmări.
Dar una este să vezi răul și alta este să te așezi în locul lui Dumnezeu.
Una este să spui: „Fapta aceasta este rea.” Și alta este să spui despre un om: „Gata, acesta nu mai are nicio șansă.”
Aici trecem noi hotarul prea ușor. Vedem o greșeală și îngropăm omul cu totul. Vedem o cădere și punem pecete pe toată viața lui. Auzim o vorbă urâtă și hotărâm noi ce este în sufletul lui.
Dar noi nu știm tot. Nu știm lupta lui ascunsă. Nu știm rușinea lui. Nu știm ce lacrimă poate veni într-o noapte. Nu știm cum poate Dumnezeu să întoarcă o inimă pe care noi am osândit-o deja.
Noi vedem puțin. Dumnezeu vede adânc.
De ce nu smulge Dumnezeu neghina acum?
Întrebarea slugilor este și întrebarea noastră:
„Doamne, n-ai semănat Tu sămânță bună în țarina Ta? De unde are neghină?”
Cu alte cuvinte: de ce există răul? De ce sunt nedreptăți? De ce tulbură unii viața altora? De ce, uneori, cei răi par liniștiți, iar cei buni sunt încercați?
Stăpânul răspunde scurt:
„Un om vrăjmaș a făcut aceasta.”
Dumnezeu vede lucruri pe care noi nu le vedem. El știe că smulgerea grăbită poate răni și grâul. Uneori rădăcinile sunt încurcate. Uneori omul care astăzi pare pierdut poate fi mâine întors prin pocăință. Uneori cel slab, dacă este lovit prea aspru și prea devreme, se rupe de tot.
Dumnezeu nu întârzie pentru că nu-I pasă. Întârzie pentru că are răbdare.
Iar răbdarea Lui nu este nepăsare. Este milă.
Totuși, să nu ne amăgim. Mila lui Dumnezeu nu șterge judecata. Pilda spune limpede că va veni secerișul. Va veni vremea despărțirii. Va veni ceasul în care nu se va mai putea ascunde nimic. Atunci neghina va fi legată și arsă, iar grâul va fi adunat în hambarul stăpânului.
Omul de azi nu prea vrea să audă asta. Dar Evanghelia o spune limpede: există sfârșit, există răspundere, există judecată.
Până la seceriș, încă avem vreme de pocăință
Cuvântul acesta nu este dat ca să ne arunce în deznădejde. Este dat ca să ne trezească.
Dacă încă trăim, încă este vreme. Dacă încă putem spune „Doamne, miluiește-mă”, ușa nu s-a închis. Dacă încă ne doare păcatul, harul lucrează. Dacă încă ne pare rău, sufletul nu este mort.
Să nu ne uităm numai la neghina din lume. Să ne uităm și la neghina din noi.
Unde am lăsat mânia să crească? Unde am lăsat invidia să prindă rădăcină? Unde am lăsat vorba rea să se facă obicei? Unde am lăsat nepăsarea să sufoce rugăciunea? Unde am lăsat mândria să stea dreaptă, ca și cum n-ar avea nevoie de nimeni?
Grâul adevărat, când are rod, se pleacă. Spicul plin nu stă țanțoș. Așa este și omul lucrat de Dumnezeu. Nu se umflă. Nu se laudă. Nu strigă peste tot că este drept. Își vede păcatul. Cere iertare. Mulțumește. Rabdă. Se roagă.
Neghina, în schimb, se ține tare. Pare sigură pe ea. Se apără mereu. Dă vina pe alții. Nu primește mustrare. Nu vrea să se plece.
De aceea trebuie să fim atenți. Nu ajunge să arătăm a grâu pe dinafară. Trebuie să fim grâu înaintea lui Dumnezeu.
Biserica nu este muzeu de oameni perfecți
Pilda aceasta ne ajută să înțelegem și viața Bisericii.
Unii se smintesc repede și spun: „Cum să mai merg la biserică, dacă și acolo sunt oameni care greșesc?”
Dar unde să vină omul bolnav, dacă nu la Doctor? Unde să vină cel căzut, dacă nu acolo unde poate fi ridicat prin har? Biserica nu este o sală cu oameni perfecți, puși frumos la vedere. Este corabie de mântuire. Este spital duhovnicesc. Este locul unde omul vine cu răni, cu păcate, cu rușini, cu neputințe, și cere vindecare.
Da, pot fi și sminteli. Pot fi fățărnicii. Pot fi slăbiciuni omenești. Să nu ne prefacem că nu există. Dar nici să nu aruncăm Biserica din pricina neputințelor oamenilor.
Hristos este Stăpânul țarinei. Nu noi.
Datoria noastră nu este să smulgem oameni, ci să ne păzim credința, să numim păcatul păcat, să ne ferim de sminteală, să ne pocăim și să aducem rod.
Ce rod așteaptă Dumnezeu?
Dumnezeu nu caută la noi vorbe frumoase, dacă viața rămâne goală.
Rodul se vede. Nu totdeauna cu zgomot, nu totdeauna în ochii lumii, dar se vede.
Se vede în răbdarea omului. În iertarea lui. În milostenie. În înfrânare. În felul în care vorbește când este supărat. În ce face când nu îl vede nimeni. În cum se poartă cu cel slab. În cum își duce crucea fără să blesteme.
Poți să vorbești mult despre Dumnezeu și totuși să nu rodești. Poți să știi multe citate și totuși să ai inima rece. Poți să pari drept în ochii oamenilor, dar să fii uscat pe dinăuntru.
De aceea, pilda neghinei nu este numai despre alții. Este despre mine. Este despre fiecare suflet care trebuie să se întrebe, fără teatru și fără ocolire: ce crește în mine?
Să nu dormim sufletește
Vrăjmașul a semănat neghina „pe când oamenii dormeau”.
Acesta este un cuvânt greu.
Somnul sufletesc nu înseamnă doar lene a trupului. Înseamnă nepăsare față de Dumnezeu. Rugăciune lăsată pe mâine. Spovedanie amânată. Împărtășire rară și fără dor. Obișnuință cu păcatul. Înseamnă să nu te mai doară ceea ce altădată te mustra.
Când omul doarme așa, vrăjmașul nu stă degeaba.
De aceea, creștinul trebuie să fie treaz. Nu încruntat. Nu bănuitor față de toți. Nu rece și aspru. Ci treaz în inimă. Cu mintea la Dumnezeu. Cu rugăciune. Cu grijă la gânduri. Cu atenție la vorbă. Cu smerenie.
Țarina nepăzită se umple repede de buruieni. Și sufletul la fel.
La vremea secerișului
Pilda se încheie cu secerișul.
Nu omul are ultimul cuvânt. Oricât s-ar agita lumea, oricât ar râde unii de credință, oricât ar părea că răul stă bine pe picioare, ultimul cuvânt îl are Dumnezeu.
Grâul va fi adunat în hambarul Lui. Asta înseamnă că nicio osteneală curată nu se pierde. Nicio rugăciune spusă cu lacrimi nu este uitată. Nicio milostenie făcută în taină nu cade în gol. Nicio răbdare dusă pentru Iisus Hristos nu rămâne fără răsplată.
Dumnezeu știe să-Și adune grâul.
Iar neghina va fi arsă. Nu o spunem cu bucurie rea, nu o spunem ca amenințare aruncată peste alții, ci ca adevăr al Evangheliei: răul nu va rămâne veșnic amestecat cu binele. Minciuna nu va sta la nesfârșit lângă adevăr. Nedreptatea nu va birui până la capăt. Dumnezeu va face lumină.
Până atunci, să nu ne grăbim să judecăm. Să nu ne credem secerători înainte de vreme. Să nu smulgem cu asprime ce Dumnezeu încă rabdă cu milă.
Mai bine să ne facem grâu.
Să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să prindă rădăcină în noi. Să smulgem, prin pocăință, buruienile din propria inimă. Să priveghem. Să ne spovedim. Să iertăm. Să facem binele fără trâmbiță. Să ne plecăm fruntea, ca spicul plin.
Și să nu uităm: Stăpânul țarinei nu doarme.
El vede tot. Rabdă mult. Cheamă mereu. Iar la vremea hotărâtă de El, va aduna grâul în hambarul Său.
Doamne, fă-ne grâu curat în țarina Ta și nu ne lăsa să ne pierdem în neghina păcatului. Amin.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu