(Textul din Sfânta evanghelie după Ioan, Capitolul 1. 1-17)
La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viața și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o. Fost-a un om trimis de la Dumnezeu, iar numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți sa creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul care vine în lume. În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut, întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din dorință trupească, nici din dorință bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Ioan mărturisea despre El și striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Și din plinătatea Lui noi toți am luat, și har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos.
Între toate începuturile Scripturii, niciunul nu este mai adânc și mai cuprinzător decât acest început dumnezeiesc al Sfintei Evanghelii după Ioan. Nu este început de istorie, nici de lume, nici de om, ci început mai înainte de începuturi: începutul veșniciei, începutul tainic al descoperirii Fiului lui Dumnezeu, Cuvântul cel deoființă cu Tatăl. Evanghelistul arată limpede că „Cuvântul” este împreună cu Tatăl din veșnicie și că toate prin El s-au făcut, fiind părtaș la însăși lucrarea creației.
Cuvântul – începutul tuturor celor văzute și nevăzute
„La început era Cuvântul…” – nu spune Evanghelistul că la început s-a făcut Cuvântul, ci că era. Aceasta ne arată că Fiul nu este zidire, ci Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut din Tatăl mai înainte de toți vecii.
Prin El s-au făcut cerurile și pământul, omul și îngerii, lumina și viața. Nimic din cele ce sunt nu s-au făcut fără El. El este temelia făpturii și rădăcina existenței noastre.
Și încă mai mult: „întru El era viața”. Nu viață trecătoare, ci viață veșnică. Nu lumină de ochi, ci lumină de suflet. Această lumină este Hristos, Care luminează pe tot omul ce vine în lume.
Lumina care strălucește în întuneric
Lumea, căzută în întunericul păcatului, nu putea singură să se ridice. Dar lumina nu a lipsit niciodată din lume. Ea a strălucit în proroci, în Lege, în conștiință, în chemarea inimii omenești către Dumnezeu.
Și totuși, „întunericul nu a cuprins-o”.
Aceasta înseamnă că păcatul nu poate birui lumina harului, nici moartea nu poate birui viața cea în Hristos, nici minciuna nu poate stinge adevărul dumnezeiesc.
Mărturia Sfântului Ioan Înaintemergătorul
Dumnezeu a trimis înaintea Luminii pe mărturisitorul ei: pe Sfântul Ioan Botezătorul. El nu era Lumina, ci glasul care vestește Lumina. El era făclia care pregătea ochii oamenilor pentru răsăritul Soarelui dreptății.
Prin smerenia lui ne învață și pe noi că adevărata slujire nu este să ne arătăm pe noi înșine, ci să arătăm către Hristos.
Taina neprimirii și darul primirii
Durerea cea mare a Evangheliei este aceasta: „întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit”.
Hristos a venit la poporul Său, la zidirea Sa, la omul făcut după chipul Său, și totuși omul s-a temut de lumină. Însă Evanghelia nu se oprește la această întristare, ci ne descoperă o făgăduință de negrăit:
„celor câți L-au primit, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu”.
Aceasta este cea mai mare cinste dată omului: nu doar să fie iertat, nu doar să fie mântuit, ci să fie făcut fiu al lui Dumnezeu după har.
Cuvântul S-a făcut trup
Aici este inima Evangheliei și temelia mântuirii noastre:
„Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi”.
Cel necuprins S-a făcut cuprins. Cel nevăzut S-a făcut văzut. Cel fără de început a intrat în timp. Nu pentru Sine, ci pentru noi și pentru a noastră mântuire.
Prin întrupare ni s-a arătat slava Lui – slavă de Fiu Unul-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Întruparea descoperă tocmai această taină: că Fiul a venit să ne facă părtași la viața dumnezeiască și la nașterea cea de sus.
Har peste har
Legea s-a dat prin Moise, ca pregătire. Harul însă a venit prin Iisus Hristos, ca împlinire.
Legea a arătat calea. Harul ne dă puterea să mergem pe ea.
Legea a descoperit păcatul. Harul vindecă păcatul.
Legea a învățat dreptatea. Harul dă viața veșnică.
Din plinătatea Lui luăm și noi, neîncetat, har peste har: în Botez, în Euharistie, în pocăință, în rugăciune, în dragoste.
Chemarea noastră
Prologul Evangheliei după Ioan nu este doar o învățătură despre Hristos, ci o chemare către fiecare suflet.
Suntem chemați să primim Lumina.
Suntem chemați să ne naștem de sus.
Suntem chemați să devenim fii ai lui Dumnezeu după har.
Și astfel, trăind în lumină, să mărturisim și noi lumii că Cuvântul S-a făcut trup și locuiește și astăzi între noi, în Biserica Sa, în Sfintele Taine și în inimile celor credincioși.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
𝐻𝑟𝑖𝑠𝑡𝑜𝑠 𝑎 𝑖̂𝑛𝑣𝑖𝑎𝑡 𝑑𝑖𝑛 𝑚𝑜𝑟𝑡̦𝑖,
RăspundețiȘtergere𝐶𝑢 𝑚𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑝𝑒 𝑚𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑐𝑎̆𝑙𝑐𝑎̂𝑛𝑑
𝑆̦𝑖 𝑐𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑛 𝑚𝑜𝑟𝑚𝑖𝑛𝑡𝑒,
𝑉𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑑𝑎̆𝑟𝑢𝑖𝑛𝑑𝑢-𝑙𝑒.