Pofta, calea pierzării; Dragostea, calea mântuirii
Cum ne pierdem sufletul rațional și cum îl putem salva
†
Începutul păcatului și începutul mântuirii – cugetări din învățătura Sfântului Antonie cel Mare
Sfântul Antonie cel Mare, părintele monahilor și lumina pustiei, ne învață că:
Începutul păcatului este pofta, prin care se pierde sufletul rațional; iar începutul mântuirii și al Împărăției Cerurilor este dragostea.
Aceste cuvinte cuprind un adevăr adânc despre lupta lăuntrică a fiecărui creștin. Pofta, fie că este după cele materiale, fie că izvorăște din dorințe necuvenite, încețoșează mintea și îndepărtează omul de rațiunea sa dumnezeiască. Ea îl leagă de pământ, de lucruri trecătoare, și îi slăbește legătura cu Dumnezeu. În acest context, sufletul devine rob al plăcerilor lumești, pierzându-și libertatea și curăția.
Pe de altă parte, dragostea, adevărată și sinceră, este izvorul mântuirii. Dragostea dumnezeiască luminează sufletul, deschide inima spre aproapele și îl înalță pe om spre Împărăția Cerurilor. Ea este temelia tuturor virtuților și calea care ne unește cu Hristos.
În viața de zi cu zi, să luptăm cu puterea rugăciunii și a smereniei împotriva poftelor care încearcă să ne robească, și să căutăm să înrădăcinăm dragostea în toate faptele noastre. Să iubim pe Dumnezeu mai presus de toate și pe aproapele ca pe noi înșine, căci în aceasta stă desăvârșirea legii dumnezeiești.
Sfinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, să ne dăruiască înțelepciune și putere în lupta duhovnicească! 🙏
RăspundețiȘtergere„Bunule Părinte Antonie, cel ce durerile şi păcatele noastre le cunoşti, nu trece cu vederea glasurile de rugăciune ale celor ce aleargă la mijlocirea Ta şi nu te uita la nevrednicia celor ce Te roagă, ci la slava şi mila lui Dumnezeu, pe care Tu L-ai mărturisit şi spre care se îndreaptă rugăciunea ce Ţi-o aducem.
O, slăvite făcător de minuni, părintele săracilor, ocrotitorul văduvelor, sprijinitorul orfanilor, vino cu obişnuita Ta îndurare în ajutorul nostru prin rugăciunile Tale către Dumnezeu, ca să fim mângâiaţi în nevoi, ca să fim apăraţi de primejdii, de ispite şi de păcate.
Tu, cel ce ai făcut din pustiul Egiptului loc de preaslăvire a Marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului, fă şi din pustiul sufletului nostru, ars de necredinţă şi ros de patimi, loc plăcut Ţie, în care să se sălăşluiască virtutea, prin Tine să se mărească numele Tău cel sfânt, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.”