Psalmul 130: Rugăciune de Smerenie și Înălțare către Maica Domnului

   Psalmul 130 din Psaltirea Maicii Domnului este o rugăciune profundă și smerită, în care cred că există o experiență de dorință de a nu se lăsa atras de vanități lumii trecătoare. 

   Psalmul începe cu o chemare la umilință și recunoașterea efemerității lucrurilor lumești, subliniind contrastul dintre acestea și sfințenia eternă a Maicii Domnului. Credinciosul mărturisește dragostea exclusivă pentru Preasfânta Fecioara Maria, ale cărei nume și milostiviri sunt comparate cu un mir vărsat, emanând o mireasmă plăcută și binecuvântată. 

   Maica Domnului este descrisă ca fiind lumină în întunericul păcatelor și este slăvită ca o pecete a inimii, demnă de închinare și venerare veșnică.

  †

 Psalmul 130: Rugăciune de Smerenie și Înălțare către Maica Domnului

1. Preasfântă Doamna, inima mea să nu se înalte la cele mari și minunate ale lumii acesteia, că lumea această trece, așa cum trece și chipul ei.
2. Dar tu, Stăpână, te'ai înălțat deasupra tuturor, prin sfințenia, slavă și cinstea ta.
3. Numai pe ține te'a îndrăgit sufletul meu.
4. Numele tău este un mir vărsat și mireasma milelor tale este mai bună decât toate aromatele.
5. Tu singură pătrunzi până la mine, că dimineață, în negura păcatelor.
6. Bună ești tu că luna, aleasă că soarele.
7. Te așez, Împărăteasa cerească, că pe o pecete pe inima mea și mă închin preasfintei tale măreții.