Cartea Tedeumului — Glasul de Mulțumire al Bisericii Descoperă tâlcul duhovnicesc al Cărții Tedeumului, slujba de mulțumire a Bisericii Ortodoxe, rânduiala sa și imnul „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”, cu rol în rugăciuni de început de an, hramuri și momente de recunoștință. Cartea de Tedeum este una dintre sfintele cărți de slujbă ale Bisericii, cea ce adună în paginile sale glasul de mulțumire al Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești. Întru mijlocul acestei cărți strălucește imnul cel mare și veșnic, care se grăiește cu cinste și evlavie: „Te Deum laudamus” — „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm” , imn al Sfintei Creștinătăți, în tradiție atribuit preasfinților ierarhi Ambrozie al Milanului și Augustin de Hipona . În cultul ortodox românesc, slujba de Tedeum este rânduită nu numai ca o rugăciune de mulțumire plină de evlavie, ci și ca o cerere smerită către Dumnezeu, Cel ce toate le dă cu larghețe și milă. Această slujbă se săvârșește la începutul anului, la sărbătorir...
Înmulțirea pâinilor și a peștilor – puținul binecuvântat de Iisus Hristos
pe
Solicitați un link
Facebook
X
Pinterest
E-mail
Alte aplicații
Înmulțirea pâinilor – când puținul nostru ajunge în mâinile lui Hristos
Minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești ne învață că puținul oferit cu dragoste și binecuvântat de Iisus poate hrăni o mulțime.
(Textul din Sfânta Evanghelie după Matei 14, 14-22)
În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni și I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El și I-au zis: Locul este pustiu și vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-și cumpere mâncare. Iisus, însă, le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești. Și El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Și poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești, și privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.
Se înserase, iar mulțimea rămânea lângă Iisus, într-un loc pustiu, departe de sate. Oamenii veniseră după El cu bolnavii lor, cu necazurile și nădejdile lor. Poate că unii străbătuseră drum lung. Poate că alții nu mai aveau unde să caute ajutor. Văzându-i, Domnului I S-a făcut milă și le-a vindecat bolnavii.
Mila lui Hristos nu rămâne niciodată numai un simțământ. Ea se face vindecare, hrană, ajutor. Domnul nu vede doar sufletul omului, ca și cum trupul n-ar avea însemnătate. Îl vede întreg, cu dorul după Dumnezeu, dar și cu foamea, oboseala și neputințele sale.
Când ziua s-a apropiat de sfârșit, ucenicii au început să se îngrijoreze. Erau mii de oameni, locul era pustiu, iar hrana lipsea. Judecând omenește, soluția lor era cât se poate de firească: mulțimea trebuia lăsată să plece în satele apropiate, ca fiecare să-și cumpere ceva de mâncare.
Numai că Mântuitorul le spune:
N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce.
Cuvântul acesta i-a pus pe Apostoli într-o situație grea. Cum să hrănească atâția oameni? Ce aveau la îndemână era aproape nimic: cinci pâini și doi pești.
Aduceți puținul vostru la Mine
Ucenicii Îi mărturisesc Domnului lipsa lor. Nu încearcă să pară mai puternici decât sunt și nici nu ascund adevărul:
În aceste câteva cuvinte încape o mare învățătură. Dumnezeu nu așteaptă de la noi ceea ce nu avem. Așteaptă însă să nu ținem numai pentru noi ceea ce avem. Uneori poate fi o bucată de pâine, alteori o oră dăruită unui om singur, o mână întinsă celui căzut sau un cuvânt spus la vreme.
De multe ori ne oprim înainte de a face binele fiindcă ni se pare că putem oferi prea puțin. Ne spunem că necazurile sunt multe, că lipsurile oamenilor ne depășesc și că ajutorul nostru nu va schimba mare lucru. Dar Evanghelia nu ne poruncește să îndreptăm singuri toate durerile lumii. Ne cere să nu rămânem cu mâinile încrucișate.
Cele cinci pâini nu erau de ajuns pentru mulțime. Totuși, aduse înaintea lui Hristos și primind binecuvântarea Lui, au săturat mii de oameni. Puținul nu trebuie disprețuit. Uneori tocmai prin el începe lucrarea lui Dumnezeu.
Porunca dată ucenicilor ne privește și pe noi
Domnul a săvârșit minunea, dar nu a împărțit El Însuși pâinile fiecărui om. Le-a dat ucenicilor, iar ucenicii le-au dus mulțimilor. Puterea venea de la Hristos, însă Apostolii au fost chemați să slujească.
La fel se petrece și astăzi. Dumnezeu îi ajută pe oameni, de multe ori, prin alți oameni. Hrana ajunge la cel flămând prin mâna celui milostiv. Bolnavul este cercetat de cineva care își rupe din timpul său. Bătrânul singur primește o vorbă bună. O familie aflată la necaz este sprijinită de oameni care nu s-au mulțumit doar să-i plângă de milă.
„Dați-le voi să mănânce” nu este un cuvânt adresat numai Apostolilor. Este și întrebarea pusă conștiinței noastre: ce fac eu pentru omul pe lângă care Dumnezeu m-a așezat?
E ușor să observăm ce ar trebui să facă alții – Biserica, autoritățile, oamenii bogați sau cei care „au posibilități”. Mai greu este să ne cercetăm pe noi: din puținul meu, ce pot dărui astăzi?
Pâinea binecuvântată
Mântuitorul poruncește mulțimii să se așeze pe iarbă. Apoi ia cele cinci pâini și cei doi pești, privește spre cer, binecuvântează, frânge pâinile și le dă ucenicilor.
Aceste gesturi au un înțeles mai adânc decât hrănirea trupească a oamenilor. Tâlcuirea ortodoxă vede în minunea din pustie o prefigurare a Sfintei Euharistii, prin care Iisus Se dăruiește credincioșilor ca hrană pentru viața veșnică. El ia pâinea, o binecuvântează, o frânge și o dă ucenicilor spre împărțire.
Înainte de a împărți pâinea, Domnul o binecuvântează ↗. Și noi suntem învățați să primim hrana cu recunoștință, nu ca pe un lucru care ni se cuvine de la sine. În fiecare bucată de pâine se află rodul pământului, ploaia, lumina soarelui și osteneala multor oameni. De aceea, hrana nu trebuie batjocorită sau aruncată fără grijă.
După ce mulțimea s-a săturat, ucenicii au strâns fărâmiturile rămase și au umplut douăsprezece coșuri. Hristos, Care a putut înmulți pâinile, nu îngăduie risipa. Belșugul nu înseamnă nepăsare, ci o răspundere și mai mare față de darurile primite.
Au mâncat toți și s-au săturat
Sfântul Evanghelist Matei spune că au mâncat „ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii”. Prin urmare, mulțimea era cu mult mai numeroasă decât cele cinci mii de persoane pomenite uneori în titlurile acestei pericope.
La masa așezată de Hristos în pustie nu s-au făcut deosebiri. N-au existat oameni mai vrednici și oameni lăsați la urmă. Au primit toți și s-au săturat toți. Nimeni n-a fost uitat.
Minunea înmulțirii pâinilor ne descoperă mila lui Dumnezeu, dar ne și scoate din comoditate. Hristos ne cere să aducem înaintea Lui ceea ce avem, chiar dacă ni se pare neînsemnat. El este Cel care binecuvântează și înmulțește, însă pâinile trebuie scoase mai întâi din traista noastră.
Păstrat numai pentru sine, puținul rămâne puțin. Dăruit cu dragoste și pus în mâinile lui Hristos, poate ajunge acolo unde nici nu ne-am fi gândit.
Legile duhovnicești și înmulțirea celor materialnice – Pr. Dan Popovici
Comentarii
Trimiteți un comentariu