Pe calea Emausului – când Hristos Se apropie de inima întristată
Despre drumul spre Emaus (Luca 24, 12–35): cum Se descoperă Hristos ucenicilor la frângerea pâinii și cum arde inima credinciosului la auzul Scripturilor.
(Textul din Sfânta evanghelie după Luca, Capitolul 24, 12-35)
În vremea aceea, Petru, ridicându-se, a alergat la mormânt și, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Și a plecat, mirându-se în sine de cele întâmplate. Și, iată, doi dintre ucenici mergeau în aceeași zi la un sat care era departe de Ierusalim ca la șaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Și aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Și, pe când vorbeau și se întrebau între ei, Însuși lisus, apropiindu-Se, mergea împreună cu dânșii. Dar ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască. Atunci El le-a zis: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați între voi, în drumul vostru, și de ce sunteți triști? Și, răspunzând cel al cărui nume era Cleopa, a zis către El: Tu singur ești străin în Ierusalim și nu știi cele ce s-au întâmplat în el zilele acestea? Și El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre lisus Nazarineanul, Care era Proroc puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor; cum L-au osândit la moarte și L-au răstignit arhiereii și mai-marii noștri. Noi, însă, nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; și, cu toate acestea, a treia zi este astăzi de când s-au petrecut acestea. Dar și niște femei dintr-ale noastre ne-au înspăimântat, ducându-se dis-de-dimineață la mormânt și, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu. Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt și au găsit așa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut. Atunci El a zis către ei: O, nepricepuților și zăbavnicilor cu inima ca să credeți toate câte au spus prorocii! Nu trebuia, oare, ca Hristos să pătimească acestea și să intre în slava Sa? Și, începând de la Moise și de la toți prorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile, cele scrise despre El. Și s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi, că este spre seară și s-a plecat ziua. Și a intrat să rămână cu ei. Și, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat-o și, frângând, le-a dat lor. Atunci s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut de lângă ei. Și au zis unul către altul: Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile? Și, ridicându-se în ceasul acela, s-au întors la Ierusalim și au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei ce erau împreună cu ei, care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul și S-a arătat lui Simon. Și ei au spus cele petrecute pe cale și cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.
În Evanghelia după Luca (24, 12–35) ni se pune înainte una dintre cele mai mângâietoare arătări ale Domnului celui Înviat: întâlnirea Sa cu cei doi ucenici pe drumul Emausului, cărora li Se alătură fără a fi cunoscut de ei, până la frângerea pâinii.
Această dumnezeiască întâmplare nu este doar o istorisire din vremurile apostolice, ci o icoană vie a drumului fiecărui suflet credincios.
Ucenicii care pleacă din Ierusalim
După răstignirea Domnului, ucenicii erau cuprinși de întristare și nedumerire. Nădejdea lor părea zdrobită, iar inima lor slăbită de tulburare. De aceea, plecau din Ierusalim către Emaus, vorbind între dânșii despre cele ce se petrecuseră.
Această plecare nu era doar o călătorie trupească, ci și o depărtare lăuntrică de încredere și de lumină. Așa se întâmplă adeseori și cu noi: când nu pricepem lucrările lui Dumnezeu, ne îndepărtăm fără să ne dăm seama de Ierusalimul inimii.
Dar Domnul nu lasă pe omul întristat singur.
Hristos merge împreună cu ei, fără să fie cunoscut
Și iată minunea cea mare: Însuși Domnul Se apropie și merge împreună cu dânșii, însă ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască.
Aceasta ne arată că Hristos este aproape de om chiar și atunci când omul nu-L vede. El nu Se depărtează în ceasul tulburării, ci Se apropie mai mult.
Domnul îi întreabă cu blândețe:
„Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați între voi?”
Nu pentru că nu știa, ci pentru ca ei să-și deschidă inima. Căci Dumnezeu nu silește sufletul, ci îl cheamă la mărturisire.
Tâlcuirea Scripturilor – aprinderea inimii
Pe cale, Domnul începe să le tâlcuiască Scripturile, arătând că toate cele scrise de proroci se împlinesc în pătimirea și slava Sa.
Și atunci se petrece o lucrare tainică:
inima lor începe să ardă.
Nu ochii li se deschid întâi, ci inima. Credința adevărată nu începe cu vederea, ci cu aprinderea lăuntrică a sufletului.
Așa lucrează Dumnezeu și astăzi: prin cuvântul Scripturii, prin slujbele Bisericii, prin liniștea rugăciunii.
„Rămâi cu noi, că este spre seară”
Ajungând aproape de sat, Domnul Se face că merge mai departe. Nu pentru că voia să plece, ci pentru că aștepta chemarea lor.
Și ei Îl roagă:
„Rămâi cu noi, că este spre seară.”
Această rugăciune este una dintre cele mai scurte și mai adânci chemări ale sufletului credincios. Este rugăciunea fiecăruia dintre noi în ceasul slăbiciunii, al întunericului sau al nepriceperii.
Când omul Îl cheamă, Hristos intră.
Frângerea pâinii – clipa recunoașterii
La masă, Domnul ia pâinea, o binecuvintează și o frânge. Atunci li se deschid ochii și Îl cunosc.
Aceasta este taina Sfintei Euharistii.
Pe cale Îl ascultaseră,
la masă Îl cunoscuseră.
Tot astfel și Biserica Îl descoperă pe Hristos:
↪ în Scriptură – prin cuvânt,
↪ în Liturghie – prin frângerea pâinii.
Întoarcerea grabnică la Ierusalim
După ce L-au cunoscut, ucenicii nu mai rămân la Emaus. Se ridică îndată și se întorc la Ierusalim, vestind că Domnul a înviat cu adevărat.
Așa lucrează întâlnirea cu Hristos:
din întristare face bucurie, din nepricepere face lumină, din depărtare face întoarcere.
Cel ce L-a întâlnit cu adevărat pe Hristos nu mai poate rămâne același.
Drumul Emausului – drumul fiecăruia dintre noi
Această Evanghelie este chipul vieții noastre duhovnicești.
Și noi mergem uneori triști.
Și noi nu-L recunoaștem pe Domnul când este aproape.
Și noi ne aprindem la auzul Scripturilor.
Și noi Îl cunoaștem la frângerea pâinii.
De aceea, rugăciunea ucenicilor rămâne rugăciunea Bisericii din toate veacurile:
Rămâi cu noi, Doamne, că este spre seară.
👉 Aparitii ale DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS, dupa Inviere
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu