Doamne, vino Tu in inima mea!

 Cand esti suparat (a):

 Doamne,

vino Tu in inima mea

si vindeca durerea

care este in ea!

†

( Repet-o de mai multe ori )

Inima omului este laboratorul in care energiile create, sub puterea si cu lucrarea harului sunt transformate in energii divino-umane. Dar noi nu suntem lamuriti: care sunt aceste energii create? Tot ce „misca” in mine, tot ce simt, gandesc, spun, fac! Dar „carnea” acestei transformari este simtirea.

Inima este nespus de inselatoare si deznadajduit de rea. Cine poate s-o cunoasca?
"Ieremia 17:9"

Orice traire a noastra poate fi privita din doua perspective: gandire si simtire. Daca ma ocup doar de ce gandesc, raman in iad. Gandurile ma baga totdeauna in iad si-mi alimenteaza simtirea care, apoi, devine conducatoarea gandirii. Parintii ne invata sa renuntam la ganduri, cu ajutorul rugaciunii, si sa-I oferim Domnului simtirea pentru a o vindeca. Renunt la ganduri si accept ceea ce simt, o indur, o traiesc si o ofer omului, Il chem in ea ca s-o vindece.

Cautati pe Domnul cat Il puteti gasi, strigati catre Dansul cat El este aproape de voi. †
"Isaia 55:6"

Cand esti tulburat (a):

 Doamne,

vino Tu in mintea mea

si vindeca'ma de gandurile

care bantuie in ea!

Sa presupunem ca m-am imbolnavit si ma doare ceva. Primesc acea durere, o binecuvantez si ma rog, adica I-o dau lui Dumnezeu.

 Dar sa nu zicem: „Doamne, scapa-ma repede, ca nu mai pot sa gandesc cu capul asta dureros”. Nu, ci: „Doamne, vino in durerea mea, ajuta-ma s-o traiesc, sa-i aud mesajul”. 

Oare ce vrea sa-mi spuna aceasta durere? Si care e rostul ei? Scopul durerii este sa anunte „forul superior”, sa identifice cauza si sa vindece.

In noi exista substante, noi suntem capabili sa producem substante care vindeca sau ne-ajuta sa nu simtim durerea. Dar pentru ca zicem: „ah, fir-ar sa fie, iar ma doare capul!”, in loc de „traseul vindecarii”, activam „traseul” revoltei, al fricii, al stresului si boala se agraveaza. Primirea durerii, rabdarea ei in har este calea vindecarii, chiar daca folosim si leacurile pamantesti oferite tot de Dumnezeu. Dar avem nevoie de timpul acela in care primim durerea, o oferim Domnului, oferim si primim vindecarea. Acest timp este timpul rabdarii, timpul vindecarii sufletului nostru, a puterilor lui imbolnavite de pacat. 

Sfintii Parintii spun ca rabdarea vindeca toate. Si Domnul ne spune: „Cine va rabda pana la sfarsit, acesta se va mantui”, adica se va elibera.

sursa:doxologia.ro