Păcatul judecății și calea smereniei

   Să nu judecăm, ca să nu fim judecați

†

   Mai bine să ne vedem păcatele decât pe ale altora

 

   În miezul unei nopți de primăvară, un tânăr creștin ortodox, aflat în rugăciune în fața unui altar, îngenuncheat lângă câteva icoane și cărți sfinte, își revărsa sufletul către Dumnezeu. Cămăruța lui era sărăcăcioasă, având o gaură mare în tavan, lipsită de încălzire și electricitate. Printre lacrimi, aprinzând șapte lumânări, își striga dorința cea mai profundă:

   Doamne, dacă într-adevăr exiști, permite-mi să Te simt, să Te întâlnesc, să Te găsesc; Doamne, vorbește-mi!

   Afară a început să plouă, iar picăturile acompaniau suav o pasăre ce s-a oprit la fereastra băiatului, cântând. Dar el nu a auzit-o. Dumnezeu i-a „vorbit”.

Neauzind nimic, s-a rugat din nou: „Doamne, vorbește-mi!” Pasărea a ciocănit de trei ori geamul, însă băiatul nu a ascultat-o. Dumnezeu i-a „vorbit” a doua oară.

Cu durere în suflet, tânărul a murmurat: „Doamne, Te implor, vorbește-mi!” Vântul a început să bată lin, dar băiatul nu i-a dat importanță. Aștepta altceva. Dumnezeu i-a „vorbit” pentru a treia oară.

Stingând trei lumânări, tânărul a spus: „Doamne, arată-mi-Te, vreau să Te văd!” Pasărea a zburat, iar un fulger a brăzdat cerul, dar el nu l-a observat. Dumnezeu i s-a „arătat”.

„Doamne, lasă-mă să Te miros!” O floare de pe icoana Sfintei Treimi a căzut lângă genunchii săi, iar nectarul s-a împrăștiat pe hainele lui. Dar băiatul nu a simțit parfumul. Dumnezeu S-a lăsat „mirosit”.

Stingând încă două lumânări, tânărul a continuat: „Doamne, vreau să Te ating!” Prin gaura din tavan, o albină a coborât și s-a așezat pe umărul său, dar el a gonit-o. Dumnezeu S-a lăsat „atins”.

Adormind lângă altar, înainte de a stinge ultima lumânare, a murmurat: „Doamne, lasă-mă să Te gust!” O picătură de untdelemn din candelă i-a atins buzele. Dar el nu a conștientizat. Dumnezeu S-a lăsat „gustat”.

În vis, s-a văzut îngenuncheat în fața altarului, plângând: „Nu Te simt, Doamne, cred că nu exiști sau m-ai părăsit.” O lumină puternică a apărut, iar un înger i-a vorbit:

   Băiatule, eu sunt Rafael, unul dintre cei șapte sfinți îngeri. Dumnezeu ți-a răspuns la rugăciuni, dar nu ți-ai dat seama. Nu L-ai simțit pentru că ai avut îndoieli. Dumnezeu este iubire, iar cel care iubește cu adevărat nu poate să nu-L simtă.

Tânărul, uluit, a privit către icoana Sfintei Treimi. Din spatele ei, o voce blândă a răsunat:

   Fiule, Eu exist! Nu te-am părăsit. Cine Mă caută cu adevărat Mă găsește, dar trebuie să creadă. Credința nu este doar o convingere intelectuală, ci o încredere vie. Fericiți sunt cei ce nu au primit dovada Mea, dar cred în Mine!

   În acea dimineață, tânărul s-a trezit și a început să facă metanii, simțind în sfârșit prezența lui Dumnezeu. Biblia, pe care o lăsase mereu închisă, era acum deschisă. A citit:

   Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor... Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este (Matei 4:17, 5:48).

   Cu inima plină de recunoștință, a înțeles că Dumnezeu i-a răspuns la fiecare chemare. Nu în modurile așteptate de el, ci în felul Său tainic și minunat. De atunci, nu a mai avut nicio îndoială: îl întâlnise pe Dumnezeu mereu, doar că nu realizase acest lucru.