Viața Sfintei Olga, cea întocmai cu Apostolii
Cneaghina Kievului care a pregătit creștinarea poporului său
Biserica o pomenește la 11 iulie pe Sfânta Olga, cneaghina Kievului, numită Elena după primirea Sfântului Botez. Ea a fost primul conducător al statului Rus de la Kiev care a îmbrățișat credința creștină. Ceea ce a început în vremea ei avea să rodească mai târziu, prin nepotul său, Sfântul Vladimir.
Olga nu s-a născut și nu a crescut într-o lume creștină. În jurul ei era păgânism, război și multă cruzime. Puterea se câștiga cu sabia, iar răzbunarea era privită aproape ca o datorie de onoare.
Nici viața ei de dinaintea Botezului nu trebuie îndulcită. Cronicile o arată hotărâtă, pricepută, dar și nemiloasă. Biserica nu o cinstește pentru răzbunările sale, ci pentru ceea ce a devenit după ce L-a cunoscut pe Iisus Hristos.
Aici se află adevărata măsură a vieții sale: nu în trecutul lipsit de căderi, căci un asemenea trecut nu a avut, ci în schimbarea adâncă petrecută mai târziu.
Soția cneazului Igor
Despre copilăria și tinerețea Olgăi nu s-au păstrat multe date sigure. Se crede că s-a născut în jurul anului 890. Tradiția îi așază locul nașterii în apropierea Pskovului.
S-a căsătorit cu Igor, cneazul Kievului, iar din această căsătorie s-a născut Sviatoslav.
În anul 945, Igor a mers în ținutul drevlenilor pentru a strânge tributul. După ce primise ceea ce ceruse, s-ar fi întors ca să ia din nou. Drevlenii s-au ridicat împotriva lui și l-au ucis. Fiul său era încă prea mic pentru a conduce, așa că Olga a preluat cârmuirea în numele lui. A fost regentă între anii 945 și 957, rămânând implicată în conducerea statului și în timpul campaniilor militare ale fiului său.
Cum s-a răzbunat Olga
Vechile cronici vorbesc pe larg despre răzbunarea ei asupra drevlenilor.
După moartea lui Igor, aceștia i-au trimis Olgăi soli și i-au propus să se căsătorească cu prințul lor, Mal. În felul acesta, voiau să pună mâna și pe Kiev.
Potrivit „Cronicii vremurilor trecute”, Olga s-a prefăcut că primește propunerea. Le-a promis solilor o mare cinste, apoi a poruncit să fie aruncați, împreună cu luntrea lor, într-o groapă și îngropați de vii. Cronica păstrează apoi o altă povestire: un al doilea grup de trimiși ar fi fost încuiat într-o baie căreia i s-a dat foc.
A urmat ospățul de pomenire făcut la mormântul lui Igor. Drevlenii ar fi fost îmbătați, iar oamenii Olgăi i-ar fi ucis. Cronica vorbește despre mii de morți.
Cea mai cunoscută povestire este însă cea a păsărilor. Olga ar fi cerut câte trei porumbei și trei vrăbii de la fiecare casă din cetatea Iskorosten. Oamenii ei ar fi legat de păsări materiale aprinse. Întorcându-se la cuiburi, acestea ar fi dat foc acoperișurilor și cetatea ar fi ars.
Nu știm cât adevăr istoric se află în toate aceste amănunte. Cronica a fost scrisă mult după întâmplări, iar unele episoade au, fără îndoială, și ceva din felul legendelor vechi. Până și variantele păstrate în aceeași cronică par uneori să se suprapună sau să se contrazică. Războiul împotriva drevlenilor și supunerea lor sunt însă fapte istorice cunoscute.
Cruzimea nu trebuie numită virtute, indiferent de epoca în care a fost săvârșită. Botezul Olgăi nu a făcut ca răzbunările ei să devină bune. A schimbat însă drumul pe care ea a ales să meargă de atunci înainte.
Cneaghina care a pus rânduială în țară
Olga nu a fost numai un conducător războinic. După supunerea drevlenilor, s-a ocupat de organizarea statului.
Până atunci, cneazul mergea personal prin diferite ținuturi ca să strângă tributul. Tocmai în timpul unei asemenea călătorii își pierduse Igor viața. Olga a schimbat sistemul. A stabilit locuri în care dările urmau să fie adunate și a hotărât mai limpede cât trebuia să plătească fiecare regiune.
A întărit astfel puterea Kievului și a redus neorânduiala care putea duce la abuzuri și răscoale. S-a ocupat și de legăturile politice și comerciale cu Imperiul Bizantin.
Avea minte ascuțită și știa să conducă. Totuși, puterea și bogăția nu puteau răspunde tuturor frământărilor sale. Credința păgână în care crescuse nu-i mai era de ajuns.
Primirea credinței creștine
Nu se cunoaște cu deplină siguranță nici locul, nici anul Botezului său. Potrivit unei tradiții, Olga a fost botezată la Constantinopol. Unii istorici cred însă că primise deja Botezul la Kiev înaintea călătoriei sale din anul 957.
Știm că în acel an a fost primită cu mare cinste la curtea împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul. După Botez a purtat numele Elena.
Viețile bisericești păstrează o întâmplare frumoasă. Împăratul, impresionat de frumusețea și înțelepciunea ei, ar fi dorit să o ia de soție. Olga i-ar fi cerut să-i fie naș de Botez. După slujbă i-a spus că nu se mai putea căsători cu ea, fiindcă devenise tatăl său duhovnicesc.
Împăratul și-ar fi dat atunci seama că fusese întrecut de înțelepciunea cneaghinei.
Nu avem dovezi istorice care să confirme această cerere în căsătorie. Povestirea aparține mai ales tradiției hagiografice, dar arată felul în care a rămas Olga în amintirea creștinilor: o femeie înțeleaptă, care știa să se ferească de curse fără să-și piardă demnitatea.
Primirea creștinismului nu pare să fi fost pentru ea o simplă înțelegere politică. Credința i-a schimbat viața. Cea care cunoscuse puterea întemeiată pe teamă a început să caute o altă împărăție, cea a lui Hristos.
Înapoi la Kiev
După întoarcerea de la Constantinopol, Olga a sprijinit comunitatea creștină din Kiev. A căutat preoți, a încurajat zidirea de biserici și a vorbit despre Iisus Hristos celor aflați în jurul ei.
Nu putea însă să schimbe dintr-odată un popor întreg. Păgânismul era încă puternic, mai ales printre ostași și boieri.
Cea mai mare durere i-a venit chiar din partea fiului său.
Sviatoslav era un războinic viteaz și își petrecea mare parte din viață în campanii militare. Olga l-a îndemnat să primească Sfântul Botez, dar el nu a vrut. Se temea că ostașii îl vor batjocori și nu-l vor mai asculta. A rămas păgân până la moarte, deși nu i-a împiedicat cu totul pe creștinii din Kiev să-și mărturisească credința.
Olga nu și-a putut aduce fiul la Hristos. Nu l-a silit și nici nu a încercat să boteze poporul cu forța. A făcut ceea ce putea: a vorbit, a dat mărturie prin viața sa și s-a rugat.
Uneori omul seamănă și nu mai apucă să vadă rodul. Rugăciunea nu rămâne însă zadarnică pentru că răspunsul vine mai târziu.
Sămânța care avea să rodească
Sviatoslav a rămas păgân, dar credința adusă de Olga nu a dispărut. La Kiev exista deja o comunitate creștină, iar sămânța Evangheliei prinsese rădăcini.
Cel care avea să ducă mai departe lucrarea începută de ea a fost nepotul său, Vladimir. În anul 988, după primirea Botezului, acesta a chemat și poporul Kievului să se boteze în apele Niprului. Atunci a început creștinarea largă a ținuturilor Rus’ de la Kiev.
Olga nu a mai trăit până la acea zi. Probabil că a plecat din lumea aceasta fără să știe când sau cum se va împlini ceea ce își dorea.
A aprins o candelă într-un loc în care încă stăpânea întunericul. În jurul ei erau împotrivire și necredință, dar flacăra nu s-a stins. A trecut de la o generație la alta.
Ultimii ani
În vreme ce Sviatoslav se afla mai mult la război, Olga a rămas la Kiev și s-a îngrijit de nepoții săi.
În anul 968, pecenegii au asediat cetatea. Olga se afla acolo împreună cu nepoții. Când a aflat ce se întâmplase, Sviatoslav s-a întors, i-a alungat pe atacatori și a intrat din nou în Kiev.
Nu a rămas mult. Voia să plece iarăși la război.
Olga era bolnavă și simțea că i se apropie sfârșitul. L-a rugat să nu plece înainte de a o îngropa. I-a mai cerut ceva: să nu-i facă ospăț și ritualuri păgâne, ci să o așeze în mormânt după rânduiala creștină.
Sfânta Olga a trecut la Domnul la 11 iulie 969. Fiul, nepoții și locuitorii Kievului au plâns-o, iar trupul ei a fost îngropat creștinește, așa cum ceruse.
De ce este cinstită ca întocmai cu Apostolii
Sfânta Olga nu a botezat singură întregul popor. Nici trecutul ei nu a fost lipsit de păcate. Biserica nu ascunde toate acestea.
Este numită „întocmai cu Apostolii” fiindcă a fost primul conducător al Kievului care L-a mărturisit pe Iisus Hristos. A rămas creștină într-o curte în care păgânismul era încă puternic. A sprijinit Biserica și a pregătit, prin lucrarea sa, drumul pe care avea să meargă nepotul ei Vladimir.
Viața ei nu este povestea unui om care nu a căzut niciodată. Este povestea unui om care nu a rămas acolo unde căzuse.
Trecutul nu poate fi schimbat, iar răul făcut nu trebuie ascuns sub vorbe frumoase. Pocăința nu numește bine ceea ce a fost rău. Ea îi cere omului să-și schimbe inima și să pornească pe alt drum.
Olga cunoscuse puterea care îi face pe oameni să tremure. După Botez a început să înțeleagă puterea care nu silește, ci luminează.
Lucrarea ei a părut pentru o vreme mică. Fiul nu a ascultat-o, cei mai mulți boieri au rămas păgâni, iar creștinii erau încă puțini. Totuși, credința semănată de ea a rămas vie. A rodit în Sfântul Vladimir și, prin el, într-un popor întreg.
Sfântă Olga, cea întocmai cu Apostolii, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Amin!
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu