Cum să găsești liniștea sufletului în lumea grăbită - Părintele Ioan Bădiliță
Învață să te oprești, să respiri și să redescoperi pacea pe care Dumnezeu o așază în inimă.
Învățătura Părintelui Ioan Bădiliță: Dreptul de a te opri și de a respira
Vine un moment în care simți că lumea apasă prea tare.
Nu e un gest brusc, nu e o ruptură, ci mai degrabă o oboseală care se așază peste tine ca o pătură grea.
Știrile curg fără oprire, ecranele nu se sting niciodată, iar tu te trezești prins într-un carusel care nu încetinește niciodată. Scrollezi, răspunzi, alergi, ții pasul cu un timp care nu se mai oprește, de parcă ai putea pierde ceva dacă ai clipi prea mult.
Și, fără să îți dai seama, ajungi să porți totul:
povești care nu sunt ale tale, dureri împrumutate, zgomotul constant al unei lumi mereu în alertă.
Trupul știe. Inima știe.
La un moment dat, ele încep să ceară liniște — o liniște adevărată, adâncă, nu cea dintr-o cameră goală, ci aceea care se naște în tine când alegi, pentru o clipă, să te oprești.
Și să respiri.
A te opri nu este slăbiciune.
Nu este nepăsare.
Este un gest de grijă, o formă implicită de iubire față de tine însuți.
Este acel „nu” curat, rostit lumii care cere mereu mai mult, mai repede, mai perfect.
Este oftatul lung după prea multe respirații ținute în piept, este întoarcerea blajină către ritmul tău — acela pe care îl uiți în goană... ritmul inimii tale.
Nu suntem făcuți să ducem totul.
Avem și noi nevoie să ne sprijinim fruntea pe umărul cuiva drag,
să ne lăsăm cu toată greutatea într-o îmbrățișare care nu cere nimic,
ci doar spune, simplu: „Sunt aici”.
Într-un zâmbet se poate ascunde o vindecare.
Într-un cuvânt bun, spus la timp, se poate aprinde din nou speranța.
Într-un „te înțeleg” rostit fără grabă se poate naște din nou curajul de a fi.
Uneori, bunătatea simplă, cea fără spectacol, fără plan, e tot ce avem nevoie ca să ne aducem aminte cine suntem.
Există o înțelepciune adâncă în a te opri din goană.
În a lăsa lumea să meargă mai departe, măcar pentru o vreme, fără tine.
Lumea-și va continua drumul oricum.
Dar tu — tu ai dreptul să respiri, să închizi ochii, să îți aduni sufletul din toate colțurile în care s-a risipit.
Și în liniștea aceea care vine după, când lumina se așază pe chipul tău și aerul devine mai moale, ceva se întoarce: o atingere ușoară, o amintire, o pace mică, dar adevărată.
Atunci înțelegi că ești încă aici, că ai supraviețuit zgomotului,
că încă știi să simți.
Și că, pentru clipa aceea, liniștită, caldă, rotundă — tu îți ești de-ajuns.
„A te opri nu înseamnă a renunța. Înseamnă a-ți aminti că viața nu se măsoară în grabă, ci în respirații conștiente și clipite de recunoștință.
Liniștea nu este absența lumii, ci prezența lui Dumnezeu în tine.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu
„Rugăciunile, gândurile și ideile tale ne inspiră! Lăsați un comentariu.”