„Lerui, Doamne Ler” – Colindul tainic al Nașterii Domnului scris de Zorica Lațcu Teodosia

„Lerui, Doamne Ler” – Colindul tainic al Nașterii Domnului scris de Zorica Lațcu Teodosia

Descoperă colindul „Lerui, Doamne Ler”, scris de Zorica Lațcu Teodosia – o poezie duhovnicească despre taina Nașterii Domnului, Maica Domnului, zăpadă și lumina cerească a ieslei.

Colindul tainic al zăpezii și al luminii

✍  Zorica Lațcu Teodosia

Lerui, Doamne Ler,

Din înaltul Cer,

Cerne Maica, cerne,

Fulgii moi i-așterne,

Nimeni să nu-i vadă

Urma prin zăpadă,

Sa nu se cunoască

Ce fiu va să nască.

Lerui, Doamne, Ler,

Din înaltul Cer,

Coboară, coboară,

Preasfânta Fecioara;

Dar pe unde merge

Urma i se șterge,

Taina din vecie

Nimeni să n-o știe.

Lerui, Doamne, Ler,

Din înaltul Cer,

Intră-n staul, iată

Maica Preacurată;

În staul de vite,

Pe paie strujite,

Să nu se cunoască

Ce fiu va să nască.

Lerui, Doamne, Ler,

Din înaltul Cer,

Cerne luna, cerne,

Raze albe-așterne,

Lumină cerească

Din iesle să crească,

Razele-n zăpadă

Îngeri să le vadă,

Din înaltul Cer.

✍ Există colinde care nu doar se cântă, ci se rostesc cu inimă adâncă, ca o rugăciune șoptită în noaptea Nașterii Domnului. Colindul scris de Zorica Lațcu Teodosia face parte din această categorie rară: o poezie liturgică, plină de taină, în care Cerul, zăpada, lumina și tăcerea devin martori ai celei mai mari minuni – Întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Refrenul „Lerui, Doamne, Ler” deschide fiecare strofă ca o bătaie blândă în poarta veșniciei. Nu este doar o formulă arhaică de colind, ci o chemare smerită, o invocare a Cerului care se pleacă spre pământ.

---

Maica Domnului – taina nerostită a lumii

Poeta o așază pe Maica Domnului într-o mișcare aproape nevăzută:

• urmele i se șterg,

• zăpada acoperă pașii,

• nimeni să nu știe ce Fiu va să nască.

Aceasta este logica smereniei dumnezeiești: Dumnezeu vine fără zgomot, fără semne exterioare de slavă omenească, ci ascuns în curăția Fecioarei. Zăpada, luna, fulgii și razele devin slujitori ai tainei, păzitori ai unei nașteri pe care lumea nu o poate cuprinde.

---

Staulul – altarul ascuns al luminii

Staulul, loc al sărăciei și al neînsemnării, se preschimbă în altar ceresc. Pe paie strujite, acolo unde nimeni nu ar fi căutat slavă, se naște Lumina lumii.
Din iesle „lumină cerească să crească”, iar îngerii sunt singurii care recunosc adevărul.

Aceasta este învățătura adâncă a colindului:
👉 Dumnezeu nu Se descoperă prin putere, ci prin lumină smerită.

---

Colindul – cateheză în formă de poezie

Versurile nu explică, nu teoretizează, nu argumentează. Ele acoperă, ascund, șterg urme, așa cum însăși taina cere. Cititorul sau ascultătorul este chemat să intre în colind nu cu mintea, ci cu inima, să tacă, să contemple și să se lase luminat.

Acest colind este o icoană în cuvinte:

• cu alb de zăpadă,

• cu lumină de lună,

• cu tăcere adâncă,

• cu îngeri care văd ceea ce oamenii nu pot vedea.

---

Colindul Zoricăi Lațcu Teodosia ne învață că Nașterea Domnului nu este un eveniment zgomotos, ci o lucrare tainică, care se petrece și astăzi în sufletul celui ce se smerește.

Să lăsăm și noi urmele să se șteargă,
să nu căutăm semne mari,
ci să așteptăm în tăcere
ca Lumina din iesle să crească în noi.

 

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇