Fericirea în lucruri mărunte

   Această poezie este o reflecție delicată asupra fericirii găsite în liniște, în acceptare și în frumusețea lucrurilor mărunte. Prin imagini poetice pline de sensibilitate – un stejar adânc înrădăcinat, un geam aburit cu un desen de copil, tăcerea dintre două rugăciuni – versurile conturează o stare de pace interioară, în care timpul nu mai cere grabă, ci doar prezență. E o invitație la eliberare de poverile trecutului și la redescoperirea bucuriei simple, acolo unde îngerii își lasă semnele nevăzute.

†

   Fericirea, tăcerea și îngerii nevăzuți

Fericirea e un foșnet blând,
o frunză-n vântul dimineții,
o rugă spusă tremurând
în liniștea bătrâneții.

E greutatea unor ani
ce-și poartă tainic strălucirea,
nu-n trupuri drepte de titani,
ci-n pacea ce-și găsește firea.

E timpul care nu mai cere
să fii mai mult, să fii altfel,
ci doar să fii, să-ți lași tăcere
pe suflet ca un cântec fel.

E-n chipul unui prunc ce-adoarme,
în fumul cald dintr-un cămin,
în mâna slabă ce mai poartă
speranța unui drum senin.

Fericirea nu-i grabă, nici faimă, nici dor,
ci clipa în care te-așezi ca un nor,
ușor peste lume, uitând să întrebi
cât cântărești, cât poți sau ce trebuie să ai.

E doar să asculți, să privești, să respiri
și-n tot ce-i prea simplu minuni să presimți,
căci îngerii tăi, prin lucruri mărunte,
îți lasă iubirea în semne ascunse.