Cartea Tedeumului — Glasul de Mulțumire al Bisericii Descoperă tâlcul duhovnicesc al Cărții Tedeumului, slujba de mulțumire a Bisericii Ortodoxe, rânduiala sa și imnul „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”, cu rol în rugăciuni de început de an, hramuri și momente de recunoștință. Cartea de Tedeum este una dintre sfintele cărți de slujbă ale Bisericii, cea ce adună în paginile sale glasul de mulțumire al Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești. Întru mijlocul acestei cărți strălucește imnul cel mare și veșnic, care se grăiește cu cinste și evlavie: „Te Deum laudamus” — „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm” , imn al Sfintei Creștinătăți, în tradiție atribuit preasfinților ierarhi Ambrozie al Milanului și Augustin de Hipona . În cultul ortodox românesc, slujba de Tedeum este rânduită nu numai ca o rugăciune de mulțumire plină de evlavie, ci și ca o cerere smerită către Dumnezeu, Cel ce toate le dă cu larghețe și milă. Această slujbă se săvârșește la începutul anului, la sărbătorir...
Viața Părintelui Nicolae Steinhardt – Monahul Rohiei și bucuria Botezului din temniță
pe
Solicitați un link
Facebook
X
Pinterest
E-mail
Alte aplicații
Viața Părintelui Nicolae Steinhardt – monahul bucuriei în temniță și mărturisitorul libertății în Hristos
Părintelui Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia care a primit Sfântul Botez în temnița Jilavei și a devenit mărturisitor al credinței și al bucuriei în Hristos, model de trăire creștină în vremuri de prigoană.
În vremuri de întunecare a minții omenești și de prigonire a credinței, Dumnezeu ridică, din mijlocul lumii, suflete alese care, prin suferință și luminare lăuntrică, ajung la mărturisirea cea deplină a adevărului. Între aceștia strălucește cu blândă și tainică lumină Părintele Nicolae Steinhardt, monahul Rohiei, scriitorul bucuriei creștine și mărturisitorul botezului dobândit în lanțuri.
Nașterea și anii formării
Robul lui Dumnezeu Nicolae Aurelian Steinhardt s-a născut în anul 1912, în comuna Pantelimon din București, într-o familie de neam evreiesc. Din tinerețe s-a arătat iubitor de carte și de adevăr, urmând o parte din clasele primare acasă, iar apoi la Școala Clemența.
Ajuns la Liceul „Spiru Haret”, a făcut o alegere care avea să vestească lucrarea harului în sufletul său: deși era singurul dintre elevii israeliți care nu a adus certificat de la rabin, a ales să urmeze religia creștină, având dascăl pe preotul Gheorghe Georgescu de la biserica Sfântul Silvestru. Această alegere nu a fost întâmplătoare, ci începutul unei chemări tainice.
După bacalaureatul din anul 1929, a urmat Facultatea de Drept și Litere, iar în anul 1936 și-a susținut doctoratul în drept constituțional. Studiile le-a desăvârșit la Paris și în Anglia, sporindu-și cunoașterea, dar mai ales adâncind frământările sale duhovnicești.
Căutarea lui Hristos în vremuri de prigoană
După instaurarea regimului comunist, viața sa a fost zdruncinată: a fost scos din casă, exclus din barou, lipsit de posibilitatea de a publica și împins spre lipsuri materiale grele. Însă tocmai atunci s-a aprins mai tare în el dorul după Hristos.
Cerceta biserici, citea scrierile Sfinților Părinți și filosofia creștină, iar sufletul său se pregătea pentru botez. Era gata, dar încă șovăia. Dumnezeu însă nu întârzie când vede dorul inimii.
Botezul din temniță – nașterea cea de sus
În anul 1959, refuzând să fie martor al acuzării împotriva prietenilor săi, a fost arestat în celebrul „lot mistico-legionar Constantin Noica – Constantin Pillat” și osândit la ani grei de muncă silnică.
În temnița Jilavei, în camera 18, la data de 15 martie 1960, a primit Sfântul Botez din mâna ieromonahului Mina Dobzeu, cu apă dintr-un ibric smerit, dar cu har dumnezeiesc deplin. Acolo, în întunericul celulei, s-a născut din nou, devenind fiu al Bisericii lui Hristos.
Mai târziu avea să mărturisească faptul că în temniță a aflat libertatea cea adevărată și bucuria pe care lumea nu o poate da.
După eliberarea din anul 1964, a desăvârșit rânduiala Botezului prin Mirungere la Schitul Dârvari și s-a împărtășit cu Sfintele Taine, întărindu-se pe calea vieții creștine.
Chemarea monahală și statornicirea la Rohia
Dorul său era însă mai înalt: dorea viața monahală. După moartea tatălui său, în anul 1967, a început să caute o mănăstire unde să se așeze, dar multe uși i-au rămas închise din pricina trecutului său de deținut politic.
Abia în anul 1973, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și prin mijlocirea lui Constantin Noica, a ajuns la Mănăstirea Rohia, unde starețul Serafim Man l-a primit cu dragoste și discernământ.
După ani de cercare și răbdare, în ziua de 16 august 1980, a fost tuns în monahism, împlinindu-și astfel dorul inimii. De atunci înainte a slujit cu smerenie Bisericii, lucrând la biblioteca mănăstirii, rânduind peste douăzeci și trei de mii de volume și scriind lucrări de mare adâncime duhovnicească.
Monahul bucuriei și al libertății lăuntrice
Părintele Nicolae a învățat lumea că adevărata libertate nu se află în lipsa suferinței, ci în unirea cu Hristos. Pentru el, temnița a devenit loc de luminare, iar încercarea – scară spre cer.
Scrierile sale sunt mărturie că bucuria creștină nu se naște din comoditate, ci din jertfă și credință statornică.
Trecerea la Domnul
Spre sfârșitul vieții a fost încercat de suferințe trupești, fiind bolnav de inimă. În luna martie a anului 1989, plecând spre București pentru consult medical, a suferit un infarct și a fost dus la spitalul din Baia Mare, unde, după câteva zile, în 30 martie 1989, și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Astfel s-a mutat la cele veșnice monahul care a aflat libertatea în lanțuri și bucuria în suferință, lăsând Bisericii o moștenire de lumină, credință și curaj mărturisitor.
Viața Părintelui Nicolae Steinhardt rămâne până astăzi o chemare vie către fiecare creștin: să nu se teamă de cruce, căci din ea răsare bucuria cea adevărată.
Jurnalul Fericirii ⤵
Citate ale Părintelui Nicolae Aurelian Steinhardt
Citate despre credință și fericire
↪ „Creștinismul este o școală a fericirii.” ↪ „După ce Îl cunoști pe Hristos, îți vine greu să păcătuiești.” ↪ „Am intrat în închisoare nemulțumit, ies cunoscând fericirea.”
Citate despre curajul creștin
↪ „Hristos ne-a chemat să fim buni, blânzi, cinstiți… dar nu proști.” ↪ „Principiile creștinismului: spiritul de jertfă și ideea că acela care dă nu are neapărat dreptul la răsplată.”
Citate despre libertate și viața lăuntrică
↪ „Între automatism și libertate, singura soluție este echilibrul și dreapta socotință.” ↪ „Am intrat în închisoare orb… și ies cu ochii deschiși.”
Citate potrivite pentru acest articol
Acestea sunt deosebit de expresive vizual:
↪ „Creștinismul este o școală a fericirii.” ↪ „După ce Îl cunoști pe Hristos, îți vine greu să păcătuiești.” ↪ „Am intrat în închisoare nemulțumit, ies cunoscând fericirea.” ↪ „Curajul, demnitatea, onoarea, eroismul – acestea sunt câștiguri adevărate.”
sfaturi de viață de la Nicolae Steinhardt: 1. Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși. 2. Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine. 3. Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Împrejurările nu pot fi scuză decât pentru ratați. 4. Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanțial de timp sau de loc sau de mod. 5. Elementara deșteptăciune e o îndatorire. 6. Biruința nu-i obligatorie; obligatorie e lupta. 7. Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căznește să iasă din sufletele noastre. 8. În viața noastră nu există profesori mai severi decât viciile și incapacitățile noastre. 9. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalți de la înălțimea vulturilor aflați în zbor. 10. Dumnezeu iubește nevinovăția, nu imbecilitatea.
sfaturi de viață de la Nicolae Steinhardt:
RăspundețiȘtergere1. Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși.
2. Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine.
3. Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Împrejurările nu pot fi scuză decât pentru ratați.
4. Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.
5. Elementara deșteptăciune e o îndatorire.
6. Biruința nu-i obligatorie; obligatorie e lupta.
7. Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căznește să iasă din sufletele noastre.
8. În viața noastră nu există profesori mai severi decât viciile și incapacitățile noastre.
9. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalți de la înălțimea vulturilor aflați în zbor.
10. Dumnezeu iubește nevinovăția, nu imbecilitatea.
Adevă rata noblete stă în felul în care îi tratezi pe cei care nu îți pot oferi nimic în schimb.
RăspundețiȘtergere