Rugăciunea lui Iisus – chemarea care așază mintea înaintea lui Dumnezeu
Descoperă înțelesul Rugăciunii lui Iisus și cum poate fi rostită cu atenție, smerenie și pocăință, fără grabă și fără repetare mecanică.
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”
A te ruga cu adevărat nu înseamnă doar să rostești niște cuvinte. Înseamnă să stai înaintea Domnului cu mintea trează și cu inima deschisă, fără prefăcătorie. Sfântul Apostol Pavel spune că Duhul Sfânt vine în ajutorul neputinței noastre, fiindcă noi nu știm să ne rugăm așa cum se cuvine, iar El mijlocește pentru noi „cu suspine negrăite” (Romani 8, 26).
Cei mai mulți dintre noi nu am ajuns la rugăciunea neîmprăștiată. După câteva clipe de liniște, mintea pleacă în toate părțile: la griji, la oameni, la lucrurile rămase nefăcute. Tocmai de aceea avem nevoie de cuvinte simple care să ne întoarcă mereu către Dumnezeu.
Un asemenea sprijin este Rugăciunea lui Iisus:
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”
Este una dintre cele mai cunoscute rugăciuni ale Ortodoxiei, recomandată de Sfinții Părinți spre rostire cât mai deasă. Ea mai este numită și Rugăciunea minții sau Rugăciunea inimii (Rugăciune Pentru Toți ↗).
Puține cuvinte, o mărturisire întreagă
În această rugăciune se află, pe scurt, credința și pocăința omului.
Spunând „DOAME”, Îl recunoaștem pe Hristos drept Stăpân al vieții noastre. Rostind numele lui Iisus Hristos, mărturisim că El este Mântuitorul și Fiul lui Dumnezeu. Iar prin cuvintele „miluiește-mă pe mine, păcătosul” recunoaștem că avem nevoie de iertare, vindecare și ajutor.
Nu ne ascundem rănile și nici nu încercăm să părem mai buni decât suntem. Venim înaintea Domnului așa cum a venit vameșul din Evanghelie ↗. Acesta nu s-a lăudat cu faptele sale și nici nu a rostit o cuvântare frumoasă. Stând departe și bătându-și pieptul, a spus numai:
„Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!”
Iisus ne arată că vameșul s-a întors la casa sa mai îndreptat decât fariseul, deoarece Dumnezeu privește la smerenia inimii, nu la mulțimea vorbelor (Luca 18, 9-14).
Rugăciunea nu este o formulă magică
Rugăciunea lui Iisus nu trebuie repetată mecanic, ca o formulă prin care am încerca să-L obligăm pe Dumnezeu să ne împlinească dorințele. Puterea ei nu vine din numărul repetărilor și nici dintr-o tehnică omenească. Rugăciunea rodește atunci când este însoțită de credință, pocăință, atenție și dorința sinceră de îndreptare.
O putem rosti în gând pe drum, în timpul unei munci ușoare, când așteptăm undeva ori atunci când grijile ne tulbură. Dacă suntem singuri, o putem spune încet, cu glasul nostru. Putem păstra și câteva minute dimineața sau seara numai pentru această chemare.
Uneori o vom spune cu căldură, alteori sec și cu mintea împrăștiată. Nu trebuie să ne descurajăm. Când observăm că gândurile au plecat, revenim liniștit la cuvintele rugăciunii. Această întoarcere repetată este și ea o mică lucrare de pocăință.
Nu o tehnică de relaxare, ci întâlnire cu Iisus Hristos
Rugăciunea lui Iisus poate aduce pace, dar scopul ei nu este relaxarea și nici golirea minții. Ea este chemarea smerită a Mântuitorului. Nu căutăm stări neobișnuite, vedenii sau emoții puternice, ci mila lui Dumnezeu și îndreptarea vieții.
De aceea, nu este corect să spunem că simpla repetare a rugăciunii ne garantează trăiri duhovnicești ori că vom „simți” numaidecât prezența lui Dumnezeu. Harul nu se măsoară prin emoțiile noastre. Uneori Dumnezeu ne dă mângâiere, alteori îngăduie uscăciune, ca să învățăm credincioșia și smerenia.
Rostirea simplă poate fi făcută de orice credincios. Însă practicile isihaste mai adânci, legarea rugăciunii de respirație sau căutarea coborârii minții în inimă nu trebuie încercate după imaginația proprie, ci numai cu îndrumarea unui duhovnic încercat.
Să începem fără pretenția că suntem oameni sporiți. Să rostim rugăciunea încet, cu atenția pe cât putem și cu nădejde în mila Domnului:
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu