În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară și ușile fiind încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijlocul lor și le-a zis: Pace vouă! Și, zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și, spunând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, ținute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit lisus. Deci i-au spus lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Și, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma era împreună cu ei. Și a venit lisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijlocul lor și a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele, și adu mâna ta și o pune în coasta Mea, și nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! lisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! lisus a făcut înaintea ucenicilor Săi și alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeți că lisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, viață să aveți în numele Lui.
În seara zilei celei dintâi a săptămânii, când încă frica tulbura inimile ucenicilor, iar ușile erau încuiate pentru spaima iudeilor, iată că Domnul Cel înviat din morți a venit și a stat în mijlocul lor, nu rupând zăvoarele ușilor, ci intrând prin puterea dumnezeirii Sale, arătând că trupul Său cel slăvit nu mai este supus hotarelor firii celei stricăcioase.
Și întâiul cuvânt pe care l-a rostit către dânșii a fost acesta: „Pace vouă!” — nu pacea lumii acesteia, trecătoare și nestatornică, ci pacea cea cerească, pacea împăcării omului cu Dumnezeu, pacea care izvorăște din biruința asupra morții.
Apoi le-a arătat mâinile și coasta Sa, semnele pătimirii celei mântuitoare, nu spre mustrare, ci spre adeverirea Învierii. Căci rănile Lui au rămas ca niște izvoare de har, mărturisind că Cel ce S-a răstignit este Același Care a înviat. Și văzând ucenicii pe Domnul, s-au umplut de bucurie duhovnicească, iar frica lor s-a prefăcut în îndrăzneală.
Și iarăși le-a zis: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi.” Prin aceste cuvinte, Domnul a așezat temelia slujirii apostolești, încredințându-le lor lucrarea propovăduirii Evangheliei până la marginile pământului.
Și suflând asupra lor, a zis: „Luați Duh Sfânt!” Arătând prin aceasta că puterea iertării păcatelor este dar dumnezeiesc, nu lucrare omenească. Căci celor cărora vor ierta păcatele, iertate vor fi, iar celor cărora le vor ține, ținute vor rămâne — semn că Biserica este locul împăcării omului cu Dumnezeu și izvorul renașterii sufletului.
Dar Toma, cel numit Geamănul, nu era împreună cu dânșii când a venit Domnul. Și auzind mărturia celorlalți ucenici, n-a putut crede degrabă, ci a cerut dovadă pipăită, zicând că nu va crede până nu va vedea și nu va atinge semnele cuielor și rana coastei.
Nu din împietrire a inimii a grăit acestea, ci din dorul de adevăr și din neputința firii omenești de a primi cele mai presus de fire fără întărire.
După opt zile, iarăși erau ucenicii adunați, și Toma împreună cu ei. Și iarăși a venit Domnul, ușile fiind încuiate, și a stat în mijlocul lor, zicând: „Pace vouă!”
Apoi, cu blândețe dumnezeiască, S-a întors către Toma și i-a zis:
„Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele; și adu mâna ta și o pune în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios!”
Atunci s-a topit îndoiala lui Toma ca ceara de fața focului credinței, și a rostit cea mai adâncă mărturisire a dumnezeirii lui Hristos:
„Domnul meu și Dumnezeul meu!”
Aceasta nu este doar o mărturisire a lui Toma, ci mărturisirea întregii Biserici până la sfârșitul veacurilor.
Zis-a DOMNUL IISUS:
„Pentru că M-ai văzut ai crezut; fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!”
Fericirea aceasta este moștenirea tuturor celor ce cred cu inimă curată, fără să fi văzut cu ochii trupești, dar văzând cu ochii sufletului. Căci credința nu este lipsă de vedere, ci vedere mai adâncă decât vederea.
Iar Evanghelistul Ioan arată că multe alte minuni a făcut Domnul înaintea ucenicilor, care nu s-au scris în cartea aceasta, însă cele scrise sunt de ajuns pentru mântuire, ca să credem că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și crezând, viață să avem întru numele Lui.
Așadar, această arătare a Domnului Celui Înviat este chemarea vie pentru fiecare suflet: să lepede frica, să primească pacea Lui, să întărească credința și să mărturisească împreună cu Toma, din adâncul inimii:
Domnul meu și Dumnezeul meu!
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu