Lumina lină a Maicii Domnului în versurile lui Eminescu

 Lumina lină a Maicii Domnului în versurile lui Eminescu

†

Rugăciune eminesciană închinată Preasfintei Fecioare

 

   Citind tulburătoarea rugăciune a lui Mihai Eminescu, parcă ne încearcă un sentiment profund de fraternizare cu marele poet. Versurile sale vibrante par să ne oglindească sufletele, iar emoția exprimată de el ne amintește de propriile noastre trăiri în fața poverilor vieții. De ce n-am recunoaște că, cel puțin o dată în viață, fiecare dintre noi a simțit povara apăsătoare a propriilor greșeli sau păcate, rodul „adâncii noastre deșertăciuni”?

   Pentru Eminescu, Fecioara Maria a fost simbolul liniștii în vreme de furtună, „luminĂ lină” care i-a luminat calea în cele mai întunecate momente. Maica Domnului i-a fost nădejde în clipele de îndoială, sprijin în vremuri de rătăcire, izvor nesecat de iubire și mângâiere.

   Însăși aceste sentimente sunt transpuse în celebra sa poezie, „Rugăciune”, unde geniul eminescian fuzionează cu o profundă sensibilitate religioasă. Iată câteva fragmente ale acestei capodopere:

LUMINĂ LINĂ

Crăiasa alegându-te, 

Îngenunchem rugându-te, 

Înaltă-ne, ne mântuie 

Din valul ce ne bântuie; 

Fii scut de întărire 

Și zid de mântuire, 

Privirea-ți adorată 

Asupra-ne coboară, 

O, Maică prea curată 

Și pururea Fecioara, Marie!

 

Noi, ce din milă sfântului 

Umbră facem pământului, 

Rugămu-ne-’ndurarilor 

Luceafărului marilor; 

Ascultă-a noastre plângeri, 

Regina peste îngeri, 

Din neguri te arată 

Lumina dulce, clară, 

O, Maică prea curată 

Și pururea Fecioara, Marie!

---

   Această poezie reprezintă mai mult decât o simplă rugăciune. Este un strigăt al sufletului, o chemare către ceea ce este mai pur și mai sfânt, o recunoaștere a propriilor slăbiciuni și a nevoii de ajutor divin. Prin intermediul acestor versuri, Eminescu ne învață să ne întoarcem privirea către Cer și să căutăm sprijin întotdeauna la Maica Domnului, cea care veghează asupra noastră cu o iubire neclintită.

   Să nu uităm că, asemenea lui Eminescu, și noi putem găsi alinare în rugăciune și speranță în mijlocul valurilor tulburi ale vieții. Privind către Fecioara Maria, putem descoperi lumina care să ne călăuzească și puterea care să ne susțină în cele mai grele momente.

   Eminescu nu s-a rugat doar o dată Maicii Preacurate. De aceea, va propun să ne reamintim de o altă rugăciune închinată Preasfintei Fecioare MARIA, Maică noastră, a tuturor. Mă refer la poezia Răsai asupra mea…, scrisă în 1879,

Răsai asupra mea, lumina lină

Răsari asupra mea, lumina lină,
Că-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfânta, pururea fecioara,
În noaptea gândurilor mele vină.

Speranța mea tu n-o lasă să moară
Deși al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toți, pierdut în suferință
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic și n-am tărie.

Da-mi tinerețea mea, redă-mi credință
Și reapari din cerul tău de stele;
Că să te-ador de-acum pe veci, Marie!