Sfinții Mucenici Marius, Marta, Audifaciu și Avacum – familia care L-a mărturisit pe Hristos

Sfinții Mucenici Marius, Marta, Audifaciu și Avacum – familia care a plecat din Răsărit și a ajuns la cununa Împărăției

Viața Sfinților Mucenici Marius, Marta, Audifaciu și Avacum, familia creștină din Persia care a cinstit moaștele sfinților și L-a mărturisit pe Iisus Hristos până la mucenicie.

Sunt sfinți pe care Biserica ni-i pune înainte nu doar ca pe niște oameni tari în chinuri, ci ca pe o pildă întreagă de viață creștină. Așa sunt Sfinții Mucenici Marius, Marta, Audifaciu și Avacum: tată, mamă și doi fii. O familie întreagă care L-a iubit pe Iisus Hristos mai mult decât liniștea, mai mult decât casa, mai mult decât viața aceasta trecătoare.

Ei se trăgeau din părțile Răsăritului, din neam persan, dintr-un pământ vechi și cu multă istorie în spate. Nu erau oameni fără stare, nici fără nume. Dar ce folos are omul de nume, de avere, de neam ales, dacă sufletul lui rămâne în întuneric? Acești sfinți au primit lumina cea adevărată: credința în Hristos Domnul, Cel răstignit și înviat.

Sfântul Marius și soția sa, Marta, au primit Sfântul Botez și au crescut, încet-încet, în viața cea duhovnicească. Când a venit vremea, s-au unit prin Taina Nunții. Nu ca doi oameni care voiau numai o casă a lor și o viață liniștită, ci ca doi creștini care au înțeles că familia trebuie să fie și loc de rugăciune, și loc de răbdare, și loc de mântuire.

Dumnezeu i-a binecuvântat cu doi fii: Audifaciu și Avacum. Iar copiii aceștia n-au fost crescuți doar cu pâine, cu grijă și cu rânduială omenească. Au fost crescuți și cu frică de Dumnezeu, cu dragoste de Biserică, cu ascultare față de părinți și cu cinstire pentru cuvântul Scripturilor. Așa se cunoaște o casă creștină: nu după cât are, ci după ce fel de suflete cresc în ea.

Erau vremuri grele pentru creștini. Nu vremuri de creștinism comod, cum ne place nouă uneori. Biserica trăia sub amenințare. Mulți erau prinși, bătuți, arși, tăiați cu sabia, aruncați în temnițe sau siliți să jertfească idolilor. Iar cei statornici știau bine: mai bine să mori cu Hristos decât să trăiești lepădându-te de El.

Se spune despre acele timpuri că vasele Bisericii erau uneori de lut, dar inimile creștinilor erau de aur. Și nu-i doar o vorbă frumoasă. Creștinii aceia nu aveau multe din cele pe care le avem noi, dar aveau credință vie. Poate aveau puțin pe dinafară, dar înlăuntru erau bogați în Dumnezeu.

Sfinții Marius, Marta, Audifaciu și Avacum aveau mare dragoste pentru sfinții mucenici. Nu priveau moaștele ca pe niște rămășițe ale trecutului, ci ca pe trupuri sfințite prin har, ca pe mărturii vii că omul poate birui frica, păcatul și lumea atunci când rămâne cu Mântuitorul.

De aceea au pornit din Răsărit spre Roma, cetatea cea mare a imperiului. Au mers acolo ca să se închine la mormintele Sfinților Apostoli Petru și Pavel și la mormintele celorlalți mucenici. Drum lung, osteneală multă, primejdii destule. Dar când omul are dor de DUMNEZEU, nu mai măsoară drumul cu pasul, ci cu inima.

N-au plecat pentru negoț. N-au plecat pentru slavă. N-au plecat să caute câștig omenesc. Au plecat ca pelerini. Au lăsat patria cea pământească și au căutat patria cea cerească.

Ajungând la Roma, au găsit locuri sfinte, dar au găsit și multă durere. Creștinii erau prigoniți. Temnițele erau pline. Trupurile mucenicilor erau batjocorite. Iar cei care Îl mărturiseau pe Iisus Hristos trăiau mereu sub amenințarea stăpânirii păgâne.

Și atunci s-a văzut ce fel de credință aveau acești patru sfinți. Nu s-au mulțumit să se închine la morminte, apoi să se ascundă și să-și vadă de liniștea lor. Nu. Au început să slujească. Au cercetat pe cei răniți, au întărit pe cei slabi, au îngropat cu cinste trupurile mucenicilor. Și au făcut toate acestea știind bine că pot fi prinși oricând.

Sfântul Marius, împreună cu Marta și cu fiii lor, a purtat grijă de Sfântul Cvirin, care era rănit în temniță. Apoi, împreună cu preotul Ioan, au adunat și au îngropat trupurile a 260 de creștini și ale Sfântului Vlast tribunul, uciși prin săgetare și ardere. Au scos trupurile din foc, le-au înfășurat în pânze curate și le-au pus în mormânt cu evlavie.

Aici se vede cinstirea adevărată a sfinților. Nu numai lumânare aprinsă, nu numai închinare, nu numai cuvânt frumos. Ci inimă care nu fuge de durerea Bisericii. Acești sfinți au cinstit pe mucenici cu mâinile lor, cu lacrimile lor și cu primejdia vieții lor.

Mai târziu, au aflat și trupul Sfântului Cvirin, ucis și aruncat în apă. L-au luat și l-au îngropat cu cinste. Pentru lumea păgână, trupul unui creștin ucis nu mai însemna nimic. Pentru Biserică, însă, trupul mucenicului era mărturie a Învierii, semn al harului și sămânță pentru alți creștini.

După o vreme, Sfântul Valentin preotul l-a adus la credință pe dregătorul Asterie, împreună cu toată casa lui. Când au auzit aceasta, Sfântul Marius și ai săi au mers la casa lui Asterie ca să-i întărească în credință. Nu s-au temut, deși primejdia era aproape. Au rămas acolo mai multe zile, ajutând, sfătuind și îmbărbătând.

Dar prigoana nu i-a ocolit. Au fost prinși și duși înaintea stăpânitorilor. Li s-a cerut să jertfească idolilor. Li s-au pus înainte și vorbe dulci, și amenințări, și chinuri. Așa face lumea când vrea să rupă omul de Dumnezeu: întâi îl momește, apoi îl sperie.

Sfinții Marius, Audifaciu și Avacum nu s-au plecat. Au fost bătuți, sfârtecați cu gheare de fier, li s-au tăiat mâinile, dar nu s-au lepădat de Iisus Hristos. Din gura lor ieșea numai slavă către Domnul: „Slavă Ție, Doamne Iisuse Hristoase!”

Să nu trecem prea repede peste acest lucru. Noi ne tulburăm adesea pentru o vorbă, pentru o nedreptate, pentru o pierdere, pentru o supărare de-o zi. Iar acești mucenici, în chinuri cumplite, Îl slăveau pe Dumnezeu. Nu pentru că nu-i durea. Îi durea, fără îndoială. Dar dragostea lor pentru Hristos era mai tare decât durerea.

Sfânta Marta, mama lor, nu a stat deoparte, tremurând neputincioasă. Ea i-a întărit, i-a îndemnat, le-a fost sprijin în ceasul cel greu. Aici se vede puterea unei mame creștine. Nu numai în grija pentru trupul copiilor, ci și în grija pentru sufletul lor. Nu numai să-i vadă trăind, ci să-i vadă trăind cu Dumnezeu.

În cele din urmă, Sfântul Marius și cei doi fii ai săi, Audifaciu și Avacum, au fost tăiați cu sabia pe Via Cornelia. Sfânta Marta a primit și ea cununa muceniciei, fiind înecată într-un iaz, lângă Nymphaeum. Trupurile lor au fost luate de credincioasa Felicitas și îngropate cu cinste.

Așa a intrat o familie întreagă în Împărăția lui Dumnezeu. Tatăl, mama și fiii nu s-au despărțit de Iisus Hristos. Au fost împreună în casă, împreună în credință, împreună în slujire și, la urmă, împreună în mucenicie.

Sfinții Mucenici Marius, Marta, Audifaciu și Avacum ne spun și nouă un cuvânt greu, dar folositor. Familia nu este doar locul unde ne odihnim, unde mâncăm și unde strângem cele ale vieții. Familia creștină trebuie să fie și loc de rugăciune, și școală a răbdării, și început de mântuire. Copiii nu au nevoie să audă credința numai din vorbe. Au nevoie s-o vadă în părinți.

Sfinții aceștia ne mai învață și cinstirea sfintelor moaște. Pentru unii, lucrul acesta pare greu de priceput. Dar pentru Biserică este firesc. Trupul omului nu este ceva de disprețuit, pentru că și trupul este chemat la înviere. Trupurile sfinților au purtat harul, au răbdat chinuri, s-au făcut jertfă vie pentru Iisus. De aceea le cinstim, nu ca pe Dumnezeu, ci ca pe mădulare sfințite ale lui Hristos.

Și încă ceva trebuie să luăm aminte: credința nu se vede numai când toate merg bine. Atunci e ușor să spui că ești credincios. Credința se vede când vine încercarea. Când ești ispitit să taci, dar mărturisești. Când ai vrea să te ascunzi, dar ajuți. Când ți se cere să alegi între liniștea ta și Hristos, iar tu alegi pe Hristos DOMNUL.

Noi poate nu suntem chemați la mucenicie sângeroasă. Dar suntem chemați la mărturisire. În casă, în familie, în lume, în boală, în lipsuri, în necazuri, în fața batjocurii și în fața nepăsării. De multe ori, mucenicia noastră începe cu lucruri mici: să nu mințim, să nu urâm, să nu ne lepădăm de rugăciune, să nu ne fie rușine cu Hristos, să ne creștem copiii în credință și să rămânem statornici.

Sfinților Mucenici Marius, Marta, Audifaciu și Avacum, voi care ați plecat din Răsărit și ați aflat la Roma cununa cea neveștejită, rugați-vă lui Hristos Dumnezeu pentru familiile noastre. Întăriți pe părinți, luminați pe copii, aduceți pace în casele tulburate și scoateți frica din inimile noastre.

Pentru rugăciunile Sfinților Mucenici Marius, Marta, Audifaciu și Avacum, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Tropar, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇