Credința care lucrează prin iubire – îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul
Credința adevărată este un dar al lui Dumnezeu care se arată prin iubire, smerenie, rugăciune și păzirea poruncilor. Potrivit îndemnului Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, omul credincios nu este scutit de încercări, dar primește puterea de a le înfrunta fără să-și piardă nădejdea. Credința cât un grăunte de muștar ↗ nu înseamnă magie, ci încredere statornică în Dumnezeu și o viață schimbată prin iubire.
Trăim într-o lume în care omul știe tot mai multe despre lucrurile văzute, dar rămâne adesea neputincios înaintea fricii, suferinței și morții. Tehnologia ne ușurează viața, însă nu poate răspunde întrebărilor adânci ale sufletului. Tainele lui Dumnezeu nu se descoperă prin puterea minții omenești, ci prin credință, smerenie și curățirea inimii.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul ↗ ne amintește că adevărata credință nu rămâne o simplă convingere, ci devine lucrare vie: „credința care este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6). Credința se vede în felul în care Îl iubim pe Dumnezeu, ne purtăm cu aproapele și înfruntăm încercările vieții. Textul biblic confirmă această formulare.
Credința care schimbă omul
Sfântul Maxim Mărturisitorul descrie un adevărat urcuș duhovnicesc. Credința naște frica de Dumnezeu – nu o spaimă bolnăvicioasă, ci respectul sfânt al omului care nu vrea să se despartă de Creatorul său. Din această teamă se naște smerenia, iar smerenia îmblânzește pornirile dezordonate ale mâniei și ale poftei.
Omul blând păzește poruncile, cel care păzește poruncile se curățește, iar inima curățită se luminează. Astfel, credința nu ne schimbă lumea dintr-odată, ci începe prin a ne schimba pe noi. Acesta este sensul duhovnicesc al cuvintelor Sfântului Maxim, păstrate în Filocalia, volumul al II-lea. Pasajul poate fi consultat aici.
Credința cât un grăunte de muștar
După vindecarea copilului stăpânit de demon, Mântuitorul le-a arătat ucenicilor că neputința lor venea din puținătatea credinței:
Dacă veți avea credință în voi cât un grăunte de muștar [...] nimic nu va fi vouă cu neputință (Matei 17, 20).
Acest cuvânt nu înseamnă că omul credincios Îl poate obliga pe Dumnezeu să-i împlinească orice dorință. Credința nu este magie și nici mijloc de dobândire a succesului. Ea este încredințarea că Dumnezeu rămâne cu noi chiar și atunci când „muntele” încercării nu dispare, ci trebuie urcat cu răbdare.
Mântuitorul leagă această putere de rugăciune și de post. În relatarea Evangheliei, credința adevărată presupune nevoință, curățire și apropiere de Dumnezeu.
Credința, dar primit și răspuns oferit
Credința este darul lui Dumnezeu, dar un dar care cere răspunsul nostru liber. Ea trebuie primită, păstrată și hrănită prin rugăciune, Sfânta Scriptură, participarea la viața Bisericii și împlinirea poruncilor.
Atunci când grijile ne tulbură, Hristos ne spune:
Să nu se tulbure inima voastră; credeți în Dumnezeu, credeți și în Mine (Ioan 14, 1).
Aceste cuvinte nu ne promit o viață fără încercări, ci o inimă care nu mai este singură în mijlocul lor. Versetul se găsește la Ioan 14, 1, deși în textul publicat inițial apare, dintr-o eroare, trimiterea la versetul 2.
Credința ne ajută să trecem prin valurile vieții fără să ne pierdem nădejdea. Iubirea ne ferește de o credință rece și lipsită de milă, iar nădejdea ne ridică atunci când puterile noastre slăbesc.
De aceea, îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul rămâne simplu și puternic:
Să credem în Dumnezeu! Să nădăjduim în Dumnezeu! Să-L iubim pe Dumnezeu!
Articol realizat după îndemnul publicat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu