Urmarea lui Hristos – drumul crucii care duce la viață
Ce înseamnă să ne lepădăm de sine, să ne purtăm crucea și să-L urmăm pe Hristos? Tâlcuire duhovnicească la Sfânta Evanghelie după Matei 16, 24-28.
(Textul din Sfânta Evanghelie după Matei 16, 24-28)
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-și scape sufletul, îl va pierde; iar cine își va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului venind în Împărăția Sa.
„Dacă vrea cineva să vină după Mine…” Prin aceste cuvinte, Mântuitorul nu constrânge pe nimeni. Nu spune „trebuie”, ci „dacă vrea”. Chemarea Lui se adresează libertății omului, deoarece credința adevărată nu se poate naște din silă. Hristos ne cheamă, dar așteaptă răspunsul inimii noastre.
A-L urma însă nu înseamnă doar a-I rosti numele, a purta o cruce la gât ori a veni din când în când la biserică. Domnul arată limpede cele trei trepte ale uceniciei: lepădarea de sine, purtarea crucii și urmarea Lui.
Să ne lepădăm de omul cel vechi
Lepădarea de sine nu înseamnă disprețuirea propriei persoane și nici anularea voinței. Dumnezeu nu ne cere să ne urâm, ci să ne desprindem de egoism, de mândrie și de patimile care au ajuns să ne stăpânească.
Să te lepezi de tine înseamnă să nu mai faci din propriul „eu” măsura tuturor lucrurilor. Înseamnă să poți spune: „Nu cum vreau eu, Doamne, ci cum voiești Tu”.
Această luptă se poartă în lucrurile obișnuite: când alegem să iertăm, deși am fost răniți; când ne oprim limba de la judecată; când renunțăm la dreptatea noastră pentru a păstra pacea; când facem binele fără să așteptăm laudă. Aici începe lepădarea de sine, nu în vorbe mari, ci în biruințele tainice ale fiecărei zile.
Crucea nu înseamnă orice necaz
„Să-și ia crucea”↗ nu înseamnă să căutăm suferința sau să numim orice neplăcere „cruce”. Unele necazuri sunt urmarea propriilor greșeli, iar altele trebuie îndreptate, nu suportate pasiv. Credința nu ne cere să acceptăm abuzul, nedreptatea ori răul ca și cum Dumnezeu le-ar voi.
Crucea este suferința purtată cu Hristos și pentru Hristos: osteneala de a rămâne credincios, lupta cu păcatul, răbdarea în boală, iubirea celor care ne rănesc și împlinirea binelui chiar atunci când ne costă.
Crucea nu este capătul drumului. După Golgota vine Învierea. Purtată singură, suferința poate zdrobi; purtată împreună cu Hristos, ea poate curăți, maturiza și apropia sufletul de Dumnezeu.
Când pierderea devine câștig
Domnul rostește apoi un adevăr care răstoarnă logica lumii: „Cine va voi să-și scape sufletul, îl va pierde; iar cine își va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla.” Textul Evangheliei după Matei 16, 24-28 arată că omul care trăiește numai pentru sine, apărându-și confortul, averea și reputația, riscă să piardă tocmai ceea ce are mai de preț.
A-ți pierde viața pentru Iisus nu înseamnă să cauți moartea, ci să nu mai trăiești avându-te numai pe tine în centru. Este viața dăruită prin dragoste, slujire, adevăr și jertfă. Paradoxal, tocmai atunci când omul încetează să se agațe de sine începe să-și descopere adevărata viață.
Putem câștiga bani, funcții, faimă și admirația oamenilor, dar să ne trezim pustii pe dinăuntru. Putem avea aproape totul și să nu mai avem pace, rugăciune, milă ori puterea de a iubi. Sufletul are o valoare mai mare decât întreaga lume văzută, iar nimic material nu poate răscumpăra un suflet pierdut (Rugăciune Pentru Toți ↗).
Vom răspunde pentru faptele noastre
Hristos vorbește și despre venirea Sa în slavă, când va răsplăti fiecăruia după fapte. Credința nu este doar o emoție frumoasă și nici o declarație rostită cu buzele. Ea se vede în felul în care trăim, iertăm, ajutăm și ne purtăm cu cei neputincioși.
Nu ne mântuim prin vorbe despre iubire, dacă rămânem nemiloși. Nu putem mărturisi Crucea lui Hristos, dar să fugim de orice jertfă pentru aproapele nostru.
Ultimele cuvinte ale pericopei – despre unii dintre ucenici care nu vor gusta moartea până când Îl vor vedea pe Fiul Omului ↗ venind în Împărăția Sa – sunt înțelese în tradiția ortodoxă în legătură cu Schimbarea la Față. Petru, Iacov și Ioan au văzut pe Tabor o pregustare a slavei dumnezeiești și a Împărăției ce avea să se descopere deplin.
Urmarea lui Hristos nu este comodă, dar este singurul drum pe care crucea nu rămâne fără înviere, jertfa nu rămâne fără rod, iar pierderea pentru Dumnezeu se preface în câștig veșnic.
Întrebarea Evangheliei rămâne înaintea fiecăruia dintre noi: ce folos avem dacă dobândim tot ceea ce poate oferi lumea, dar ne pierdem sufletul? Iar răspunsul nu se dă numai prin cuvinte, ci prin felul în care alegem să trăim astăzi.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu