Săturarea celor patru mii – minunea celor șapte pâini și a peștilor

Săturarea celor patru mii – puținul oferit lui Hristos devine hrană pentru mulți

Ce ne învață săturarea celor patru mii de oameni? Hristos primește puținul nostru și îl transformă, prin milă și binecuvântare, în dar pentru mulți.

(Textul din Sfânta Evanghelie după Matei 15, 32-39)

În vremea aceea Iisus, chemând la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: Milă Îmi este de mulțime, că, iată, sunt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n-au ce să mănânce; și nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca să nu se istovească pe cale. Și ucenicii I-au zis: De unde să avem noi, în pustie, atâtea pâini încât să se sature atâta mulțime? Și Iisus i-a întrebat: Câte pâini aveți? Ei au răspuns: Șapte și puțini peștișori. Și, poruncind mulțimii să șadă pe pământ, a luat cele șapte pâini și peștii și, mulțumind, a frânt și a dat ucenicilor, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au luat șapte coșuri pline cu rămășițe de fărâmituri. Iar cei ce mâncaseră erau ca la patru mii de bărbați, afară de femei și de copii. După aceea a dat drumul mulțimilor, S-a suit în corabie și S-a dus în ținutul Magdala.

✝

Evanghelia săturării celor patru mii de oameni începe nu cu minunea, ci cu mila Mântuitorului. Iisus vede mulțimea istovită și nu rămâne nepăsător. Oamenii petrecuseră trei zile lângă El, ascultându-I cuvântul și aducând înaintea Lui bolnavi, orbi, muți și șchiopi, pe care Domnul îi vindecase. 

„Milă Îmi este de mulțime”

Hristos nu Se îngrijește numai de sufletul omului, ignorându-i trupul. El cunoaște foamea, oboseala și slăbiciunea fiecăruia. Nu așteaptă ca mulțimea să-I ceară pâine, ci observă singur nevoia oamenilor:

Nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca să nu se istovească pe cale.

În aceste cuvinte vedem delicatețea iubirii dumnezeiești. Domnul nu ne privește de departe și nu ne iubește doar în general. El știe cât putem duce, cât de lung este drumul nostru și unde am putea cădea sub povara lui.

Totuși, Evanghelia nu spune că omul trebuie să-L urmeze pe Dumnezeu numai pentru a primi bunuri materiale. Mulțimea nu venise pentru mâncare. Oamenii rămăseseră lângă Hristos trei zile, flămânzi, fiindcă sufletele lor găsiseră hrana după care tânjeau. Abia apoi Domnul le-a dăruit și pâinea necesară trupului.

Întrebarea ucenicilor

Ucenicii răspund cu o întrebare omenească:

De unde să avem noi, în pustie, atâtea pâini încât să se sature atâta mulțime?

Ei văd pustiul, lipsurile și numărul mare al celor flămânzi. Văd totul, mai puțin puterea Celui care stă lângă ei. Cu puțin timp înainte fuseseră martorii săturării celor cinci mii de oameni, dar, ajunși din nou înaintea unei nevoi uriașe, se tem că nu există nicio soluție.

Nu este greu să ne recunoaștem în această slăbiciune. Și noi am primit ajutor, am trecut prin încercări și am văzut purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, când apare o nouă problemă, ne cuprinde aceeași neliniște: „De unde vom avea? Cum vom putea? Cine ne va ajuta?”

Credința nu înseamnă să negăm lipsurile, ci să nu uităm că ele nu sunt mai mari decât Dumnezeu.

„Câte pâini aveți?”

Hristos nu-i mustră îndelung pe ucenici, ci îi întreabă ce au la îndemână. Răspunsul lor este modest: șapte pâini și câțiva peștișori.

Domnul putea să creeze hrana fără ajutorul nimănui. Alege însă să primească puținul oamenilor și să lucreze prin el. Aceasta este una dintre marile învățături ale pericopei: Dumnezeu nu ne cere ceea ce nu avem, ci ceea ce putem oferi.

Poate avem puțină putere, puțin timp, puțini bani ori o credință încă slabă. Dacă păstrăm acel puțin numai pentru noi, el rămâne neînsemnat. Dacă îl așezăm cu sinceritate în mâinile lui Hristos, poate deveni folositor multora.

Minunea nu justifică însă nepăsarea. Nu putem refuza să-l ajutăm pe cel flămând spunând că „Dumnezeu va purta de grijă”. Hristos înmulțește pâinile, dar ucenicii sunt cei care le împart. Mila dumnezeiască cere și lucrarea mâinilor omenești.

A luat, a mulțumit, a frânt și a dat

Înainte de a împărți pâinea, Mântuitorul mulțumește. Gestul ne amintește că hrana nu este doar un produs cumpărat, ci un dar primit. De aceea, rugăciunea înainte și după masă nu este un obicei lipsit de conținut, ci recunoașterea faptului că viața noastră depinde de bunătatea lui Dumnezeu și de munca multor oameni.

Cuvintele „a luat”, „a mulțumit”, „a frânt” și „a dat” au și o rezonanță euharistică. Minunea nu trebuie confundată cu Sfânta Euharistie, dar pregătește înțelegerea lui Hristos ca Pâine a vieții, Care Se dăruiește pentru hrănirea lumii.

Ucenicii primesc pâinea din mâinile Domnului și o duc mulțimilor. Acesta rămâne chipul slujirii în Biserică: darul vine de la Hristos, iar slujitorul nu este stăpânul lui, ci cel chemat să-l împartă.

Toți au mâncat și s-au săturat

Evanghelistul nu spune că oamenii au primit doar câte o fărâmă, ci că „au mâncat toți și s-au săturat”. La sfârșit au rămas șapte coșuri pline. În mâinile lui Dumnezeu, dărnicia nu duce la sărăcie, iar iubirea împărțită nu se împuținează.

Aceasta este a doua înmulțire a pâinilor, distinctă de săturarea celor cinci mii ↗. Matei și Marcu menționează numere diferite de oameni, pâini și coșuri, ceea ce arată că sunt două evenimente, nu două versiuni ale aceleiași întâmplări. În tâlcuirea ortodoxă, faptul că minunea se petrece într-o regiune locuită și de neamuri păgâne a fost înțeles ca un semn că toate popoarele sunt chemate la ospățul Împărăției. Aceasta este o interpretare simbolică, nu o explicație explicită oferită de textul biblic. Doxologia prezintă pe larg această tâlcuire.

Ce luăm cu noi din această Evanghelie

Hristos ne întreabă și astăzi: „Câte pâini aveți?” Nu pentru că nu ar cunoaște răspunsul, ci pentru a ne scoate din pasivitate. El ne cheamă să-I încredințăm puținul nostru și să devenim lucrători ai milei Sale.

Sunt oameni care așteaptă o pâine, o vorbă bună, o vizită, o rugăciune sau simplul semn că nu au fost uitați. Poate nu-i putem ajuta pe toți, dar aceasta nu ne îndreptățește să nu ajutăm pe nimeni.

Minunea începe acolo unde omul încetează să spună „nu am destul” și Îi oferă lui Hristos ceea ce are. Domnul nu ne cere să săturăm singuri mulțimea. Ne cere doar să nu ascundem cele șapte pâini.

Iar când puținul nostru este însoțit de credință, mulțumire și dragoste, Dumnezeu poate face din el hrană pentru mai mulți decât ne-am fi închipuit.

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇