Pilda vameșului și a fariseului (Luca 18, 9-14) – Smerenia care ne îndreptățește
Meditând la Pilda vameșului și a fariseului: cum mândria strică rugăciunea, iar smerenia aduce îndreptare și milă de la Dumnezeu.
†
Mântuitorul
a spus pentru cei care se credeau drepți, pildă vameșului și a
fariseului. Evanghelistul Sfântul Luca ne dezvăluie acest adevăr:
"Iar pentru unii care se credeau că sunt drepți și îi dispretuiau pe ceilalți, a spus parabolă această" (Luca 18, 9).
Textul Evangheliei (Luca 18, 9-14)
„Zis-a DOMNUL Iisus unora care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş.
Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.
Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.
Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.‟
Cuvânt în duminică vameșului și a fariseului / Arhid. Ioan Ica Jr.
Powered by RedCircle
Vameșul stătea la poartă templului, și'a plecat capul în rugăciune și a spus:
"DUMNEZEULE, ai milă de mine, păcătosul!"
Și la finalul parabolei, ni se vestește că doar vameșul s'a întors mai îndreptat la casă lui.
Smerenia care îndreptățește și rugăciunea care urcă la Dumnezeu
Cui spune Domnul pilda și de ce?
Evanghelia arată limpede ținta: „unora care se credeau drepți și priveau cu dispreț pe ceilalți”. Aici nu este vorba doar despre fariseul din pildă, ci despre o boală a inimii care poate atinge pe oricine: îndreptățirea de sine.
Când omul începe să se socotească „mai bun” și să-i privească pe ceilalți de sus, chiar și faptele bune se pot face fără har, doar ca prilej de mândrie. În loc să fie scară spre cer, ele devin piedică.
Fariseul: rugăciune „în sine”
Textul spune: „așa se ruga în sine”. Adică nu se ridica spre Dumnezeu cu inimă zdrobită, ci se întorcea mereu la sine:
👉 își enumeră realizările, se compară, se laudă, și îl disprețuiește pe celălalt.
Nu faptele lui (postul și zeciuiala) sunt problema, ci duhul cu care le așază înaintea lui DUMNEZEU: ca pe o „dovadă” a superiorității.
Vameșul: rugăciune din adânc
Vameșul „departe stând” își arată starea lăuntrică: nu cere drepturi, ci milă. Nu îndrăznește să ridice ochii. Își bate pieptul și rostește o singură propoziție, dar plină de adevăr:
„Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.”
Aceasta este rugăciunea inimii care a înțeles că fără Dumnezeu nu are nici lumină, nici îndreptare.
- Paradoxal: cel smerit se înalță
DOMNUL încheie cu un cuvânt care răstoarnă logica lumească:
„Oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.”
În împărăția lui Dumnezeu, nu se urcă prin reputație, ci prin pocăință. Nu prin comparație, ci prin adevăr. Nu prin „eu sunt bun”, ci prin „Doamne, ai milă de mine”.
- Ce înseamnă „s-a coborât mai îndreptat”?
Aici este miezul pildei: îndreptarea (justificarea) nu vine din autoapărare, ci din pocăință.
Vameșul pleacă „mai îndreptat” pentru că:
👉 își recunoaște păcatul, nu se ascunde în spatele faptelor, se pune pe sine sub mila lui Dumnezeu.
Smerenia nu este deznădejde, ci adevăr: să te vezi cum ești și să alergi la Doctor.
- O oglindă pentru noi, cei de azi
Pilda aceasta este actuală în fiecare vreme, pentru că ispita fariseului se strecoară ușor:
„Eu postesc, eu fac, eu știu, eu sunt…”
„Uite-l pe cutare cum e…”
„Eu mă rog, eu merg la biserică, eu nu bag mâna în buzunarul nimânui …”
Și fără să simțim, rugăciunea devine tribunal: îi judecăm pe alții, iar pe noi ne absolvăm.
Vameșul, în schimb, ne învață începutul mântuirii:
să nu începem cu păcatul altuia, ci cu al nostru.
- Îndemn catehetic: rugăciunea vameșului ca „cheie” zilnică
Rugăciunea vameșului este scurtă și poate fi rostită oriunde, cu inimă atentă:
„Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.”
O poți spune:
👉 dimineața, ca început bun, seara, ca judecată a conștiinței, în necaz, ca strigăt, în ispită, ca armă, după o cădere, ca ridicare.
Când ea se coboară în inimă, începe adevărata îndreptare.
DOMNUL nu ne cere să încetăm faptele bune, ci să le facem cu inimă curată, fără dispreț, fără îndreptățire de sine.
Fapta bună fără smerenie se usucă. Smerenia însă, chiar cu puține cuvinte, atrage mila lui DUMNEZEU.
Să ne ajute DUMNEZEU să avem mintea vameșului, nu privirea fariseului:
să vedem păcatul nostru, să cerem milă și să plecăm din „templul” zilei noastre mai îndreptați. Amin.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Omul mândru este orb și singuratic fără speranță; nu va vedea nimic în lume sau în oameni în afară de el.
RăspundețiȘtergere