Mică ispită, mare cădere - Ispita oului la lumânare
Pilda chiliei și a conștiinței - Căderea și glasul tăcut al conștiinței
†
Un frate tânăr s-a mutat în chilia starețului cu dorința de a se ruga împreună și de a ține post aspru. Dar, într-o clipă de slăbiciune, ispita l-a biruit…
Când starețul a plecat pentru puțin timp, ucenicul nu a rezistat chemării poftelor – a luat un ou și, punându-l pe o cheie veche de hambar, a început să îl coacă la lumânare.
Starețul s-a întors neașteptat și l-a prins în flagrant:
— Ce faci acolo? s-a mirat el.
— Iată, părinte, cel viclean m-a îndemnat să coc oul, a răspuns ucenicul....
Deodată, dintr-un colț al chiliei, s-a auzit o voce nelămurită și puternică:
— Nu-l crede, părinte! Învăț și eu de la el – nu credeam că se poate!
🎯 Gânduri pentru suflet:
-
Ispita vine discret, chiar și în cele mai sfinte locuri și în cele mai curate inimi.
-
Smerenia adevărată recunoaște lupta și nu se ascunde – ucenicul și-a mărturisit greșeala.
-
Paza de duhul viclean trebuie să fie permanentă – grijă la gânduri și gesturi mici.
-
Conștiința e învățător dat de Dumnezeu – vocea interioară ce ne mustră e darul care ne salvează.
Să ne aducem aminte că, în rugăciune și asceză, nu ne luptăm doar cu trupul, ci și cu mintea și inima. Iar atunci când cădem, trebuie să o spunem cu glas tare: “m-am poticnit”. Pentru că doar recunoscând greșeala putem primi ajutorul Celui Atotîmputernic.
✍️ Te invit să meditezi la această pildă și să împărtășești gânduri: când te-ai confruntat cu o ispită „mica”, dar reală? Cum te-ai înălțat după ce ai recunoscut-o?
Cel ce adună în timpul verii este un om prevăzător, iar cel care doarme în vremea secerişului este de ocară.
RăspundețiȘtergere