Viața Sfântului Proroc Iezechiel – glasul lui Dumnezeu în vremea robiei
Descoperă viața Sfântului Proroc Iezechiel, prorocul robiei babilonice, vedenia oaselor uscate și făgăduința inimii înnoite de Dumnezeu.
„Fiul omului, te-am pus străjer casei lui Israel.”
(Iezechiel 3, 17)În fiecare an, la 21 iulie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Proroc Iezechiel, unul dintre marii proroci ai Vechiului Testament. A trăit în veacul al VI-lea înainte de Iisus Hristos, într-o vreme în care poporul ales trecea printr-una dintre cele mai grele încercări ale sale: robia babilonică.
Iezechiel nu a fost trimis să vorbească unor oameni liniștiți, ci unor robi apăsați de suferință, dezamăgiți și ispitiți să creadă că Dumnezeu îi părăsise. Cuvintele sale au fost adesea aspre, dar nu lipsite de nădejde. El a vestit judecata lui Dumnezeu, a chemat la pocăință și a arătat că, dincolo de pedeapsă, Domnul pregătește înnoirea omului.
Preot și proroc printre cei robiți
Sfântul Iezechiel era fiul preotului Buzi și făcea parte din seminția lui Levi. Potrivit tradiției bisericești, s-a născut în cetatea Sarir sau Arira. În anul 597 înainte de Hristos, când regele Nabucodonosor a dus în Babilon o parte dintre locuitorii Ierusalimului, Iezechiel s-a aflat printre cei robiți, alături de regele Iehonia.
S-a așezat împreună cu ceilalți exilați în apropierea râului Chebar. După cinci ani de robie, în jurul anului 593 înainte de Hristos, a primit chemarea de proroc. Misiunea sa a durat aproximativ douăzeci și doi de ani. Calendarul Patriarhiei Române îl numește al treilea dintre marii proroci și prorocul evreilor aflați în robia babilonică.
Iezechiel era preot, dar în Babilon nu mai avea templu la care să slujească. Dumnezeu i-a încredințat însă un alt altar: sufletele celor robiți. Trebuia să le amintească faptul că Domnul nu rămăsese închis între zidurile Ierusalimului. Slava Lui putea să se arate și într-un pământ străin.
Vedenia slavei lui Dumnezeu
Chemarea lui Iezechiel a început cu o vedenie cutremurătoare. Cerurile s-au deschis, un nor luminos a venit dinspre miazănoapte, iar în mijlocul focului prorocul a văzut patru făpturi vii. Fiecare avea câte patru fețe – de om, leu, vițel și vultur – și lângă ele se aflau niște roți uriașe, pline de ochi.
Deasupra făpturilor se vedea o tărie asemenea cristalului, iar peste ea un tron ca safirul. Pe tron se afla o asemănare omenească înconjurată de lumină și de strălucirea curcubeului. Iezechiel a înțeles că vedea „chipul slavei Domnului” și a căzut cu fața la pământ.
Vedenia nu trebuie privită ca o descriere obișnuită a cerului. Prorocul a folosit imagini omenești pentru a vorbi despre o realitate care depășește puterea noastră de înțelegere. Roțile care se mișcau în toate direcțiile arătau lucrarea lui Dumnezeu pretutindeni, iar ochii lor vorbeau despre atotștiința Sa.
În tradiția creștină, cele patru chipuri au fost puse în legătură cu cei patru Evangheliști. Aceasta este o tâlcuire creștină și iconografică de mai târziu; textul prorocului nu spune că făpturile ar fi Evangheliștii.
Cartea pe care prorocul a trebuit să o mănânce
În mijlocul vedeniei, Iezechiel a auzit glasul Domnului:
„Fiul omului, stai pe picioarele tale, că am să-ți vorbesc!”
Dumnezeu l-a trimis la un popor „îndărătnic și cu inima împietrită”. Iezechiel nu trebuia să spună ceea ce oamenii doreau să audă, ci ceea ce aveau nevoie să audă.
O mână i-a întins o carte scrisă cu „plângere, tânguire și jale”. Prorocului i s-a poruncit să o mănânce. În gura lui, cartea era dulce ca mierea.
Imaginea este plină de înțeles: înainte să vestească altora cuvântul lui Dumnezeu, prorocul trebuia să-l primească înlăuntrul său. Nu putea rosti un cuvânt pe care el însuși nu-l trăise. Cartea era dulce fiindcă venea de la Dumnezeu, chiar dacă mesajul ei cuprindea mustrare și durere.
Așa ar trebui să citim și noi Sfânta Scriptură. Nu doar cu ochii, căutând fraze frumoase, ci cu inima, lăsând cuvântul să ne cerceteze și să ne schimbe.
„Te-am pus străjer”
După vedenie, Iezechiel a rămas șapte zile în tăcere. Apoi Domnul i-a spus:
„Fiul omului, te-am pus străjer casei lui Israel.”
Un străjer nu doarme când vede primejdia apropiindu-se. El trebuie să dea alarma, chiar dacă oamenilor nu le place glasul lui. Iezechiel avea datoria să-l avertizeze pe cel rău, chemându-l să se întoarcă de pe calea păcatului.
Prorocul nu era răspunzător pentru alegerea celuilalt, dar era răspunzător dacă tăcea. Dacă îl avertiza pe păcătos, iar acesta refuza să se îndrepte, prorocul își împlinea datoria. Dacă însă tăcea din teamă sau nepăsare, devenea și el vinovat.
Acest cuvânt îi privește în primul rând pe păstorii Bisericii, dar și pe părinți, educatori și pe toți cei care poartă răspunderea altor suflete. Dragostea adevărată nu înseamnă să închizi ochii înaintea răului. Uneori, a iubi înseamnă să spui adevărul cu durere și cu nădejde.
Ierusalimul se apropia de prăbușire
Iezechiel a vestit căderea Ierusalimului și distrugerea templului. Oamenii se încredeau în zidurile cetății și în faptul că aveau templul, dar nu voiau să-și schimbe viața. Se rugau lui Dumnezeu și, în același timp, se închinau idolilor.
Prorocul a arătat că simpla apartenență la poporul ales nu putea înlocui pocăința. Dumnezeu nu putea fi cinstit numai cu buzele, în timp ce inima rămânea lipită de nedreptate, desfrânare și idolatrie.
Iezechiel a văzut, în chip duhovnicesc, urâciunile săvârșite chiar în templu. A văzut slava Domnului retrăgându-se din sfântul lăcaș, semn că zidurile rămăseseră fără sfințenia pe care oamenii o alungaseră prin păcatele lor.
În anul 587 sau 586 înainte de Hristos, Ierusalimul a fost cucerit, iar templul lui Solomon a fost distrus. Prorocia s-a împlinit, dar Iezechiel nu s-a bucurat de nenorocirea poporului. El a suferit și s-a rugat pentru cei pe care îi mustrase.
Răspunderea fiecărui suflet
Unul dintre cele mai puternice adevăruri vestite de Iezechiel privește răspunderea personală. Oamenii spuneau că suferă numai din cauza păcatelor înaintașilor. Prorocul le-a răspuns că fiecare om este chemat să răspundă pentru propria viață:
„Sufletul care va păcătui, acela va muri.”
Aceste cuvinte nu neagă urmările pe care păcatele părinților le pot lăsa asupra copiilor. Ele arată însă că nimeni nu este condamnat fără scăpare din pricina trecutului familiei sale. Omul se poate întoarce la Dumnezeu.
Domnul nu dorește moartea păcătosului, ci îndreptarea lui:
„Oare voiesc Eu moartea păcătosului – zice Domnul Dumnezeu – și nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale și să fie viu?”
Așadar, asprimea lui Iezechiel nu este lipsă de iubire. Dumnezeu mustră tocmai pentru a-l opri pe om înainte de prăpastie.
O inimă nouă și un duh nou
După căderea Ierusalimului, cuvântul prorocului capătă o lumină nouă. Celor zdrobiți de robie, Dumnezeu le făgăduiește:
„Vă voi da inimă nouă și duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră și vă voi da inimă de carne.”
Aici se află miezul propovăduirii lui Iezechiel. Dumnezeu nu promite numai întoarcerea într-o țară, ci schimbarea inimii. Omul nu are nevoie doar de împrejurări mai bune. Poate pleca din robia văzută și totuși să poarte robia păcatului înlăuntrul său.
Inima de piatră este cea care nu se mai cutremură înaintea răului, nu mai plânge pentru păcat și nu mai simte durerea aproapelui. Inima de carne este vie, smerită și gata să răspundă chemării lui Dumnezeu.
Oasele uscate care prind viață
Cea mai cunoscută vedenie a prorocului este cea a câmpului plin de oase uscate. Dumnezeu l-a întrebat:
„Fiul omului, vor învia, oare, oasele acestea?”
Iezechiel a răspuns cu smerenie:
„Dumnezeule, numai Tu știi aceasta.”
La porunca Domnului, oasele s-au apropiat unele de altele, au primit vine, carne și piele. Apoi duhul a venit peste ele și s-a ridicat o mulțime mare de oameni. Textul biblic explică mai întâi vedenia ca făgăduință a refacerii poporului aflat în robie: „Oasele acestea sunt toată casa lui Israel”. În înțelegerea creștină, ea este și o preînchipuire a învierii de obște. Iezechiel, capitolul 37
Vedenia ne vorbește și nouă. Există suflete care par uscate, familii risipite și oameni despre care credem că nu se mai pot ridica. Dumnezeu însă poate aduce viață acolo unde noi vedem numai sfârșit. Nicio inimă nu este prea împietrită pentru harul Lui, dacă omul nu refuză pocăința.
Poarta încuiată
Spre sfârșitul cărții, Iezechiel vede templul înnoit și o poartă îndreptată spre răsărit, care rămânea închisă:
„Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide și niciun om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea.” Iezechiel 44, 1-2
Biserica a văzut în această poartă o preînchipuire a pururea-fecioriei Maicii Domnului. Prin ea a venit în lume Fiul lui Dumnezeu, fără să-i strice fecioria. De aceea, în cântările bisericești, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este numită „poartă pecetluită” și „ușă prin care singur Dumnezeu a trecut”.
Sfârșitul prorocului
Sfânta Scriptură nu ne spune când și cum a murit Iezechiel. Potrivit unei vechi tradiții ↗, ar fi fost ucis de un conducător iudeu pe care îl mustrase pentru închinarea la idoli. Alte povestiri sinaxariale vorbesc despre minunile săvârșite prin rugăciunea sa și despre îngroparea lui în ținutul Babilonului.
Aceste amănunte aparțin tradiției hagiografice și nu pot fi verificate istoric în același fel ca evenimentele consemnate în cartea prorocului. Este bine să păstrăm această deosebire, fără a disprețui însă evlavia transmisă de vechile sinaxare. Chiar Calendarul Patriarhiei Române precizează că locul și împrejurările morții sale nu sunt cunoscute cu certitudine.
Cuvântul lui Iezechiel pentru noi
Iezechiel rămâne prorocul care a văzut slava lui Dumnezeu într-o țară străină și viața ridicându-se din mijlocul morții. El ne arată că Dumnezeu nu-l părăsește pe om nici în robie, nici în suferință. Dar prezența Lui nu ne scutește de răspundere.
Nu ajunge să purtăm numele de creștini, dacă inima noastră slujește altor idoli: banului, mândriei, plăcerii sau puterii. Nu ajunge să avem biserici frumoase, dacă sufletul rămâne nepocăit. Dumnezeu caută o inimă vie.
Când simțim că în noi totul s-a uscat, să ne amintim de câmpul cu oase. Când păcatul ne împietrește, să cerem inimă nouă. Iar când ne temem să spunem adevărul, să ne amintim de străjerul Iezechiel, care a vorbit fără să caute lauda oamenilor.
Sfinte Prorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu