Fericirea nu se caută, se trăiește – cuvântul Părintelui Steinhardt
†
🌿 Ce înfățișează fericirea pentru tine?
Părintele Nicolae Steinhardt, cel ce a cunoscut lumina libertății din întunericul închisorii, ne-a lăsat o rețetă duhovnicească pentru adevărata fericire:
📖 Povățuitura Părintelui Nicolae Steinhardt – Pentru rețeta fericirii:
⏩ Să ieșim din noi, să nu ne gândim la noi.
⏩ Să fim nepăsători la ale lumii.
⏩ Să nu uităm că prima datorie a creștinului este să știe a suferi.
⏩ Să fim curajoși și îndrăzneți.
⏩ Să fim blânzi și smeriți cu inima.
⏩ Să nu scoatem sabia.
⏩ Să nu ținem la viață, ci să fim oricând gata s-o jertfim, defăimând deșertăciunile.
⏩ Să avem drept scop suprem dobândirea vieții veșnice.
⏩ Să vedem în creștinism rețeta perfecte fericiri.
💫 Fericirea, spune Părintele, nu este o emoție, ci o lucrare a harului: se naște acolo unde omul iese din sine și se dăruiește lui Dumnezeu și aproapelui.
RăspundețiȘtergere''Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supra doctoratele, dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe.
Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună-cuviință.
Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti și totodată un atribut al culturii. Ştim că de-am vorbi toate limbile și toate dialectele pământului şi de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pământului, de la Gutenberg şi până astăzi, și de am fi tobă de carte și de erudiţie, și de am cunoaște întrebuinţarea tuturor termenilor specifici tuturor ştiinţelor şi tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culţi dacă suntem nişte pizmăreţi, nişte bădărani şi nişte răi la suflet.''
RăspundețiȘtergere"Am intrat în închisoare orb, cu vagi străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-l risipi, şi ies cu ochii deschişi. Am intrat răsfăţat, răzgâiat. Ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose. Am intrat nemulţumit. Ies cunoscând fericirea. Am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri. Ies nepăsător. Soarele şi viaţa îmi spuneau puţin. Acum ştiu să gust felioara de pâine cât de mică. Ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul. Ies împăcat. Cu cei cărora le-am greşit, cu prietenii şi duşmanii mei, ba şi cu mine însumi"
DESPRE BUNĂTATEA SUFLETEASCĂ
RăspundețiȘtergere1. Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supra doctoratele, dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe.
Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună-cuviintă.
2. Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti si totodată un atribut al culturii.
Ştim că de-am vorbi toate limbile si toate dialectele pământului şi de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pământului, de la Gutenberg şi până astăzi, si de am fi tobă de carte si de erudiţie, si de am cunoaste întrebuinţarea tuturor termenilor specifici tuturor ştiinţelor şi tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culţi dacă suntem nişte pizmăreţi, nişte bădărani şi nişte răi la suflet.
Că ne-o place sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoştinţe, ci o subţirime a caracterului şi capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute desuetă şi sentimentală.
RăspundețiȘtergereNu ajunge sa ierti
"Nu ajunge sa ierti, mai e neaparat nevoie sa si uiti. Iertarea neinsotita de uitare nu inseamna nimic, e vorba goala, vorbarie, flecareala, amagire si masca a tinerii de minte a raului. Am cunoscut un preot, om de mare isprava (mi-a fost candva duhovnic), parintele George Teodorescu din Bucuresti. Obisnuia sa spuna enoriasilor sai: "Vin la mine barbati ori femei si graiesc: de iertat il iert sau o iert, dar de uitat nu pot uita. Le raspund: zici ca ierti dar ca nu poti uita.
Prea bine. Ti-ar placea insa, dupa ce te voi fi spovedit si-ti voi fi pus patrafirul pe cap si voi fi rostit: te iert si te dezleg, sa vezi ca sare Hristos de colo si-mi striga: l-oi fi iertand sfintia ta dar sa stii ca Eu unul nu-l uit. Aud?".
RăspundețiȘtergere" Daca nu putem fi buni, sa incercam sa fim macar politicosi ! "