„Fie voia Ta, Tată!” – Taina încredințării în voia lui Dumnezeu
Învață să rostești „Fie voia Ta, Tată!” dimineața și seara, în sănătate și boală, la câștig și la pierdere. Calea păcii și a încrederii în Dumnezeu.
Evanghelia după Ioan ne așază înainte cuvântul cel dumnezeiesc al Mântuitorului:
„M-am coborât din cer, nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine.” (Ioan 6, 38)
Și iarăși, în ceasul cel mai greu, în grădina Ghetsimani, în sudoare ca picături de sânge, S-a rugat zicând: „Însă nu voia Mea, ci a Ta să fie.”
Iată măsura credinței. Iată adâncul ei. Iată temelia vieții noastre creștinești.
În pragul fiecărei zile
Când zorile se ivesc și lumina biruiește întunericul, sufletul credinciosului să rostească:
Fie voia Ta, Tată!
Nu cu buzele numai, ci cu inima zdrobită și smerită.
Nu din obișnuință, ci din încredințare adâncă.
Ziua ce vine nu este a noastră, ci a Domnului.
Respirația noastră nu este a noastră, ci dar.
Pașii noștri nu sunt ai noștri, ci purtați de Pronia Lui.
În pragul fiecărei nopți
Când soarele apune și umbra se lungește peste viață, iarăși să spunem:
Fie voia Ta, Tată!
Căci nu știm dacă noaptea aceasta este doar odihnă ori trecere.
Și ceasul cel neștiut poate bate în liniștea întunericului.
Sufletul deprins cu această încredințare nu se tulbură, nu se împotrivește, nu cârtește.
În vreme de câștig și în vreme de pierdere
Când câștigi – să nu te mândrești.
Când pierzi – să nu deznădăjduiești.
Ci în amândouă stările să spui:
Fie voia Ta, Tată!
Căci uneori pierderea este câștig ascuns.
Și câștigul poate fi pagubă pentru suflet.
În sănătate și în boală
Când trupul te slujește și puterea nu te părăsește, spune:
Fie voia Ta, Tată!
Când cazi la pat și slăbiciunea te apasă, iarăși spune:
Fie voia Ta, Tată!
Boala nu este lepădare, ci cercetare.
Încercarea nu este pedeapsă, ci chemare la adâncire.
Exersarea cea mai înaltă a credinței
Mulți socotesc că postirea, rugăciunea și milostenia sunt culmea vieții duhovnicești. Și adevărat este: acestea sunt mari și de neapărată trebuință.
Postul arată credința.
Rugăciunea arată nădejdea.
Milostenia arată dragostea.
Dar mai presus de toate este încredințarea deplină în voia lui Dumnezeu.
Aceasta este sufletul tuturor lucrărilor noastre.
Fără ea, nevoințele pot deveni mândrie.
Cu ea, orice faptă – cât de mică – se face jertfă bineplăcută.
Încredințarea în voia lui Dumnezeu trebuie să pătrundă:
↪ gândurile,
↪ simțirile,
↪ hotărârile,
↪ planurile,
↪ bucuriile,
↪ lacrimile,
↪ întreaga noastră viață.
În ceasul cel din urmă
Și când va veni ceasul de care nimeni nu poate scăpa,
când vei sta față către față cu îngerul morții,
când toate sprijinirile pământești vor cădea,
atunci să nu te temi.
Ci să rostești cu îndrăzneală și pace:
Fie voia Ta, Tatăl meu și Dumnezeul meu!
Aceasta este biruința credinței.
Aceasta este libertatea cea adevărată.
Aceasta este pacea care nu poate fi clătinată.
Căci cel ce s-a deprins a spune în toate „Fie voia Ta”
nu mai trăiește pentru sine,
ci pentru Dumnezeu —
și în Dumnezeu își află începutul și sfârșitul.
Dacă ai înțeles credința ca pe o exersare în bine, ai înțeles-o drept.
Dar să știi: cea mai înaltă exersare este aceasta —
a-ți așeza voia ta sub voia lui Dumnezeu.
În pragul fiecărei noi zile, spune:
Fie voia Ta, Tată!
În pragul fiecărei nopți, spune:
Fie voia Ta, Tată!
Și astfel, încet-încet, voia ta se va face una cu Voia Lui.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
RăspundețiȘtergere"Milostenia nu este numai sa dai din traista. Milostenie este ca accepti pe un om sa stea langa tine, fara sa il alungi in gand".