Pilda BOBULUI de GARU.

†

    Un om foarte sarac si cu sase copiii acasa, pleca sa-si castige painea in alt sat din apropiere. Dupa o saptamana de lucru, a primit drept plata pentru munca lui un sac cu grau. S-a bucurat bietul om, caci sapte guri flamande il asteptau acasa. Cu sacul in spinare - pentru a nu cheltui nimic cu transportul lui - mergea saracul, pe arsita dogoritoare, sufland din greu. Obosit, se oprise la marginea drumului, la umbra unui copac.

   Deodata, vede venind prin praful soselei o trasura frumoasa, trasa de patru cai. In lumina soarelui, sclipeau hamurile telegarilor si hainele vizitiului, de-ti luau ochii. Un domn, imbracat in haine scumpe, sedea in fundul trasurii.

   Orbit de atata frumusete si bogatie, privea uimit saracul si nu-i veni sa creada ochilor, cand trasura se opri in dreptul lui, iar bogatul intinzand mana ii spuse:

- Da-mi si tu ceva.

- Dar sunt sarac eu, domnule, nu am nimic de dat.

- Da-mi si tu ceva, vorbeste din nou bogatul.

Saracul privea ingandurat.

- Da-mi si tu ceva, ceru a treia oara, strainul.

   Pentru a scapa de el, nevoiasul a dezlegat sacul si luand cu zgarcenie un bob, l-a intins, zicandu-i:

- Iaca, tine o farama din painea copiilor mei.

   Bogatul primi bobul si facu semn vizitiului sa mearga inainte. Porni cu povara pe umeri si saracul.

   Ajuns acasa, rastoarna boabele din sac, pentru a le trimite la macinat. Dar mare a fost mirarea tuturor, cand vazura stralucind, in gramada rasturnata, un graunte de aur.

   Acum se face lumina in mintea omului si pricepe ca darul lui - un bob de grau - ii fusese intors inmiit, prin trimisul lui Dumnezeu.

- O! De as fi fost mai darnic, cat de multe boabe de aur as avea acum! De ce n-am dat un pumn macar?

Fragment din cartea "FLORI IN CALEA TINERETII", Editura Reintregirea