Vindecarea lunaticului – credința, rugăciunea și postul | Matei 17, 14-23

Vindecarea lunaticului – credința care se întărește prin rugăciune și post Vindecarea lunaticului este minunea relatată în Matei 17, 14-23, în care Iisus Hristos vindecă un copil adus de tatăl său. Pericopa, citită în Duminica a X-a după Rusalii, arată că adevărata credință se întărește prin rugăciune și post. Hristos îi învață pe ucenici că până și credința cât un grăunte de muștar poate birui obstacole care par imposibile. Evanghelia Vindecării lunaticului ne așază înainte una dintre cele mai dureroase imagini ale iubirii părintești: un tată îngenuncheat înaintea lui Iisus pentru copilul său. Nu vine cu vorbe multe și nici cu pretenții. Vine cu durerea unui om care a încercat tot ce putea și rostește una dintre cele mai simple rugăciuni ale Evangheliei: „Doamne, miluiește pe fiul meu!” Evanghelia zilei În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și ade...

Învierea fiicei lui Iair și vindecarea femeii cu scurgere de sânge

Învierea fiicei lui Iair și vindecarea femeii cu scurgere de sânge 

Și iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să între în casă Lui, Căci avea numai o fiica, că de doisprezece ani, și ea era pe moarte. Și, pe când se ducea El, mulțimile Îl impresurau. Și o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge și cheltuise cu doctorii toată averea ei, și de nici unul nu putuse să fie vindecată, Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poală hainei Lui și îndată s-a oprit curgerea sângelui ei.


Zis-a Iisus: 

Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toți tagaduind, Petru și ceilalți care erau cu El, au zis: Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc și Te stramtoreaza și Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simțit o putere care a ieșit din Mine. Și, femeia, văzându - se vădită, a venit tremurând și, căzând înaintea Lui, a spus de față cu tot poporul din ce cauza s-a atins de El și cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneș te, fiică, credință ta te-a mântuit. Mergi în pace.

Și încă vorbind El, a venit cineva de la mai -marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta . Nu mai supără pe Învățătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai și se va izbăvi. Și venind în casă n-a lăsat pe nimeni să între cu El, decât numai pe Petru și pe Ioan și pe Iacov și pe tatăl copilei și pe mama. Și toți plângeau și se tanguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeți ; n-a murit, ci doarme. Și rădeau de El, știind că a murit. Iar El, scoțând pe toți afară și apucând -o de mâna, a strigat, zicând: Copila, școală - te! Și duhul ei s-a întors și a înviat îndată; și a poruncit El să i se dea să mănânce. Și au rămas uimiți părinții ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

(Luca 8, 41-56)

Invierea fiicei lui Iair

Talcuita de Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania



Căci El este pacea noastră, El, Care’n trupul Sau a făcut din cele două „lumi una, adică a surpat peretele cel din mijloc al despărțirii – ura –, desfiintand legea poruncilor în oprelistile ei, pentru că să-i clădească’ntru Sine pe cei doi într’un singur om nou, făcând pace, și prin cruce, omorând în ea ura, să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniți într’un singur trup. Și, venind, a binevestit pace vouă celor de departe și pace celor de aproape; că prin El și unii și alții într’un singur Duh avem calea deschisă spre Tatăl. Prin urmare, voi nu mai sunteți străini, și nici venetici, ci sunteți concetățeni ai sfinților și casnici ai lui Dumnezeu, zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, piatră cea din capul unghiului fiind Însuși Iisus Hristos, întru Care toată zidirea, bine’ncheiata laolaltă, crește spre a fi locaș sfânt întru Domnul; întru El sunteți și voi zidiți împreună, spre a fi locaș al lui Dumnezeu întru Duhul.
Efeseni 2: 14-22
Că dacă cuvântul grăit prin înger s’a adeverit, și dacă orice încălcare de porunca și neascultare și-a primit răsplată cea dreapta, atunci, cum vom scapă noi dacă fi-vom nepăsători față de o astfel de mântuire care, avându-și începutul în însăși propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de către cei ce au ascultat-o, împreună cu ei mărturisind și Dumnezeu prin semne și minuni și prin felurite puteri și prin daruri ale Duhului Sfânt împărțite după voia Lui? Că nu îngerilor le-a supus El lumea viitoare despre care vorbim. Dar cineva a mărturisit unde văd, zicând: Ce este omul, că-Ți amintești de el? sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? Micșoratu-l-ai pentru-o clipă mai prejos de îngeri; cu slavă și cu cinste l-ai încununat și l-ai pus peste lucrul mâinilor Tale. Tu pe toate le-ai supus sub picioarele lui. Și dacă I le-a supus pe toate, atunci nimic nu I s’a lăsat nesupus. Dar acum noi încă nu vedem că toate I-au fost supuse. Dar pe Cel ce pentru-o clipă mai prejos de îngeri a fost micșorat, pe Iisus, Îl vedem încununat cu slavă și cu cinste din pricina morții pe care a suferit-o, în așa fel că, prin harul lui Dumnezeu, pentru fiecare să fi gustat moartea. Fiindcă Lui, Cel pentru Care sunt toate și prin Care sunt toate, Lui, Cel ce pe mulți fii i-a dus către slavă, Lui I se cădea să-L desăvârșească prin pătimire pe Începătorul mântuirii lor.

Evrei 2:2-10

Comentarii