Vindecarea lunaticului – credința, rugăciunea și postul | Matei 17, 14-23

pe
Vindecarea lunaticului – credința care se întărește prin rugăciune și post Vindecarea lunaticului este minunea relatată în Matei 17, 14-23, în care Iisus Hristos vindecă un copil adus de tatăl său. Pericopa, citită în Duminica a X-a după Rusalii, arată că adevărata credință se întărește prin rugăciune și post. Hristos îi învață pe ucenici că până și credința cât un grăunte de muștar poate birui obstacole care par imposibile. Evanghelia Vindecării lunaticului ne așază înainte una dintre cele mai dureroase imagini ale iubirii părintești: un tată îngenuncheat înaintea lui Iisus pentru copilul său. Nu vine cu vorbe multe și nici cu pretenții. Vine cu durerea unui om care a încercat tot ce putea și rostește una dintre cele mai simple rugăciuni ale Evangheliei: „Doamne, miluiește pe fiul meu!” Evanghelia zilei În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și ade...
0

Inima Sa era indragostita de tot ceea ce Tatal Lui a creat prin El si pentru El.

pe

   Inima Sa era indragostita de tot ceea ce Tatal Lui a creat prin El si pentru El.

†

   Cu cat citesc mai mult Noul Testament, cu atat imi dau seama cat de frumos, de bun, de dragastos, de minunat si dulce e  DOMNUL nostru lISUS. Flamand in pustie, a refuzat sa prefaca pietrele in paini pentru Sine, dar i-a hranit pe altii cu cinci paini si doi pesti, fara sa stea pe ganduri. Se duce in munti sa fie singur cu Tatal, dar ii vindeca pe bolnavii adusi in brate de cei care au mers dupa El zeci de kilometri. Insetat in miez de zi la fantana lui Iacov, deschide boiereste izvoarele Duhului, ca s-o adape pe samarineanca. 

  Nu are unde sa-si plece capul, dar il lasa pe Ioan sa-si odihneasca tampla pe pieptul Lui. Se duce ca un viteaz sa caute oaia bleaga; o asaza pe umeri si-i canta pe drumul staul Psalmul 22: 

Adonay roi lo spre eshar, binot dese yarbiteni 

Domnul e Pastorul meu, nu duc lipsa de nimic

  Pe cruce, Isi daruieste si camasa. Intoarce obrazul cand e palmuit. Merge la nunti, cineaza cu vamesi, cearta vanturi, pupa copiii pe frunte, daltuieste in chiparosi cot la cot cu Iosif, Se plimba pe malul marii, admira pasarile cantatoare, miroase anemonele si gladiolele, doarme in corabie ca un pui de leu, iarta pe desfranata care-si lasa parul in cascade sa curga pe picioarele Lui miruite. 

  Toate, absolut toate Le face pentru celalalt. Nimic pentru Sine. Cuvantul Lui era o gradina, iar inima Sa era indragostita de tot ceea ce Tatal Lui a creat prin El si pentru El. 

  Hristos, spune Sfantul Maxim, e Cel

care iubeste sa fie iubit ( agapon to agapesthai ) 

  Si, de aceea, eu nu cred ca frica de moarte sau de suferinta L-au facut sa rosteasca rugaciunea din Ghetsimani, ci dragostea lui fierbinte de a trai ca unul dintre noi...

Pr. IOAN BĂDILIȚĂ " DUMNEZEUL INIMII MELE " o lectură la care voi reveni de multe ori.

Comentarii

Trimiteți un comentariu