Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa...

      Tu insa, cand te inchini DOMNULUI, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau Ceresc, Care este intru ascuns; si Tatal tau, Care vede intru ascuns, iti va rasplati la aratare. 

Evanghelia dupa Matei / Capitolul 6: 6

†

 

   Pentru multi crestini din ziua de azi, „rugaciunea” inseamna mai putin, decat participarea la un serviciu sacru sau o meditatie comunala. Rugaciunea personala a disparut, sau a facut loc diferitelor forme de „meditatie”. Este de la sine inteles pentru oamenii biblici, ca si pentru parintii bisericii, nu numai sa asiste in mod regulat si la ore stabilite la rugaciunea comuna a tuturor credinciosilor, ci, pe langa asta, sa se retraga la fel de regulat pentru a avea o rugaciune personala.

 Deci, in ceea ce priveste Domnul nostru Iisus Hristos, in viata lui pamanteasca crestinii au vazut intotdeauna un exemplu de orientare si indrumare, auzim ca el a fost un participant frecvent la sarbatorile de Sabat din sinagogile din Palestina si faptul ca, in copilarie, el a participat la un pelerinaj la Ierusalim in timpul festivalului. Orice evreu devotat trebuie sa fi avut o atitudine similara la acea vreme.

  Hristos avea in mod evident obiceiul de a se ruga regulat, respectiv singur. Pentru aceasta convorbire cu totul personala cu Tatal Sau Ceresc, El se retragea de preferinta „in locuri pustii” sau „singur pe un munte”.
Cand se roaga, El se retragea si dintre multimile la care se stia totusi trimis, si chiar dintre ucenicii Sai, care il insoteau de altfel in mod statornic. Chiar si in gradina Ghetsimani, unde i-a luat totusi cu Sine, El i-a lasat in urma pe ucenicii Sai cei mai apropiati, pe Petru si pe cei doi fii ai lui Zevedei, si s-a indepartat de ei „ca la o aruncatura de piatra” - adica in afara distantei de unde putea fi auzit - pentru a-Si preda cu totul singur vointei Tatalui inima Sa infricosata pana la moarte.

 Iar ceea ce a facut El insusi vreme de o viata i-a invatat in mod expres sa faca si pe ucenicii Sai. impotriva unui obicei pios larg raspandit in epoca, acela de a ramane in locurile publice si in colturile strazilor atunci cand semnalul goarnei anunta inceputul jertfei de dimineata si de seara la Templu, Hristos poruncea retragerea la rugaciune in „camara” cea mai ascunsa a casei, acolo unde numai „Tatal ascuns” poate vedea si auzi.

 Apostolii si, dupa ei, sfintii Parinti au facut la fel. Ii vedem pe Petru si pe Ioan urcandu-se la Templu „la ceasul al noualea al rugaciunii”, vedem si intreaga comunitate primara „staruind intr-un suflet in rugaciune”, precum il vedem si pe Petru singur „urcand la ceasul al saselea pe acoperis sa se roage”. Dupa cum se vede, ne putem ruga in orice loc in care ne-am afla. Insa atunci cand vrem sa ne dedicam rugaciunii personale, putem cauta un loc potrivit pentru aceasta. Petru se afla in calatorie si de aceea, pentru a fi singur, i-a ramas doar alegerea acoperisului plat al casei in care era oaspete.

 Intr-o epoca in care pentru un crestin a se ruga zilnic era inca un lucru de la sine inteles, Parintii se ocupa si de chestiunea locului potrivit pentru aceasta rugaciune personala.

 Despre locul [rugaciunii] trebuie stiut ca, atunci cand ne rugam corect, orice loc este potrivit pentru rugaciune. Fiindca „in orice loc”, zice Domnul, „imi veti aduce tamaiere drept jertfa” si: „Vreau ca oamenii sa se roage in orice loc”.

 Pentru ca fiecare sa-si poata aduce rugaciunile sale in liniste si fara distragere, exista si o prescriptie ca fiecare sa isi aleaga in casa sa locul cel mai sfant si [acolo]... sa se roage.

 Primii crestini - si de asemenea si primii monahi ai pustiei Egiptului - rezervau in fapt, atunci cand era cu putinta, un anumit spatiu al casei lor, de obicei linistit si orientat intr-un anumit mod, pentru a-si aduce acolo rugaciunile private. Camerele de rugaciune sau „oratoriile” primilor Parinti ai pustiei Egiptului degajate de cateva decenii din nisipul pustiei pot fi recunoscute deci ca atare. Asta fireste nu ii impiedica pe crestini, continua Origen, sa se roage de preferinta si acolo unde credinciosii se aduna, cum e si firesc, intrucat [acolo] langa multimile credinciosilor stau atat puterile ingeresti, cat si „taria Domnului nostru” si Mantuitorului insusi, apoi si duhurile sfintilor si, dupa cum cred, si cele ale celor deja adormiti, ba chiar ale celor ce sunt inca in viata, chiar daca modul in care sunt de fata acestia nu poate fi redat usor.

 Parintii aveau la inima avertismentul lui Hristos fata de orice etalare publica a evlaviei proprii, adica fata de „fatarnicie”, acel viciu subtil tocmai al celor „evlaviosi”.

 Rugaciunea in piete duce la cautarea slavei desarte, dar cel ce lupta cu aceasta se roaga in camara sa.

 Stim din multe relatari ca Parintii pustiei isi dadeau intreaga osteneala pentru a-si exercita lucrarea ascetica - inclusiv rugaciunea lor - in ascuns in toate imprejurarile. Exemplul lui Hristos si al unor Parinti ne da de inteles ca aici nu era vorba numai de evitarea pacatului desertaciunii. Rugaciunea este in fiinta ei cea mai profunda un „dialog al mintii cu Dumnezeu”, in care prezenta altora poate duce la imprastiere.

 A zis avva Marcu, avvei Arsenie:
„De ce fugi de noi?”
Atunci batranul i-a zis:
„Dumnezeu stie ca eu va iubesc. insa eu nu pot sa fiu cu Dumnezeu si in acelasi timp cu oamenii. Sus miile, zecile de mii, de ingeri au numai o singura vointa, oamenii insa au multe vointe. -Nu pot sa-l las pe Dumnezeu si sa ma duc la oameni.”

 Totusi pericolul imprastierii prin prezenta altora, la care trebuie sa luam seama si in rugaciunea comunitara, nu este inca motivatia ultima a dorintei de singuratate a adevaratului rugator. in faptul de „a fi impreuna cu Dumnezeu” de care vorbeste Arsenie, intre Creator si creatura Lui se petrec lucruri care in esenta nu sunt menite unor ochi si urechi straine.

 Un frate s-a dus la chilia avvei Arsenie in Sket.
A privit pe fereastra si l-a vazut pe batran cu totul ca in foc. Fratele insa era vrednic sa vada aceasta. Si dupa ce a batut la usa, batranul a iesit afara si l-a vazut pe frate infricosat si i-a zis: „Bati de multa vreme? N-ai vazut ceva?” Iar el a raspuns: „Nu.” Si dupa ce a vorbit cu el, l-a slobozit.

 Aceasta tainica „rugaciune de foc” ne este cunoscuta si de la alti Parinti; vorbeste de ea Evagrie, la fel si Ioan Cassian. Timpul acestei rugaciuni este mai cu seama noaptea, a carei obscuritate sustrage lumea vizibila ochilor nostri; locul ei este „pustia” adanca, „muntele inalt” care ne separa de toate, iar acolo unde acestea nu sunt accesibile, „camara” ascunsa.

⏩   Sunt doua cai de a ajunge la Dumnezeu

Ieroschimonah Gabriel Bunge

Fragment din cartea "Practica rugaciunii personale dupa traditia sfintilor Parinti sau „Comoara in vase de lut”

sursa:crestinortodox.ro