Osana! Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului si Imparatul lui Israel!
Intrarea triumfala a Domnului in Ierusalim
†
« Osana! Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! »
« Imparatul lui Israel! »
Dupa ce incheiem cele 40 de zile ale Postului Mare ce ne-au pregatit pentru Saptamana Sfintelor Patimiri ale Domnului, trecem prin doua zile de bucurie in care cinstim minunea invierii lui Lazar, sambata, si sarbatorim, duminica de Florii, Intrarea triumfala a Domnului in Ierusalim. De duminica seara, prin slujba Vecerniei, intram in Sfanta si Marea Luni, adica in zilele sfinte ale Saptamanii Mari, cand suntem alaturi de Hristos, Care patimeste pentru mantuirea noastra.
Hristos intra in Ierusalim smerit, „sezand pe manzul asinei”, si este primit cu aclamatii de poporul plin de entuziasm, exprimat prin cuvinte de binecuvantare mesianica:
Osana! Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului, Imparatul lui Israel! (Ioan 12, 13)
Invierea lui Lazar determina primirea triumfala a Domnului in Ierusalim, ceea ce ne prezinta in sinteza acest tropar pornind de la relatarea biblica a Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan:
Deci da marturie multimea care era cu El, cand l-a strigat pe Lazar din mormant si l-a inviat din morti. De aceea L-a si intampinat multimea, pentru ca auzise ca El a facut minunea aceasta (Ioan 12, 17-18)
Mantuitorul vine in Betania insotit de ucenicii Sai si este intampinat de surorile lui Lazar. Impreuna merg la locul unde era inmormantat Lazar, ce murise de patru zile, si la cuvantul lui Hristos piatra de la intrarea in mormant este data la o parte.
Domnul Iisus Hristos S-a rugat si, varsand lacrimi, a strigat cu voce mare: Lazare, iesi afara! Si indata a iesit mortul; iar dupa ce a fost dezlegat, a plecat acasa.
Aceasta minune i-a cutremurat pe toti cei din Betania, dar mai ales pe miile de evrei adunati la Ierusalim pentru a sarbatori pastile legii vechi.
« multi dintre cei care au vazut minunea” invierii lui Lazar « au crezut in Hristos ». La sase zile dupa aceasta minune Domnul Hristos a venit in casa lui Lazar si a cinat cu el, iar sora lui, Maria, « a turnat mir pe picioarele lui Hristos ».
Intrarea Domnului în Ierusalim
Inalt Prea Sfintitului Parinte Bartolomeu Anania
A doua zi Mantuitorul a trimis « pe ucenicii Sai sa-I aduca asina si manzul ei ». A intrat in Ierusalim plin de smerenie « pe manzul asinei », fiind aclamat de popor. Au fost puse inaintea Lui, vesminte si ramuri de finic; unii le aruncau pe cale, iar altii le purtau in maini si strigau, mergand inaintea Lui:
« Osana Fiului lui David! Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului, Imparatul lui Israel! »Aceasta primire regala pe care au facut-o cei din Ierusalim Domnului Iisus Hristos a impresionat intreaga cetate. Lucru subliniat si de imnografia Triodului:
« Multimea cea mare, Doamne, asternea pe cale vesmintele sale si altii taiau ramuri din copaci si le purtau; iar cei ce mergeau inainte si cei ce urmau strigau, zicand: Osana, Fiul lui David! »Starea de bucurie a Intrarii Domnului in Ierusalim se regaseste si in primele cantari de la Vecernia din Sfanta si Marea Luni, cand se face trecerea catre Saptamana Sfintelor Patimiri ale Domnului. « Bucura-te si te veseleste, cetatea Sionului » ca « iata Imparatul tau a venit in dreptate, sezand pe manz », « sa implineasca Scriptura”. « De la stalpari de finic » ale praznicului imparatesc al Floriilor trecem « la alta serbare dumnezeiasca, la cinstitele Patimiri ale lui Hristos ».
Numaidecat ne pregatim duhovniceste pentru a fi cu Domnul nostru Iisus Hristos in zilele Sfintelor si Mantuitoarelor Sale Patimiri din Ierusalim spre a ne invrednici, dupa durerea Crucii, sa ne bucuram de slavita Sa Inviere.
sursa:ziarullumina.ro
De ce L-au salutat ierusalimitenii pe HRISTOS cu ramuri de palmier?
Dupa ce Lazar a inviat din morti, cu doar o saptamana inainte de invierea sa, Isus si-a trimis ucenicii sa-i aduca un magar si a intrat in cetatea Ierusalimului inconjurat de ei. De atunci, ca un obicei adanc inradacinat in traditiile poporului ortodox, credinciosii au comemorat evenimentul deosebit al intrarii Domnului in Ierusalim prin tinerea de icoane festive si tinand o procesiune de stalpi (ramuri verzi sau cu frunze), la fel ca vechiul evreu. La fel.
Exista multe traditii asociate cu Sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim, dar exista si multe intrebari care vin cu ele, dar una care este adusa in discutie an de an in mediile online si in alte cadre teologice si ecleziastice este aceea ca ierusalimii sustin sau pune ramuri de palmier la picioarele lui Hristos. De ce, asadar, au ales ei finicul si nu un alt tip de arbust sau planta pentru a-si exprima bucuria in momentul intalnirii cu Mantuitorul? Sa aflam impreuna raspunsul, in randurile de mai jos!
Finicul, intampinarea si intruchiparea lui Hristos.
Pornim in incercarea noastra explicativa, asa cum este si firesc, de la textul Sfintei Scripturi si aflam, asadar, ca evreii alaturi de copiii lor asterneau inaintea Mantuitorului vesminte si ramuri de finic; unii le aruncau pe cale, iar altii le purtau in maini si strigau, mergand inaintea Lui: ,,Osana Fiului lui David! Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului, Imparatul lui Israel!” (Matei 21, 9; Ioan 12, 13).Pentru cei care nu stiu, finicul cau curmalul este un arbust foarte prezent in istoria crestinismului. Dupa denumirea stiintifica „Phoenix dactylifera”, finicul este un palmier ce face parte din genul Pheonix, fiind considerat inca din cele mai vechi timpuri un simbol al iubirii, al nadejdii si al invierii. Unii scriitori bisericesti au propus o paralela interesanta intre etimologia cuvantului „finic” si pasarea Phoenix, care arde, apoi renaste din propria cenusa, simbol regasit chiar si in Sfanta Scriptura, in cartea lui Iov: „Si imi ziceam: Voi adormi in cuibul meu si ca pasarea Phoenix voi inmulti zilele mele” (29, 18). Mai tarziu, simbolul acesta a fost corelat chiar cu moartea si Invierea Mantuitorului, dupa trei zile, pasarea Phoenix fiind gravata pe multe pietre funerare din primele secole crestine. Acest lucru este confirmat si de o descoperire interesanta, de acum cativa ani, din Tesalonic. In contextul lucrarilor de constructie a metroului, in zona statiei „Piata Democratiei”, aproape de „Poarta de Aur”, a fost descoperita o capela funerara, in interiorul careia arheologii au gasit mai multe resturi de mozaic ce compun o pasare Phoenix cu un fel de aureola, de fiecare parte fiind reprezentate alte sase pasari. Arheologii au cercetat subiectul si au presupus ca pasarea Phoenix este simbolul lui Hristos, iar cele 12 pasari sunt Sfintii Apostoli.
Arbust rezistent, capabil sa traiasca chiar si peste 200 de ani, finicul a fost in veacurile persecutiilor si un simbol al rezistentei pentru cei dintai crestini. Pentru dulceata si savoarea sa fructelor sale (curmalele), finicul a fost numit in vechime „hrana pamantului”, fapt care i-a facut pe unii crestini sa-l asemene inca o data cu Hristos, cel care inainte de a petrece trei zile si trei nopti in inima pamantului, in locuinta mortilor, ne-a lasat noua Sfanta Euharistie, Taina Tainelor si adevarata hrana si bautura care ne ajuta sa crestem intru Hristos si sa devenim una cu El.
Desi in Noul Testament finicul este regasit doar in contextul Intrarii Domnului in Ierusalim si in Apocalipsa, in cartile Vechiului Testament, termenul „finic” este mentionat de 21 de ori. Spre exemplu, in Psalmul 91 citim ca „Dreptul ca finicul va inflori si ca un cedru din Liban se va inmulti”, in sensul ca omul care este credincios, smerit si care traieste dupa poruncile Domnului va creste in armonie si in virtute asemenea acestor arbori, iar in Cartea a doua a macabeilor (10, 7), finicul este amintit, ca si la Intrarea Domnului in Ierusalim, ca semn al laudei si al bucuriei: „Pentru aceea, stalpari si ramuri frumoase, precum si finici avand, laude dadeau Celui care ii invrednicise sa sfinteasca templul”.
Fiind bine ancorat in timp, obiceiul purtarii ramurilor de finic s-a perpetuat si a reusit sa ramana viu pana in zilele noastre. Spre exemplu, la sfarsitul secolului al IV-lea, pelerina apuseana Egeria (sau Etheria, in unele scrieri bisericesti), in jurnalul ei de calatorie la Locurile Sfinte, ne vorbeste despre procesiunea ce se organiza in aceasta zi a Floriilor, dupa savarsirea Sfintei Liturghii. Toti crestinii se strangeau pe la orele 13:00 si mergeau impreuna cu slujitorii si episcopul cetatii pe Muntele Maslinilor, pana la locul de unde Domnul S-a Inaltat la cer: „Tot poporul merge inaintea episcopului, cantandu-se imne si antifoane si raspunzand intr-una: «Binecuvantat Cel ce vine in numele Domnului!». Si toti copiii cati sunt prin acele locuri, pana chiar si cei care nu pot merge singuri pe picioare si care – mici fiind – ii poarta parintii asezati pe grumazul lor, purtand toti, in maini, ramuri: unii de palmieri, altii de maslini, si asa este insotit episcopul in chipul in care a fost intampinat atunci Domnul”. Apoi, din Ierusalim, sarbatoarea Duminicii Stalparilor a trecut mai intai in Egipt, apoi in Siria si in Asia Mica. In secolul al V-lea era celebrata deja in capitala Imperiului bizantin, Constantinopol. In timpul secolelor al VI-lea si al VII-lea, sarbatoarea se raspandeste si in Occident, cand se introduce in traditia bisericii si binecuvantarea ramurilor de finic, aduse de credinciosi la biserica.
Ramuri cu adanci semnificatii teologice
Trecand in plan liturgic, observam ca in crestinism, ramurie de finic simbolizeaza biruinta vietii asupra mortii, victoria sufletului, care este vesnic, asupra trupului. Astfel, regasim prezenta ramurilor de finic in Marimurile Utreniei Floriilor, care ne cheama: „Veniti si noi cu pruncii sa aducem lui Dumnezeu credinta, ca niste ramuri de finic si dragoste ca niste stalpari”, dar si in troparul sarbatorii, pe care il auzim cantat la strana in aceasta zi si in care ramurile de finic sunt considerate „semne ale biruintei”: „Pentru aceasta si noi, ca pruncii, semnele biruintei purtand, Tie biruitorului mortii strigam: Osana Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat Cel Ce vii intru numele Domnului”. Intelesul duhovnicesc al stalparilor este unul profund, cu perspective teologice care ar trebui sa ne ramana in minte. Potrivit Sinaxarului, prin stalpari, adica prin ramuri fragede, s-a aratat mai dinainte biruinta lui Hristos impotriva mortii. „Acest popor care acum falfaie stalpari de finic peste cateva zile ii va ciopli crucea. Acestia, care ii striga acum Osana, vor striga sa se rastigneasca. Astazi ii arata cinste, iar peste cateva zile, atata defaimare”, spunea Ilie Miniat, unul dintre cei mai insemnati predicatori greci din perioada post-patristica.Totodata, stim ca in Roma antica era obiceiul ca invingatorii in lupte sau in razboaie sa fie cinstiti si insotiti in procesiuni triumfale cu ramuri verzi de copaci, iar in Grecia antica, in timpul Jocurilor Olimpice, in ziua a cincea erau premiati invingatorii care primeau o cununa din ramuri de maslin salbatic. Astfel, ziua aceasta a Floriilor devine pentru fiecare dintre noi o „alarma” care ne aminteste ca suntem chemati sa ne reinnoim viata prin pocainta si prin impartasirea cu Sfintele Taine, pentru a putea infrange hatisurile si cursele diavolului, spre a ajunge invingatori la triumful Invierii. Tot cu acest inteles, de biruinta asupra mortii si ca semn al Invierii sunt amintite ramurile de finic in cartea Apocalipsei, unde citim: „ […] iata multime multa, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul si semintiile si popoarele si limbile, stand inaintea tronului si inaintea Mielului, imbracati in vesminte albe si avand in mana ramuri de finic” (Apocalipsa 7, 9). Faptul ca ramura de finic este alcatuita din mai multe frunze face trimitere la un buchet, un manunchi compus din virtutile pe care noi le-am dobandit prin nevointa de-a lungul postului si cu care ar trebui sa Il intampinam pe Hristos in semn de incredintare desavarsita si deplina in Cuvantul Evangheliei si in poruncile Sale mantuitoare. sursa:Bizanticons Art
Comentarii
Trimiteți un comentariu
„Rugăciunile, gândurile și ideile tale ne inspiră! Lăsați un comentariu.”