Vindecarea lunaticului – când durerea unui tată ajunge înaintea lui Iisus
Vindecarea lunaticului ne arată durerea unui tată, neputința ucenicilor și puterea lui Hristos, Care răspunde credinței prin iubire și vindecare.
(Textul din Sfânta Evanghelie după Matei 17, 10-18)
În vremea aceea ucenicii L-au întrebat pe Iisus, zicând: Pentru ce, dar, zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar El, răspunzând, a zis: Într-adevăr, mai întâi va veni Ilie și va așeza la loc toate. Eu însă vă spun vouă că Ilie a și venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; așa și Fiul Omului va pătimi de la ei. Atunci au înțeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul. Și, mergând ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceți-l aici la Mine. Atunci Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela.
Evanghelia ne poartă de pe muntele Schimbării la Față direct în mijlocul suferinței omenești. Sus, ucenicii văzuseră lumina dumnezeiască a lui Hristos; jos, îi așteptau o mulțime tulburată, un copil chinuit și un tată ajuns la capătul puterilor.
Pe drum, ucenicii Îl întreabă pe Mântuitorul despre prorocul Ilie ↗, despre care cărturarii spuneau că trebuie să vină înaintea lui Mesia. Iisus le răspunde că Ilie a venit, dar oamenii nu l-au recunoscut. Ucenicii înțeleg că vorbea despre Sfântul Ioan Botezătorul ↗, cel care a venit cu râvna și misiunea prorocului Ilie, pregătind calea Domnului. Nu este vorba despre o reîncarnare, credință străină creștinismului, ci despre asemănarea slujirii lor.
Soarta Sfântului Ioan Botezătorul prevestea și Patimile Mântuitorului: precum înaintemergătorul fusese respins și ucis, tot astfel Fiul Omului ↗avea să sufere din partea celor care nu L-au cunoscut.
„Doamne, miluiește pe fiul meu!”
Ajuns lângă mulțime, Iisus este întâmpinat de un tată care cade în genunchi și strigă:
„Doamne, miluiește pe fiul meu!”
Este una dintre cele mai scurte și mai puternice rugăciuni ale unui părinte. Omul nu cere nimic pentru sine. Durerea copilului devenise propria lui durere. Încercase tot ce îi stătuse în putere și îl adusese chiar și la ucenici, dar aceștia nu reușiseră să-l vindece.
Copilul pătimea cumplit, căzând adesea în foc și în apă. Evanghelia arată că, în cazul lui, suferința era legată de lucrarea unui demon.
Tatăl nu vine cu o credință triumfătoare. Vine zdrobit, dar nu deznădăjduit. Mai păstrează puterea de a îngenunchea și de a cere milă. Uneori, tocmai aceasta este credința adevărată: să mai faci un pas către Dumnezeu atunci când toate celelalte drumuri par închise.
Neputința ucenicilor
Cuvintele rostite de Hristos sunt aspre:
„O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi?”
Mustrarea nu cade asupra copilului și nici asupra tatălui îndurerat. Ea descoperă necredința care cuprinsese mulțimea și slăbirea duhovnicească a ucenicilor. Aceștia primiseră putere de la Hristos, dar începuseră poate să se bizuie prea mult pe ei înșiși.
Darul lui Dumnezeu nu poate fi transformat într-o tehnică și nici lucrarea duhovnicească într-un motiv de mândrie. Când omul se îndepărtează de rugăciune și ajunge să creadă că puterea îi aparține, se întâlnește repede cu propria neputință.
În versetele următoare, care nu sunt cuprinse în fragmentul de față, Mântuitorul le vorbește ucenicilor despre puțina lor credință, despre rugăciune și despre post. Acestea nu sunt formule magice, ci mijloace prin care omul se smerește, se curăță și rămâne legat de Dumnezeu.
„Aduceți-l aici la Mine!”
Acesta este miezul Evangheliei. Hristos spune:
„Aduceți-l aici la Mine!”
Vindecarea se petrece în acel ceas. Nu prin puterea mulțimii și nici prin vrednicia tatălui, ci prin mila și autoritatea dumnezeiască a Mântuitorului. O prezentare ortodoxă a pericopei subliniază tocmai întâlnirea dintre suferința copilului, iubirea tatălui și puterea vindecătoare a lui Hristos.
Evanghelia ne învață să-i aducem lui Hristos pe cei pe care îi iubim. Uneori îi aducem la biserică, alteori îi purtăm numai în rugăciune, fiindcă ei nu mai au puterea sau dorința să vină singuri. Nu le putem hotărî vindecarea și nici timpul în care va veni ajutorul, dar putem rosti rugăciunea acelui tată:
Doamne, miluiește pe copilul meu! Doamne, miluiește familia mea! Doamne, adu lumină acolo unde noi nu mai vedem nicio ieșire!
Iar răspunsul lui Iisus rămâne valabil pentru fiecare generație:
„Aduceți-l aici la Mine!”
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu