PLÂNSUL LUI ADAM
Cântare de umilință la începutul Postului Mare
„Plânsul lui Adam” este cântarea dorului după Rai și a inimii rănite de neascultare. Meditație duhovnicească la începutul Postului Mare, întru nădejdea mântuirii prin Hristos.
În pragul Sfântului și Marelui Post, când Biserica ne aduce înainte Duminica izgonirii lui Adam din Rai, sufletul credinciosului este chemat să se plece întru cugetare adâncă. Nu este doar amintirea unei istorii străvechi, ci este însăși icoana căderii noastre, a ruperii de Dumnezeu și a dorului ce nu se mai stinge decât în Hristos.
Cântarea „Plânsul lui Adam”, alcătuită de maicile de la Mănăstirea Paltin, este o tânguire a omului care și-a pierdut Raiul dinlăuntrul său. Adam plânge pentru despărțirea de Lumina cea necreată, pentru răcirea iubirii și pentru întunecarea minții.
Iubirea cea dintâi
„O, Adame, spune nouă / Cum pe Domnul Îl iubeai…”
În starea cea dintâi, omul viețuia prin har. Mintea lui era unită cu Dumnezeu, iar inima îi era plină de desfătare duhovnicească. Nu cunoștea frica, nici rușinea, nici sfâșierea lăuntrică. Ascultarea era bucurie, iar smerenia – veșmânt de lumină.
Dar când gândul s-a dezlipit o clipă de Domnul și a primit sfatul cel viclean, iubirea s-a stins ca o făclie în vânt. Dulceața harului s-a retras, iar în locul ei au venit jalea, frica și tulburarea.
Aceasta este drama fiecărui suflet care se îndepărtează de Dumnezeu: mintea se întunecă, voia slăbește, iar inima se umple de dor nestăvilit.
Plânsul pocăinței
Adam începe să plângă. Plânsul lui nu este deznădejde, ci început de întoarcere. El strigă după Domnul, caută Iubirea pe care a călcat-o.
Aici se descoperă adâncul cântării: neascultarea lui Adam a pregătit Crucea lui Hristos.
„Pe cruce m-ai pironit / Când cu mintea ai greșit…”
Nu este doar o metaforă poetică, ci o mărturisire teologică adâncă. Păcatul nu este o simplă abatere, ci o rană adusă iubirii dumnezeiești. Iar Hristos, Cel fără de păcat, Se îmbracă în chipul nostru zdrobit pentru a-l reface după chipul cel dintâi.
Crucea – răspunsul la plâns
Domnul nu îl lasă pe Adam în afara Raiului fără nădejde. El coboară după el. Îngerii se spăimântează văzând pogorârea, iar Hristos ia asupra Sa rana omului, pentru a-i reda veșmântul harului.
„Pentru tine-am plâns pe Cruce
Și durerea ta am luat…”
Aici se arată taina Postului Mare: nu este doar vreme de întristare, ci drum spre Înviere. Plânsul lui Adam devine plânsul nostru, iar plânsul nostru devine scară către bucuria pascală.
Raiul ascuns în inimă
„Înviază întru Mine / Raiul e ascuns în tine…”
Raiul nu mai este doar o grădină de odinioară, ci este starea de comuniune cu Dumnezeu. Prin pocăință, prin smerenie și prin unirea cu Hristos, omul redobândește lumina pierdută.
Această cântare de umilință, rostită cu lacrimi și cu dor, ne așază la începutul Postului Mare cu inimă zdrobită, dar plină de nădejde. Căci Cel ce a fost răstignit pentru noi ne cheamă iarăși:
„O, Adame, unde ești?”
Și fiecare suflet răspunde:
„Doamne, iată-mă! Ridică-mă din căderea mea și îmbracă-mă iarăși în haina harului Tău.”
Fie ca acest plâns să ne fie început de curățire, iar Postul – cale spre Înviere, întru Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a redeschis porțile Raiului prin Cruce și Înviere.
Versuri: PLÂNSUL LUI ADAM (text complet) ⤵
O, Adame, spune nouă
Cum pe Domnul Îl iubeai
Când erai în Rai cu Dânsul
Și printr-Însul viețuiai.
O, Iubirea mea cea lină
Ce pe mine m-a creat
Ca să văd a Sa lumină
Prin harul cel necreat
O, ce slavă nesfârșită
O ce desfătare aveam
Când cu mintea mea unită
Întru Domnul petreceam.
Copleșit de bucurie
Eu pe Domnul ascultam
Și eram doar veselie
Când smerit mă socoteam
Dar când gândul meu o clipă
De la Domnul a plecat
De vicleana sfătuire
Eu ușor am ascultat.
Și atunci acea iubire
Și dulceață ce era
Și via în a mea fire
Dintr-odată dispărea.
O ce jale și ce frică
Peste mine au venit
Și prins cantr-o încleștare
Sufletul mi l-am simțit.
Mintea nu putea să vadă
Gândul era pironit
Trupul era fără vlagă
Dorul de nestăvilit.
Și am început a plânge
Și pe Domnul L-am strigat
Cum Iubirea am călcat-o
Și pe șarpe l-am urmat
Cu suspine negrăite
Pe Hristos Îl căutam
Și din zări îndepărtate
Pe o cruce Îl vedeam.
O, Adame unde ești?
De ce mintea-Ți dezlipești
De-ai lăsat a mea Iubire
Ca prin tine să gândești.
O, Iisuse unde ești?
Cum pe cruce te găsești?
Tu-Împăratul cel slăvit
Și acum ești răstignit?
Pe cruce m-ai pironit
Când cu mintea ai greșit
Și a ta neascultare
Mi-a înfipt în mâini piroane.
Îngerii s-au spăimântat
Când din ceruri am plecat
Pe tine să te găsesc
Rana să-ți tămăduiesc.
Chipul tău zdrobit de rane
Eu cu el m-am îmbrăcat
Ca să te refac pe tine
După chipul Meu uitat.
Pentru tine-am plâns pe Cruce
Și durerea ta am luat
Ca să-nveți că doar prin Mine
Chipul tău s-a vindecat.
Înviază întru Mine
Raiul e ascuns în tine
Înlăuntrul tău voi fi
Când prin Mine vei clădi.
(Versuri compuse de maicile de la mănăstirea Paltin)
Maicile de la mănăstirea Paltin
Powered by RedCircle
Post binecuvântat și cu mult folos duhovnicesc!
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu