Trecerea din moarte la viață – ascultarea de Fiul lui Dumnezeu și lucrarea Tatălui
La Evanghelia după Ioan 5, 17-24: lucrarea Tatălui și a Fiului, puterea învierii și făgăduința vieții veșnice pentru cei ce cred în Hristos.
(Textul din Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 5, versetul 17-24)
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez. Deci, pentru aceasta căutau și mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu. A răspuns, deci, lisus și le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele pe care le face Acela, pe acestea le face și Fiul întocmai. Pentru că Tatăl iubește pe Fiul și-I arată toate câte face El și lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, cu voi să vă mirați. Căci, precum Tatăl înviază pe cei morți și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cărora voiește. Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, ca toți să cinstească pe Fiul precum cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu cinstește pe Fiul, nu cinstește nici pe Tatăl Care L-a trimis. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Care M-a trimis pe Mine, are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață.
În cuvintele acestea dumnezeiești, rostite de Mântuitorul către iudeii cei necredincioși, ni se descoperă o mare taină a credinței: unitatea lucrării Tatălui și a Fiului, puterea dumnezeiască a lui Hristos și chemarea omului la viața cea veșnică.
Domnul nostru Iisus Hristos grăiește astfel: „Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez”. Prin aceasta arată că lucrarea lui Dumnezeu nu s-a oprit niciodată, nici după zidirea lumii, nici după căderea omului, ci pururea se săvârșește spre mântuirea făpturii. Tatăl lucrează prin Fiul, iar Fiul împlinește voia Tatălui întru ascultare desăvârșită și iubire fără margini.
Pentru aceasta se sminteau iudeii, căci nu puteau pricepe că Cel ce stătea înaintea lor nu era doar om, ci Fiul lui Dumnezeu Cel de o ființă cu Tatăl. Orbirea inimii lor îi făcea să caute nu adevărul, ci pricină de osândire. Așa se întâmplă și astăzi cu sufletul care nu voiește să creadă: vede minunea, dar nu cunoaște pe Făcătorul minunii.
Domnul însă descoperă mai adânc taina Sa, zicând: „Fiul nu poate să facă nimic de la Sine dacă nu va vedea pe Tatăl făcând”. Nu ca și cum ar fi lipsit de putere, ci arătând că toată lucrarea Sa este una cu lucrarea Tatălui, iar voia Lor este nedespărțită. Aici ni se arată legătura cea veșnică a iubirii dumnezeiești: Tatăl iubește pe Fiul și-I descoperă toate.
Mai mult încă, Hristos mărturisește că precum Tatăl înviază morții și le dă viață, tot astfel și Fiul dă viață celor ce voiesc să primească darul Lui. Aceasta este mărturia dumnezeirii Sale: El este Izvorul vieții, Stăpânul învierii și Judecătorul lumii.
Și iată ce mare făgăduință dă Domnul celor ce cred:
„Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Care M-a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață.”
Nu zice că va avea, ci că are viață veșnică. Căci viața cea adevărată începe încă din această lume, în inima celui ce ascultă și păzește cuvântul lui Hristos. Credința nu este numai o mărturisire a minții, ci o mutare a sufletului din întuneric la lumină, din robie la libertate, din moarte la viață.
Cel ce cinstește pe Fiul, cinstește pe Tatăl. Iar cel ce leapădă pe Fiul se lipsește singur de harul Tatălui. De aceea, cinstirea lui Hristos este temelia mântuirii noastre.
Să luăm aminte, dar, fraților, la cuvântul Domnului și să-l păzim cu inimă smerită, ca să fim părtași vieții celei veșnice încă de aici, iar în ziua cea de apoi să stăm cu îndrăznire înaintea Lui, nu spre osândă, ci spre bucuria Împărăției celei fără de sfârșit.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu