Sensul Pierdut al Rugăciunii
†
Învăţătura RUGĂCIUNII pierdute
A fost odată un om care se trezea dis-de-dimineață și mergea pe malul mării pentru a întâmpina răsăritul soarelui în rugăciune către Dumnezeu.
Copilul lui îl admira și, crescând, a preluat obiceiul de a se trezi devreme și de a privi răsăritul pe țărm. Însă, odată ajuns om mare, a uitat de scopul inițial: nu mai rostea nicio rugăciune.
Și mai târziu, și el a avut un fiu. Cel mic, văzându-l în fiecare dimineață cum iese și mergea pe malul mării, a început și el să facă la fel. Când a crescut, a ajuns să se trezească și el dis-de-dimineață ca să vadă răsăritul… dar, uitându-se la valurile line, s-a întrebat:
- Eu de ce fac asta?Și a renunțat, lăsând să se stingă un obicei bun și folositor – pentru că scopul lui pierduse-se din vedere obiceiul străbunilor. Morala: Nu lăsați niciodată ritualurile care vă apropie de Dumnezeu (sau de liniştea sufletească) să devină simple obiceiuri automate. Amintește-ți întotdeauna de ce ai început ceva bun și păstrează vie intenția din inima ta.
📌 Întrebare pentru voi:
Ce obicei bun aveți sau ați vrea să vă adânciți – și care este scopul care vă inspiră să-l păstrați?
❇❇❇

„Cine se teme de păcat, acela Îl iubește pe Dumnezeu.”
RăspundețiȘtergere