Treceți la conținutul principal

Psalmul 138: Prezența Atotcunoscătoare a lui Dumnezeu.

   Psalmul 138 exprimă o profundă recunoaștere a omniprezenței și omniscienței lui Dumnezeu. Psalmistul reflectă asupra faptului că Dumnezeu îi cunoaște fiecare gând, mișcare și vorbă înainte de a fi exprimate și că nici măcar întunericul nu poate ascunde omul de privirea Lui. Psalmul celebrează și măreția creației divine, amintind că Dumnezeu ne-a creat și nu cunoaște din pântecele mamei. În final, psalmistul cere ca Dumnezeu să-i cerceteze inima, să-i descopere orice nelegiuire și să-l călăuzească pe calea veșniciei.

Psaltirea Proorocului David
1. Doamne, cercetatu-m-ai şi m-ai cunoscut.

2. Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe.

3. Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut.

4. Că încă nu este cuvânt pe limba mea

5. Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă şi pe cele de demult; Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mâna Ta.

6. Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge.

7. Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?

8. De mă voi sui în Cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.

9. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării

10. Şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta.

11. Şi am zis: «Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu».

12. Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei.

13. Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.

14. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.

15. Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului.

16. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârşi şi niciuna din ele nu va fi nescrisă.

17. Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor.

18. Şi-i voi număra pe ei, şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi. M-am sculat şi încă sunt cu Tine.

19. O, de ai ucide pe păcătoşi, Dumnezeule! Bărbaţi vărsători de sânge, depărtaţi-vă de la mine!

20. Aceştia Te grăiesc de rău, Doamne, şi vrăjmaşii Îţi hulesc numele.

21. Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mâhnit?

22. Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei şi mi s-au făcut duşmani.

23. Cercetează-mă, Doamne, şi cunoaşte inima mea; încearcă-mă şi cunoaşte cărările mele

24. Şi vezi de este calea fărădelegii în mine şi mă îndreptează pe calea cea veşnică.

Psalmul 138: Prezența Atotcunoscătoare a lui Dumnezeu.


Comentarii

  1. Anton Pavlovici Cehov08:31


    "La om, totul trebuie să fie frumos: şi chipul, şi îmbrăcămintea, și gesturile, şi ţinuta, şi sufletul, şi gândurile."

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

„Rugăciunile, gândurile și ideile tale ne inspiră! Lăsați un comentariu.”

Postări populare de pe acest blog

Intrarea Maicii Domnului în Biserică – Hramul Bisericii din Schei, Câmpulung Muscel

   Pe 21 noiembrie, creștinii ortodocși sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului în Biserică, o zi de mare însemnătate spirituală. Biserica din Schei, Câmpulung Muscel, și-a cinstit ocrotitoarea prin slujbe speciale și rugăciuni, reunind credincioșii într-o atmosferă de bucurie și comuniune. Sărbătoarea reamintește importanța dăruirii lui Dumnezeu și a mijlocirii Maicii Domnului în viața noastră. †   Intrarea Maicii Domnului în Biserică – Hramul Bisericii din Schei, Câmpulung Muscel    Pe 21 noiembrie, creștinii ortodocși de pretutindeni prăznuiesc Intrarea Maicii Domnului în Biserică , o sărbătoare ce reamintește de dăruirea Preasfintei Fecioare Maria la Templul din Ierusalim , moment ce marchează începutul vieții sale în slujirea lui Dumnezeu.    An de an, această zi devine prilej de bucurie și rugăciune în multe lăcașuri de cult din țară, care își cinstesc ocrotitoarea, printre ele numărându-se și Biserica din Schei din municipiul Câmpulung Muscel. O...

Cândești de Muscel, satul binecuvântat al Patriarhului Iustin Moisescu

    Un fiu al Muscelului care a luminat Biserica: Patriarhul Iustin Moisescu †     Cândești de Muscel – Satul Patriarhului Iustin Moisescu    Într-un colț binecuvântat al Muscelului, la poalele dealurilor argeșene, se află satul Cândești — locul care a dat lumii unul dintre cei mai mari păstori ai Bisericii Ortodoxe Române: Patriarhul Iustin Moisescu. Un vis pentru satul Cândești    Astăzi, părintele paroh Andrei Poștu poartă în suflet dorința de a închina un mic muzeu memoriei celui mai renumit fiu al satului. În biserica din Cândești se va așeza, spre pomenire și cinstire, o lucrare dedicată patriarhului care a luminat Biserica românească în vremuri grele. Acest demers este și împlinirea voii Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care a dăruit credincioșilor musceleni o carte de suflet: „Cândești de Muscel. Satul Patriarhului Iustin Moisescu” — o lucrare ziditoare, așezată la temelia credințe...

Nektaria Karantzi: Vocea de Aur a Muzicii Bizantine

   Nektaria Karantzi: O Voce a Muzicii Bizantine cu Răsunet Internațional †    Nektaria Karantzi: O Viață Dedicată Muzicii Bizantine și Sacre    Nektaria Karantzi , originară din Atena, Grecia, reprezintă o figură emblematică a muzicii bizantine și sacre. Cu o voce de o profunzime spirituală rar întâlnită, Nektaria este recunoscută la nivel internațional ca una dintre cele mai importante interprete din acest domeniu. Activitatea sa, atât pe scenă, cât și în studio, este dedicată integral cântului bizantin, perpetuând tradiții muzicale vechi și sacre care traversează granițele culturale și lingvistice. O Viață Dedicată Muzicii Bizantine    Nektaria Karantzi a început să-și contureze drumul în muzica bizantină la o vârstă fragedă. La doar 9 ani, era deja implicată în activități corale, iar la 14 ani și-a lansat prima înregistrare. De-a lungul timpului, vocea sa a devenit o punte între tradiția muzicală grecească și audiențele internaționale. Un epi...